America şi democraţia „iliberală”

Săptămâna trecută, însărcinatul american cu afaceri ad interim la Budapesta a surprins pe toată lumea, anunţând într-un interviu acordat televiziunii publice maghiare, că guvernul său va bloca accesul în Statele Unite unui număr de zece oficiali maghiari de rang înalt, apropiaţi ai primului ministru Viktor Orban. Fără a le menţiona numele, diplomatul american a precizat că interdicţia de călătorie în Statele Unite se datorează unor presupuse fapte de corupţie. Ministrul ungar de externe, dl. Péter Szijjártó, a remarcat că Ambasada Statelor Unite la Budapesta nu a contactat membri ai Cabinetului Orban pentru a le comunica faptul că le este interzisă intrarea pe teritoriul American. El a anunţat că are o întâlnire programată pentru marţi, la Washington, cu asistenta secretarului de Stat pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, Victoria Nuland, la sediul Departamentului de Stat, şi şi-a exprimat speranţa că acest subiect va fi discutat în cadrul întâlnirii. În acest context, amintim că la începutul lunii octombrie, doamna Nuland criticase liderii central-europeni care profită de apartenenţa la UE şi NATO, dar ignoră valorile democratice, precum şi protejarea oficialilor corupţi de urmărirea judiciară, fără a nominaliza însă explicit vreo ţară.

Articol editat de , 21 octombrie 2014, 13:13

Ca să-l cităm pe ministrul de externe ungar, chestiunea cu interdicţia de călătorie este serioasă. Nu trebuie să fii expert în relaţii internaţionale să înţelegi că mesajul din spatele gestului diplomaţiei americane nu are legătura cu corupţia decât în plan secundar. Indexul Transparency International privind percepţia corupţiei pentru 2013 plasează Ungaria pe un loc mai onorant decât de pildă România, Republica Cehă, Croaţia sau Slovacia, însă Statele Unite nu au considerat necesar să impună restricţii de călătorie oficialilor din niciuna din aceste ţări. Au făcut-o însă în cazul Ungariei, o premieră, fiind vorba de un stat membru NATO şi al UE. Decizia americană vine într-un context complicat şi confuz, însă două lucruri importante fac parte din explicaţie.

Statele Unite au fost şi rămân deosebit de sensibile atunci când vine vorba de respectarea valorilor democratice şi libertăţilor de tot felul. Scandalul legat de reglementările restrictive vis-à-vis de presa din Ungaria nu a trecut neobservat la Washington, aşa cum nu a trecut neobservată nici remarca din vară de la Tuşnad a premierului Orban: „Trebuie să spunem din nou, răspicat şi cu curaj, că o democraţie nu trebuie să fie neapărat liberală, poate exista democraţie şi fără liberalism. Pe de altă parte, liberalismul n-a putut niciodată să slujeasca ideea naţională, să-i încurajeze pe unguri în păstrarea ideii naţionale şi a avuţiei nationale.” Domnul Orban dădea atunci ca exemplu pozitiv state precum Rusia, India, China sau Turcia. Dacă domnul Orban ar fi fost pasionat de istoria ţării sale, ar fi ştiut că tocmai liberalismul nobililor maghiari de la începutul secolului al 19-lea a făcut să renască ideea naţională, într-o combinaţie unică ce avea să facă din Ungaria campioana luptei pentru libertate la 1848. Astăzi, derapajele naţionaliste ale şefului guvernului de la Budapesta şi deciziile tot mai surprinzătoare din punct de vedere al standardelor democratice au dus la un gest răspicat al Americii, care nu îşi poate imagina şi cu atât mai puţin dori, un recul al democraţiei liberale în Europa centrală şi de est.

Apoi mai este relaţia cu Rusia, pe care Budapesta o cultivă cu multă sârguinţă. Atitudinea indecisă a Ungariei în cazul agresiunii ruseşti din Ucraina şi rusificarea unei părţi din sistemul energetic ungar, dar şi o infleunţă nu indiferentă în alte domenii economice, au ridicat la Washington noi semne de întrebare. Apropierea stridentă dintre Ungaria dlui Orban şi Rusia dlui Putin ar putea la limită să aducă beneficii economice momentane, însă în niciun caz o îmbunătăţire a relaţiei cun UE şi a celei transatlantice . Dimpotrivă. Iar beneficiarul number one al acestei involuţii este tocmai discursul naţionalist şi anti-occidental din Ungaria, pe care nimeni nu-l visa nici in în cele mai negre coşmaruri la începutul anilor 90.

Cristian Ivaneş