Originile unei iluzii

Urmărind cu îngrijorare crescândă evoluţia spectaculoasă a ISIS din Siria şi Irak, multă lume îşi pune întrebarea: cum este posibil ca atât de mulţi occidentali să plece să lupte de partea unui grup terorist de o violenţă rar întâlnită, repudiată până şi de al-Qaeda?! Departamentul de Stat american estimează că aproximativ 12.000 de persoane din cel puţin 81 de ţări au plecat în Siria pentru a lupta în diferse facţiuni, inclusiv ISIS. Printre ei, cel puţin 100 de americani, cîteva sute de francezi şi alte câteva sute de englezi. Şi lista poate continua – mii de luptători din Occident, şi nu toţi foşti imigranţi arabi sau musulmani.

Articol editat de , 17 octombrie 2014, 12:34

Răspunsul este complex, însă pot fi observate câteva chestiuni generale valabile şi în acelaşi timp preocupante. Pe de o parte, acesta este rezultatul unei fracturi generaţionale între grupări tradiţionale, inclusiv al-Qaeda, şi Statul Islamic, o entitate relativ nouă, atrăgătoare pentru tinerii musulmani din toată lumea deziluzionaţi de propriul destin. ISIS recrutează online, are o reţea de social media comparabilă cu cea a unei companii de PR şi promite nu distrugerea Americii şi construirea unei lumi musulmane după aceea, ci totul aici şi acum. Nu doar promite, ci şi face – vaste porţiuni din Siria şi Irak sunt controlate de un califat autointitulat astfel, iar mulţi tineri musulmani neintegraţi în Occident din varii motive îşi descoperă brusc menirea de a deveni, oficial, duşmanul de moarte al acestuia. Fenomenul nu este nou.

Radicalsimul islamic antioccidental de secol 20 a fost inventat de intelectuali musulmani, mulţi din Orientul Mijlociu (ca de pildă egipteanul Sayyid Qutb, fondatorul Frăţiei Musulmane), unii cu educaţie occidentală (Qutb însuşi), care, dezamăgiţi de Occident şi de idelologiile acestuia, au repudiat pan-arabismul (naţionalismul arab) şi au văzut salvarea în puritatea renaşterii religioase. În deceniile ce au urmat, conflictul arabo-israelian a adâncit şi mai mult ruptura cu un Occident văzut ca sponsor al ocupantului, iar dispariţia Uniunii Sovietice, susţinătoate a naţionalismului pan-arab (considerat de comunişti ca o contra-greutate la influenţa americană) a lăsat noi spaţii libere militantismului islamic.

Miile de occidentali care aleg în mod liber să se alăture ISIS este nu doar un semnal al falimentului cultural al Occidentului, care, la fel ca acum un secol şi mai bine, a eşuat în tentativa sa de a propune un model îndeajuns de atrăgător celor din afara lui. Este şi un motiv serios de reflecţie asupra greşelilor făcute de-a lungul timpului în abordarea ne-occidentalilor. Iar criza şi problemele interne teribile ale lumii libere fac ca lupta împotriva cauzelor care au dus la dezamăgirea vis- à-vis de Occident şi implicit la ISIS şi la iluzia oferită de el să fie tot mai greu de câştigat.

Cristian Ivaneş