Despre cărţi şi prieteni, cu António Lobo Antunes
Aflat la Cluj la începutul acestei săptămâni, scriitorul portughez António Lobo Antunes primea, luni, 6 octombrie, titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii “Babeş-Bolyai”. El îşi deschidea discursul de mulţumire vorbind despre valoarea prieteniei şi despre prietenul lui român, scriitorul Dinu Flămând, aflat alături de el şi la această ceremonie.
Articol editat de , 9 octombrie 2014, 15:35
Invitat să vorbească în faţa studenţilor de la Facultatea de Litere din Cluj, António Lobo Antunes făcea mărturisiri surprizătoare legate de felul în care scrie:
Ca să scriu, mă aşez şi aştept. Câteodată nu pot să scriu atât de repede pe cât se vrea cartea pusă pe hârtie. O carte e gata când ea s-a săturat de mine, e ca într-o poveste de dragoste.
António Lobo Antunes se declară un poet prost. Cu toate acestea, cărţile lui sunt pline de poezie. O arată titluri ca Inima inimii, lansată acum, la Cluj, Plecarea caravelelor, Explicaţia păsărilor, Manualul inchizitorilor, Nu intra aşa degrabă în această noapte neagră, Musai să iubesc o piatră, Bună seara lucrurilor de pe-aici, sau, ultima dintre ele, care va apărea în noiembrie în Portugalia, Păşesc precum o casă care arde.
Născut la 1 septembrie 1942 la Lisabona, António Lobo Antunes a fost, înainte de a fi scriitor, medic psihiatru. De unde definiţia pe care o dă romanului: “un delir organizat, pornind de la o primă premisă falsă”. Dar spune că nu a scris romane, ci cărţi, pentru că nu îi place să povestească, ci să transmită emoţii. La întrebarea “De ce scrieţi?”, a unei anchete literare, răspundea: “Pentru că nu pot să dansez ca Fred Astaire”.
Dinu Flămând despre António Lobo Antunes:
Pentru el, prietenia este o valoare absolută – şi comunicarea de la suflet la suflet. Dincolo de faptul că lucrează cu cuvinte, el spune ce greu e să scrii, pentru că lucrezi cu ceva care precede cuvintele, care există înainte cuvintelor. E unul dintre puţinii, rarii autori care reuşesc să comunice emoţiile; că intră în cuvinte, sau intră şi în aerul pe care îl respiră, în gesturile pe care le face, acesta este harul lui multiplu.
Directorul Institutului Camões în România, Daniel Perdigao:
António Lobo Antunes e un scriitor internaţional; dar România e, în viaţa lui, în cariera lui, un loc special, pentru care are şi în inima lui o preferinţă. Această amiciţie cu Dinu Flămând, apoi venirile lui succesive la Bucureşti, la Constanţa, acum la Cluj sunt o dovadă a acestui ataşament pe care îl are pentru un popor pe care îl consideră un popor de prinţi, de aristocraţi, de oameni care au trecut prin momente foarte grele în istoria şi în viaţa lor particulară, şi care au reuşit să le depăşească printr-un enorm curaj şi o enormă nobleţe a sufletului. Expresia îi aparţine şi mi se pare foarte frumoasă şi caracterizează cu multă acurateţe ceea ce un portughez simte despre români.
Ioana Bindea
