Eu aleg România: Rezervaţia naturală Dumbrava
Rezervaţia naturală Dumbrava – Bălteni. O dumbravă minunată!
Articol editat de , 30 septembrie 2014, 22:00
Pădurile reprezintă o veritabilă bijuterie a planetei noastre. Se întind, intempestiv, ca o broderie verde, de-a lungul trupului firav al naturii, din al cărui plămân pulsează echilibrul ecologic.
Văzută prin retina unui ochi de baltă, bolta pădurii impresionează prin varietatea plantelor care răsar alintate, prin păsările care-şi construiesc cuiburi pe crengile îndelung încercate ale arborilor bătrâni, prin verdele care şi-ar putea face loc, oricând, pe paleta unui pictor priceput.
De altfel, misterele pădurii au impresionat o sumedenie artişti care, prin arta lor, şi-au exprimat sentimentele faţă de această perlă a naturii vii.
Nu exagerăm deloc dacă afirmăm că localitatea vasluiană Bălteni dispune de o veritabilă comoară sub umbrela Rezervaţiei Dumbrava – un loc în care Mihail Sadoveanu şi-ar fi putut presăra, cu uşurinţă, personajele din „Dumbrava Minunată” şi unde, într-o scorbură de copac, într-un vis dator vândut naturii, s-ar reactualiza o lume feerică, plină de vietăţi şi personaje de basm.
Recunoscută ca atare, rezervaţia vasluiană a fost declarată oficial cu ceva mai mult de 10 ani în urmă, deşi ea străluceşte sub cerul impasibil de ceva mai mult de… 10 mii de ani.
Este vorba despre un dar excepţional al naturii pe care oamenii ajung să îl respecte poate prea târziu. Râul Bârlad, îndrăgostit de această frumuseţe în rochie verde, nu conteneşte să o cuprindă.
Şi poate că doar râul i-a rămas singurul iubit fidel. Căci terenul pe care se află pădurea, deşi iniţial se întindea pe aproximativ 300 de hectare, în prezent, din cauza defrişărilor din zonă, doar 19 hectare mai rămân desprinse din acea carte de poveste, ai cărei pagini se îngălbenesc şi se desprind pe nesimţite.
Rezervaţia, în schimb, îşi ocroteşte speciile rare de plante. Acest loc magnific acoperit cu pădure de stejar găzduieşte salba moale pitică, voiniceriu pitic, ghiocei bogaţi, laleaua galbenă sau stânjenelul.
Într-un alt colţ verde, aşezată pe un jilţ natural, laleaua pestriţă, o altă specie rară de plantă, aşteaptă, cu nerăbdare, primăvara pentru a înflori. Câteodată, îşi anunţă debutul mai devreme, iar momentul este savurat atât de locuitorii din zonă, cât şi de turiştii care vizitează rezervaţia.
Şi asta pentru că bagheta înfiptă în cupe mici, de un violet vineţiu, trezesc pământul mlăştinos dintr-un somn despre care se credea imposibil de urnit. De altfel, în jurul acestei plante circulă şi o legendă, care spune că laleaua pestriţă a apărut cu sute de ani în urmă, în grădina Şahului Persiei. Atunci, nepoata grădinarului, pe nume Daria, a visat într-o noapte cum o tânără i-a cerut flori de la palat pentru mama ei bolnavă. Daria nu a stat pe gânduri şi i-a făcut un buchet cu toate minunăţiile din gradină şi, în schimb, i-a cerut o lalea pestriţă. La scurt timp după, în grădina palatului a apărut laleaua mult visată, care s-a înmulţit repede, fiind dată în dar oaspeţilor din ţările străine.
Laleaua pestriţă are o viaţă extrem de scurtă. Te poţi bucura de frumuseţea sa preţ de doar 7 zile pe an.
De frumuseţea rezervaţiei însă, te poţi bucura veşnic, aşa cum se bucură şi arborii şi arbuştii care o privesc, cu dojană, de deasupra, fie că vorbim de stejar, frasin, tei argintiu, carpen, stejar brumăriu, arţar tătăresc, dârmoz, salbă moale, sau măceş. Dincolo de importanţa ştiinţifică, rezervaţia de la Bălteni oferă un peisaj excepţional, de care sunt atraşi mulţi iubitori ai naturii.
Iar elevii din zonă, prin entuziasmul lor neţărmurit, au fericita ocazie, ca în fiecare an, prin tot soiul de iniţiative, să îşi îmbogăţească bagajul de cunoştinţe, graţie unei excelente călăuze a cărei profesie este tocmai explicarea vieţii vegetale şi animale.
Şi nu de puţine ori, mâinile acestor copii au fost cele care au redat viaţă pământului din Bălteni.
Realizator,
Mona Vîlceanu – Radio Iaşi.
