EU aleg România: Cu Mocăniţa, pe Valea Vaserului – un tărâm de poveste
Sunt greu de descris nuanțele fenomenale de verde crud pe care la capătă pădurea și iarba pe ploaie la început de vară. Și lumina ciudată contribuie la definirea unui peisaj ireal de frumos.
Articol editat de , 26 august 2014, 22:00 / actualizat: 27 august 2014, 6:23
Aburul gros al bătrânei locomotive se târăște deasupra solului și se amestecă în aburul subțire al pământului reavăn. Nori răzleţi au uitat să se ridice și au rămas să se odihnească agățaţi de crengile copacilor. Miroase a lemn ars (cazanul e încălzit cu lemne, nu cu cărbune), a metal, a pământ și a frunze ude. Ploaia măruntă și tenace contribuie la sentimentul de izolare, de întoarcere in timp…..
Ne urcăm în trenul cu linie îngustă, în Mocănița trasă de o locomotivă construită pe un principiu de dinainte de motoarele cu ardere internă, şi ne bucurăm de peisajul răpitor al uneia dintre cele mai sălbatice zone din România.
Mocănița de pe Valea Vaserului a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din România. Construită în 1932, calea ferată forestieră a însemnat un uriaș pas înainte pentru exploatarea lemnului, principala sursă de venit in zonă. Înainte de această cale ferată, lemnul ajungea la gaterele din Vișeu cu plutele, pe apă. Acum, îngusta cale ferată poate deveni din nou un motor de dezvoltare a zonei. Trebuie doar să învățăm să vindem imaginea superbelor păduri din Parcul Natural Munții Maramureșului și nu lemnul din ele.
Vagonul verde din lemn, cu lambriuri și bănci din același material, se scutură serios pe linia sinuoasă, construită chiar pe malul râului. Pe nesimțite, întinderile de margarete, clopoței și zeci de alte flori, care au venit parcă să întărească fascinația Prințului Charles pentru pajiștile cu flori sălbatice din România, au fost înlocuite de ferigi. Brazii încep să se impună în pădurea deasă și pereții de piatră înăspresc, pe alocuri, peisajul. Pentru a vedea cerul trebuie să ridici privirea aproape vertical. Aici, cuvinte ca „sălbatic” și „neatins” capătă adevaratul sens. Singura cale de acces în munți este trenul în care ne aflăm acum.
La oprirea pentru alimentarea cu apă a mașinăriei, francezii râdeau zgomotos cu paharele de pălincă în mână. Nemții, mai retrași, studiau cu atenție locomotiva neagră, făceau poze și vorbeau încet între ei. Italienii au folosit prilejul să exploreze zona și să găsească unghiuri mai bune, pentru fotografii de la distanță, cu întregul tren, iar un olandez încerca să înveselească auditoriul cântând la acordeonul adus de acasă. Din tren nu lipseau nici turiştii veniţi din Australia, Noua Zeelandă şi alte ţări îndepărtate. Zona a devenit cu adevărat atractivă pentru iubitorii de călătorii din toate colţurile lumii.
În stația Paltin se pot servi băuturi calde şi tot felul de scofeturi în construcțiile de lemn. Trebuie spus că stația Paltin e destul de jos, la mică distanță de poarta maramureșeană de lemn care marchează intrarea pe Valea Vaserului și care delimitează, practic, civilizația de sălbăticie. Aventura completă numără încă 20 de kilometri de defileuri spectaculoase, tuneluri, pădure și stâncă. Din păcate însă, nu e accesibilă decât celor care închiriază o drezină care să-i ducă până la capatul liniei, ori aventurierilor care aleg să urce dimineața la ora 5 cu trenul care duce muncitorii la exploatările forestiere din munte.
Călătoria cu Mocănița pe Valea Vaserului, e o experiență care se adresează tuturor simțurilor, dar în primul rand, sufletului. Nu poate fi descrisă, trebuie traită!
Intraţi în atmosfera de pe Valea Vaserului ascultând reportajul!
Radio România Cluj-Ovidiu Moldovan/Andrei Huţanu
