Ascultă Radio România Cluj Live

România îndeplineşte criteriile pentru adoptarea Euro

România îndeplineşte în prezent toate criteriile de aderare la zona euro, impuse prin Tratatul de la Maastricht. Prezent la Cluj, la o dezbatere organizată de Universitatea Babeş-Bolyai, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că în următorii ani, ţara noastră trebuie să demonstreze că îndeplinirea acestor criterii nu se bazează pe o situaţie de conjunctură, ci are la bază reforme structurale consolidate.
Mugur Isărescu a adăugat că România este singurul stat din Europa Centrală, care şi-a impus un termen pentru aderarea la zona Euro, anul 2019.
Alte ţări precum, Cehia, Polonia, Ungaria şi Bulgaria nu au stabilit un astfel de calendar preferând să declare că vor adera atunci când sunt pregătite.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a adăugat că România trebuie să adere la zona Euro doar când este pregătită şi din punct de vedere al dezvoltării economice. El spune că în caz contrar am putea repeta experienţa unor ţări precum Grecia, Spania sau Portugalia, care au resimţit cel mai tare criza economică tocmai pentru că nu erau pe deplin pregătite pentru aderarea la zona Euro.

România îndeplineşte criteriile pentru adoptarea Euro

Articol editat de Camelia Velțan, 18 august 2014, 17:38 / actualizat: 18 august 2014, 20:20

 

Mihai Miclăuş

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar
Economic duminică, 22 februarie 2026, 13:26

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar

Uniunea Europeană pregătește o schimbare importantă în ceea ce privește plățile cu bani fizici. Astfel, din 2027, va fi introdusă o limită...

Uniunea Europeană introduce un plafon pentru plățile în numerar
Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene
Economic joi, 19 februarie 2026, 16:38

Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene

Ministerul Proiectelor Europene așteaptă promulgarea legii privind pensiile magistraților și publicarea acesteia în Monitorul Oficial pentru a...

Guvernul așteaptă undă verde pentru deblocarea fondurilor europene