Big Brother e cu ochii pe noi!
Autorităţile respectă şi ocrotesc viaţa privată! Aşa sună Articolul 26 din Constituţia României.
Articol editat de Andrei Cretoiu, 11 iulie 2014, 15:49 / actualizat: 23 iulie 2014, 12:47
Acest articol a fost dublat, până în data de 8 iulie, de o lege care permitea autorităţilor române să acceseze apelurile, sms-urile, e-mail-urile şi paginile de internet.
Vorbim despre Legea 82/2012, cunoscută sub numele de „Big Brother” care oferea autorităţilor statale, legitimitatea de a reţine date cu caracter general.
Istoria începe după atacurile din 11 Septembrie 2001, când se conturează Big Brother ca şi reacţie la un set de evenimente tragice.
Statele Unite suferă daune produse de atacurile teroriste şi începe a-şi convinge aliaţii să adopte o lege prin care se reţin date cu privire la comunicarea între cetăţeni, cu scopul de a spori siguranţa naţională şi internaţională.
Doi ani mai târziu, reticenta Comunitate Internaţională suferă un alt atac terorist, în Turcia, de această dată la Istanbul, în 2003.
Madrid, Spania 2004, explozii simultane, 190 de morţi, 2.000 de răniţi.
Marea Britanie, 2005, atacurile sângeroase de la Metroul din centrul Londrei produc 700 de victime şi 60 de morţi. Un an mai târziu, în aceeaşi capitală europeană, poliţia britanică dejoacă un atac terorist care viza deturnarea a 10 aeronave transatlantice.
Acest set de evenimente nefericite duce la un rezultat uşor de anticipat. În 2006, Comisia Europeană produce Directiva 24, care are ca scop crearea unei baze de date cu informaţii despre apel, apelant, loc şi durată în vederea păstrării lor între 6 luni şi 2 ani.
România devine membru cu drepturi depline al Uniunii Europene în 2007. Absolut necesară implementarea directivei în legislaţia naţională. La sfârşitul anului 2008, Parlamentul României adoptă o lege care are ca scop principal, reţinerea datelor generale sau prelucrate de furnizorii de servicii de telecomunicaţii. Condamnată de Societatea Civilă ca fiind abuzivă, Curtea Constituţională ia măsuri şi abrogă legea, un mai târziu.
Sub ameninţările de plată a unor amenzi către Uniunea Europeană, în valoare de 30 de mii de euro pe zi, România este nevoită să se racordeze la legislaţia UE.
În anul 2012, preşedintele Traian Băsescu promulgă o nouă lege, care are acelaşi scop şi care urmează să fie cunoscută mai târziu ca şi legea „Big Brother”.
În aprilie 2014, Uniunea Europeană porneşte pe un alt drum. Prin Curtea de Justiţie Europeană, directiva „Big Brother” este invalidată.
După doi ani de aplicare, România se alinează legislaţiei europene, iar marţi, 8 Iulie, plenul Curţii Constituţionale declară directiva Big Brother, neconstituţională.
Cetăţenilor români le pot fi ascultate telefoanele doar pe baza unui mandat juridic.
Opinia publică este şi de această dată divizată. Mulţi sunt deranjaţi de faptul că spaţiul le este invadat şi consideră că această măsură nu face decât să încalce drepturile omului. De asemenea, a apărut suspiciunea că autorităţile reţin date, cu sau fără această lege.
Alţii rămân indiferenţi în ceea ce priveşte situaţia actuală, fie pornind de la ideea că nu au cum să facă vreo schimbare, fie din lipsă de informare.
Legea este una controversată, oferind pe de-o parte autorităţilor române o justificare, din punctul de vedere al siguranţei cetăţenilor, iar pe de altă pare este la limita de a încălca drepturile lor fundamentale.
Casandra Maxim, Alexandru Mafteiu
