La stropit, în Ardeal
Crescând pe culmi ardelenești, am fost întotdeauna fascinat de acest obicei al popoarelor germanice, în care reprezentanții bărbați ai unei familii, cu o sticluță de parfum ieftin în mână și cu o scurtă poezioară pe buze, încântă persoanele de sex feminin din viața lor. În esență, intenția contează mult mai mult: familii reunindu-se cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale, prieteni care se revăd …
Articol editat de Andrei Cretoiu, 20 aprilie 2014, 08:05 / actualizat: 16 august 2014, 16:20
Odată cu înaintarea în vârstă, cu ocazia stropitului, băiatul îşi îndreaptă atenţia de la mama, bunica, educatoarea, sora, verișoara…către fetele frumoase din clasă, din cercul de prieteni…prinde curaj, cum s-ar zice.
Pe măsură ce creștem, acest obicei capătă o conotație destul de puternică, care gâdilă într-un fel, mândria masculină. Uneori obrajii ajung chiar să se înroşească când mai rostim încă versurile:
Eu sunt micul grădinar Cu sticluța-n buzunar
Și-am venit la voi acasă să vă ud fata frumoasă.
Dacă fata nu-i acasă, eu vă ud pe dumneavoastră!
–
Într-un coș cu viorele, stăteau două păsărele,
amândouă ciripesc. Îmi permiți să te stropesc?
–
Am fost într-o pădure verde, am văzut o viorea albastră,
care stătea să se ofilească. Îmi dați voie să o stropesc?
–
Am auzit că aveți o floare frumoasă,
am venit s-o udăm să nu se ofilească!
Într-un final, după gestul lor eroic și aducător de primăvară în casa și-n sufletul oamenilor, micii cuceritori sunt răsplătiți cu ouă roșii, prăjituri și suc…totul capătă cel puţin un sens.
Gazdele, zic eu…florile…trebuie să ia măsuri serioase la filnalul zilei cu udătorii. După vreo 10 nepoței, 2-3 vecini, cumnați, verișori ș.a.m.d., fiecare cu stropitoarea lui, spălatul pe cap devine imperativ. Deși obiceiul își are rădăcini creștine, ca simbol al vieții și fertilității, și-a pierdut din originalitate și-a căpătat o serie de alte practici și conotații, mai mult sau mai puțin ortodoxe…
Radu-Andrei Morărean -Anul III, FSPAC, Comunicare, Relaţii publice şi Publicitate
