Ascultă Radio România Cluj Live

Suzanne Vega a împlinit 60 de ani [AUDIO]

Suzanne Vega

Suzanne Vega a împlinit 60 de ani [AUDIO]
Foto: Suzanne Vega

Articol editat de cristina.rusu, 11 iulie 2019, 13:36 / actualizat: 12 iulie 2019, 10:52

A debutat în anii ’80, cu melodii care se încadrează undeva la graniţa dintre rock alternativ şi neo-folk. Marca ei caracteristică era faptul că se acompania singură la chitară, dar şi o voce fără vibrato, caracterizată de unii drept uscată precum hârtia abrazivă.

Astăzi, 11 iulie, sărbătorita lumii muzicale este Suzanne Nadine Vega, care împlineşte 60 de ani.

S-a născut în Santa Monica, în California. Mama ei lucra ca analist de sisteme de calcul, în timp ce tatăl ei era un scriitor de origine portoricană. Casa familiei Vega răsuna în permanenţă de muzică: motownul, bossa nova, jazz-ul şi folk-ul au fost genurile care au influenţat gustul muzical al tinerei Suzanne. A început să cânte la chitară acustică la vârsta de 11 ani, iar în adolescenţă îşi compunea deja propriile melodii.

A studiat dansul în liceu, iar mai apoi a obţinut o diplomă universitară în literatură. A simţit chemarea artistică în 1979, după ce a asistat la un concert cu Lou Reed. Pe atunci, Suzanne lucra ca recepţioneră în timpul zilei, iar serile cânta în cluburile Greenwich Village.

Publicul care o asculta a început să crească, dar casele de discuri i-au respins proiectul pentru un album. A debutat abia în 1985, la o casă de discuri a cărei conducere se arăta sceptică şi nu spera să vândă mai mult de 30 de mii de exemplare. După ce vânzările au depăşit un milion de albume, a devenit evident că vocea lui Suzanne Vega avea un ecou în lume. LP-ul s-a numit Marlene on the wall, iar revista Rolling Stones l-a plasat printre cele mai bune 100 de albume ale anilor ’80.

A urmat discul Solitude standing, în 1987, care s-a bucurat de o primire spectaculoasă. A fost nominalizat la trei premii Grammy, a urcat pe locul 2 în topul din Marea Britanie şi pe locul 11 în Statele Unite.

De pe acest album a făcut parte piesa Luca, scrisă din perspectiva unui băieţel abuzat.

Piesa de deschidere a discului Solitude standing era o compoziţie acapella uşor ciudată, despre un restaurant de lângă campusul universitar Columbia, numit Tom’s diner.

Piesa a fost de multe ori remixată şi a început să se audă în locurile în care autoarea ei nu s-a aşteptat: în cluburi. Între timp, un programator german pe nume Karlheinz Brandenburg era preocupat cu elaborarea unei noi tehnologii, care va fi cunoscută mai târziu ca metoda de compresie MP3. El şi-a dat seama că vocea lui Suzanne Vega era perfectă pentru a verifica puritatea comprimării fişierelor audio, motiv pentru care aceasta a primit porecla de mamă a MP3-ului.

În anii ’90 au urmat două albume, pe care criticii le încadrau mai degrabă în categoria rock industrial, iar unul dintre ele a fost recompensat cu un premiu Grammy. A fost un deceniu în care a făcut foarte multe: şi-a adunat cântecele şi le-a publicat într-un volum de versuri, a cântat alături de artişti de operă precum Luciano Pavarotti, şi-a dat vocea unor producţii Disney şi a participat de mai multe ori la un turneu anual care îşi propunea să celebreze contribuţia feminină în muzica pop şi rock.

În 2006 a fost prima cântăreaţă care a susţinut un concert în realitatea virtuală numită Second Life. Ultimul album, dedicat oraşului New York, l-a lansat în 2007.

Este o cântăreaţă cu o carieră extraordinară, ori o newyorkeză obişnuită, care a profitat cu tenacitate de oportunităţile din jurul ei? Putem spune doar că este o artistă care continuă să surprindă.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Apreciază:

Etichete:
Gimnastele victime ale lui Larry Nasser vor primi o sumă însemnată de bani
Diverse miercuri, 24 aprilie 2024, 10:02

Gimnastele victime ale lui Larry Nasser vor primi o sumă însemnată de bani

Ancheta în cazul acestuia a fost gestionată deficitar de FBI.   În 2015, când FBI a aflat primele informaţii privind abuzurile sexuale ale...

Gimnastele victime ale lui Larry Nasser vor primi o sumă însemnată de bani
Rochii ale Prințesei Diana, expuse înainte de vânzarea la licitație
Diverse miercuri, 24 aprilie 2024, 06:00

Rochii ale Prințesei Diana, expuse înainte de vânzarea la licitație

Sacoul galben narcisă, decorat cu nasturi aurii, pe care Prințesa Diana l-a purtat ​​în timpul unei călătorii la Hong Kong în 1989 se...

Rochii ale Prințesei Diana, expuse înainte de vânzarea la licitație
Radicchio – o legumă interesantă şi foarte utilă
Diverse marți, 23 aprilie 2024, 12:00

Radicchio – o legumă interesantă şi foarte utilă

Există diverse soiuri de radicchio, care diferă nu numai prin aspect, ci şi prin compuşi şi gust. Leguma este cunoscută de oameni drept aliment...

Radicchio – o legumă interesantă şi foarte utilă
În timp ce doi fraţi se ceartă iese la iveală o comoară
Diverse marți, 23 aprilie 2024, 06:00

În timp ce doi fraţi se ceartă iese la iveală o comoară

Între zidurile unui apartament de la etajul cinci al unei clădiri din Villa Ada, un cartier elegant al Romei, a fost găsită o comoară.  ...

În timp ce doi fraţi se ceartă iese la iveală o comoară
Diverse luni, 22 aprilie 2024, 12:00

„Fructul memoriei” este foarte util pentru creier

Fructele cresc în ciorchini la baza frunzelor, salak fiind cunoscut şi sub denumirea de fructele şarpelui, deoarece coaja sa are un aspect solzos....

„Fructul memoriei” este foarte util pentru creier
Diverse luni, 22 aprilie 2024, 09:32

Nutella – 60 de ani într-un borcan!

Cei 60 de ani, celebrează geniul lui Michele Ferrero, care în 1964 a inventat crema de alune și ciocolată.   Timp de decenii a fost o...

Nutella – 60 de ani într-un borcan!
Diverse duminică, 21 aprilie 2024, 12:00

Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii

Alimentația nesănătoasă poate duce la creșterea riscului de îmbolnăvire, iar copiii în perioada de creștere sunt vulnerabili la...

Alimente care îi ajută pe copii să se recupereze rapid după bolile respiratorii
Diverse duminică, 21 aprilie 2024, 06:00

Se pot descifra visele păsărilor?

Un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea din Buenos Aires a aruncat o nouă lumină asupra acestei întrebări intrigante prin...

Se pot descifra visele păsărilor?