Ascultă Radio România Cluj Live

Festivalul Muzicii de Stradă, la Satu Mare

Festivalul Muzicii de Stradă, la Satu Mare

Articol editat de cristina.rusu, 13 iulie 2018, 13:20

Festivalul Muzicii de Stradă, aflat în acest an la cea de-a cincea ediție, debutează vineri, 13 iulie, la Satu Mare. Până duminică seara,15 iulie, sătmărenii vor asista la recitalurile susținute de peste 30 de artiști stradali. În premieră, în acest an, în oraș vor fi amplasate tarabe cu mâncare stradală, iar una dintre cele cinci scene pe care vor avea loc concertele, va fi amplasată pe Someș.

Încă de la prima ediție, în urmă cu patru ani, Festivalul Muzicii de Stradă a avut parte de reacții entuziaste din partea sătmărenilor. În consecință, organizatorii au fost obligați să ridice ștacheta de la un an la altul.

În acest an, două sunt noutățile absolute: mâncarea stradală – adusă de specialiști cunoscuți din România – și amplasarea pe Someș a uneia dintre cele cinci scene pe care vor avea loc recitalurile. La festival vor participa peste 30 de muzicieni români și străini.

Va fi prezent la Satu Mare un muzician din Coreea – care a fost și la Cirque de Soleil, iar acum cutreieră lumea, iar alți artiști străini vin din Marea Britanie, Argentina, Ungaria.

În fiecare din cele trei zile – vineri, sâmbătă și duminică – programele se vor desfășura între orele 18:00 -24:00, iar artiștii vor fi prezenți, prin rotație, pe fiecare din cele cinci scene. Spectatorii, pe lângă muzica bună, vor putea să savureze preparatele specifice mâncării stradale, deoarece în acest an, în premieră, aducem în Satu Mare și conceptul street food.

Atmosfera va fi completată de show-uri de video maping și de jonglerii (Butka Gergo, organizator).

Bugetul alocat organizării Festivalului Muzicii de Stradă depățește 40.000 de euro și este asigurat de Consiliul Local și Consiliul Județean Satu Mare, precum și cu aportul sponsorilor.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Zăpadă de peste 4 metri între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
Social vineri, 10 mai 2024, 08:40

Zăpadă de peste 4 metri între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac

Zăpada măsoară mai mult de patru metri între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac, pe Transfăgărășan   Drumarii care deszăpezesc...

Zăpadă de peste 4 metri între Bâlea Cascadă și Bâlea Lac
Florin Piersic, operat de urgență la București! | UPDATE
Social joi, 9 mai 2024, 19:19

Florin Piersic, operat de urgență la București! | UPDATE

UPDATE: 10 mai Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, au transmis medicii, vineri, 10 mai, cu o evoluţie lent...

Florin Piersic, operat de urgență la București! | UPDATE
Protestul rezerviștilor din toată țara
Social joi, 9 mai 2024, 15:51

Protestul rezerviștilor din toată țara

Sute de militari rezerviști din toată țara s-au adunat joi, 9 mai, în fața Ministerului Apărării Naționale, nemulțumiți de inechitățile...

Protestul rezerviștilor din toată țara
Certificate de naștere și deces, eliberate în format digital
Social joi, 9 mai 2024, 09:34

Certificate de naștere și deces, eliberate în format digital

Cetăţenii din Cluj-Napoca, dar și din alte orașe, pot obţine în format digital, începând de miercuri, 8 mai, certificate de naştere sau de...

Certificate de naștere și deces, eliberate în format digital
Social miercuri, 8 mai 2024, 17:05

Ce facem cu uleiul alimentar uzat?

Comisarii Gărzii de Mediu atrag atenţia că uleiul alimentar uzat trebuie colectat şi depus la centre speciale pentru a fi trimis spre reciclare....

Ce facem cu uleiul alimentar uzat?
Social miercuri, 8 mai 2024, 09:34

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Matei Balș din București | UPDATE

UPDATE, ora 16:00 Actorul Florin Piersic se află în prezent internat la Institutul Matei Balș din Capitală, unde continuă tratamentul împotriva...

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Matei Balș din București | UPDATE
Social miercuri, 8 mai 2024, 08:19

Protest al Polițiștilor Locali în fața Guvernului

Sindicatele din Poliția Locală solicită acordarea unei compensații financiare pentru munca desfășurată în zilele de week-end și sărbători...

Protest al Polițiștilor Locali în fața Guvernului
Social marți, 7 mai 2024, 14:42

Sibiul se transformă într-o mare grădină urbană

Piața Aurarilor din Sibiu se transformă într-o grădină urbană plină de culoare și viață, odată cu reactivarea festivalului „Flori pe...

Sibiul se transformă într-o mare grădină urbană