Cartea de weekend: Mircea Petean, „Nicanor, ultimul om”

Cunoscutul poet clujean Mircea Petean ne-a oferit la finele anului trecut o frumoasă surpriză: un volum de proză! „Nicanor, ultimul om”, Editura Limes. O carte care se citeşte cu reală încântare, care nu te poate lăsa indiferent, care nu oferă soluţii la întrebările lumii, dar care invită la observaţie şi reflecţie. O carte care „priveşte” lumea, oferindu-ne în chip tainic şansa de a ne descoperi lumea interioară. L-am întrebat pe scriitorul Mircea Petean cum s-a născut această carte.

Articol editat de dan.mosoiu, 7 februarie 2015, 18:56 / actualizat: 14 martie 2024, 15:05

„S-a născut într-un studio de radio. Zece ani bătuţi pe muchie am făcut la Radio Renaşterea o emisiune literară şi textul cu care se deschidea emisiunea era o tabletă. Ei, a venit vremea să adun o parte dintre acele tablete. Pe de altă parte, eu nu las să treacă zi de la mine fără să nu las o urmă scrisă. Am un fişier în computer, se cheamă Nicanor, unde notez Dumnezeu ştie ce… Din miile ălea de pagini care s-au adunat acolo am „stors” câteva texte care au intrat în cartea aceasta. Legătura dintre texte este dată de acest personaj care, zic eu, este ultimul om care ştie citi urmele rostirii pe albul tăcerii. Un ins care face din rostire valoarea supremă a vieţii, din întâlnirea cu celălalt şi rostire, rostuirea prin rostire… Acesta este personajul care întreţine astfel o adevărată religie a întâlnirilor. Până la urmă, Nicanor este Mircea Petean într-o anumită dimensiune a lui, desigur, dar e un personaj de ficţiune, cam aşa l-am gândit eu. Evident că e un eu ratat de-al meu, aşa se întâmplă cu toate personajele de ficţiune. Dar este un personaj care a căpătat identitate şi pe care îl duc cu mine, îl cam car în cârcă de o vreme… M-am scuturat, să zic aşa, publicând cartea aceasta, l-am dat jos şi cred că voi putea merge mai lejer, o vreme măcar. Prietenii mei care au descoperit cartea cu o oarecare surpriză mi-au spus că aşteaptă deja continuarea, pentru că sunt acolo lucruri care merită şi trebuie duse mai departe.”

Practic ce face Nicanor în această carte, observă lumea, gândeşte lumea?

 „Ascultă! Ascultă şi se rosteşte. Şi, pentru că nu-i place să scrie, dictează, îi dictează scribului care notează ceea ce el aude şi i se pare semnificativ. Sunt în volum proze de toate felurile: parabolice, realiste, fanteziste sau fantastice de-a dreptul. Textele sunt foarte diferite unele de altele. Cred că şi asta place la lectură, faptul că nu-i monotonă deloc. Se trece dintr-un registru în altul cu mare uşurinţă. Cred că e un mod destul de exact şi viu de a percepe lumea. Aceasta-i una dintre calităţile lui Nicanor: observă foarte atent şi ştie să redea semnele acestei lumi.”

Cum a trecut Mircea Petean de la poezie la proză?

 „Eu scriu tot felul de lucuri. Uneori îmi „pică” cîte un poem, alteori un pretext pentru proză. Poezia mea, ştii bine, şi-a asumat şi epicul, a riscat, desigur. Dar asta e formula pe care am găsit-o potrivită pentru mine. Scriu şi critică literară, cel puţin 10 prefeţe trebuie să dau gata luna aceasta, la cărţi care vor apărea la Editura Limes. Scriu de toate, asta e. Eu mi-am asumat condiţia în lumea asta nenorocită în care trăim şi în care scriitorul nu mai are nici un preţ sau nu i se mai acordă nici o însemnătate. Eu scriu, asta fac. Şi acelaşi timp fac apologia inşilor cărora le place să se rostească. Şi, uite aşa, din rostire în scriere şi înapoi în rostire ni se scurge viaţa…”

Mircea Petean, „Nicanor, ultimul om”. L-am rugat pe autor să le adreseze ascultătorilor şi cititorilor noştri un îndemn să parcurgă această carte.

„Fraţilor, dacă credeţi încă în bucuria de a vă întâlni semenul şi de a-l descoperi, şi prin asta de vă descoperi, citiţi cartea asta! Cred că o să găsiţi în ea destule argumente pentru a călători în dumneavoastră înşivă şi în lumea din jur. Cu folos!”

Dan Moşoiu