Legea insolvenţei personale ne va scăpa de datorii?
În luna mai, 2010, autorităţile de la Bucureşti se angajau să nu promoveze unele iniţiative legislative, precum proiectul legii insolvenţei personale, care ar submina disciplina în materie de creditare, pentru a consolida stabilitatea financiară, potrivit memorandumului de înţelegere încheiat cu FMI şi Uniunea Europeană. După aproape cinci ani, miercurea trecută, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis ca începând din acea zi, Comisia juridică să lucreze până la finalizarea raportului pe proiectul legii privind insolvenţa persoanelor fizice. După ce raportul va fi finalizat, va fi convocată o sesiune extraordinară a Camerei Deputaţilor pentru votarea acestui proiect de lege. Se pare că cele patru proiecte de lege având în vedere insolvenţa persoanelor fizice vor fi contopite într-unul singur.
Articol editat de , 23 ianuarie 2015, 13:32
Ce înseamnă de fapt insolvenţa personală? Lucrurile funcţionează ca în cazul companiilor. Adică, atunci când cineva nu-şi mai poate plăti datoriile, merge la instanţă şi cere să se constate insolvenţa. Instanţa poată să facă acest lucru sau nu. Dacă se constată insolvenţa, tot instanţa numeşte un administrator menit a ajuta omul să-şi gestioneze mai judicios banii care totuşi intră şi să limiteze cheltuielile, astfel încât să poată ca, împreună cu creditorii, să găsească o formulă funcţională de limitare a pierderilor acestora. Asta poate să însemne, de pildă, ca pentru 180 de zile, persoana în insolvenţă să nu mai plătească dobândă, să nu fie executată silit în acest răstimp, plus alte facilităţi ce pot fi convenite cu banca.
Desigur, insolvenţa personală este un fapt comun în Europa occidentală, şi a existat chiar şi la începuturile statului român modern. Caragiale la vremea sa lua în derâdere „faliţii” noştri şi ai „Evropii”. Ei bine, nici atunci, nici acum, insolvenţa nu trebuie interpretată ca iertarea de datorii. Dimpotrivă. Termenele se pot lungi, iar condiţiile înlesni temporar. De pierdut pierde toată lumea. Instituţia de credit, care ne mai încasează dobânzi plus comisioane, şi clientul, care, pe lângă prelungirea agoniei financiare, îşi strică reputaţia şi ceea ce americanii numesc credit record. Un fel de cazier financiar, care odată afectat, poate priva falitul sau fostul falit de alte împrumuturi pentru foarte mulţi ani. Soluţia constă şi în educaţia financiară a copiilor de şcoală primară, astfel ca generaţiile care vin să devină mai responsabile decât sutele de mii de români de astăzi care nu-şi pot plăti ratele. Şi asta nu din cine ştie ce nenorociri întâmplate între timp, ci din iresponsabilitatea cu care s-au avântat să „facă un credit” fără a conştientiza îndeajuns că asta presupune şi rate lunare, pe care trebuie să poţi a le plăti.
Cristian Ivaneş
