Ascultă Radio România Cluj Live

Soborul Sfinților Mihail și Gavriil – tainice semnificaţii în tradiţia creştină

Alegerea zilei de 8 noiembrie pentru a-i celebra pe Sfinții Mihail și Gavril este și ea plină de tainice semnificaţii în tradiţia creştină.

Soborul Sfinților Mihail și Gavriil – tainice semnificaţii în tradiţia creştină
Foto: sursa: RADOR
8 noiembrie 2024, 09:01

Azi –  zi de Sfântă Sărbătoare – pentru că an de an, pe dată de 8 noiembrie, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri.

Așadar, în tradiţia creştină, în 8 noiembrie sunt sărbătoriţi îngerii, consideraţi adunare a celor nouă ierarhii, aşa cum au fost revelate de Dionisie Areopagitul.

 

Alegerea zilei de 8 noiembrie este și ea plină de tainice semnificaţii în tradiţia creştină.

  • Lumea a fost creată de Dumnezeu în şase zile, în a șaptea S-a odihnit, iar ziua cea înfricoşată a Judecăţii de apoi este socotită de învăţătorii Bisericii drept ziua a opta.
  • Iar Biserica prăznuieşte soborul celor nouă ierarhii ale sfinţilor îngeri în ziua de 8 noiembrie, noiembrie fiind luna a nouă după luna martie, când, conform învăţăturilor, a fost creată lumea.

 

Așadar, Biserica cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri.

  • „cei fără de trupuri” – o temă sensibilă și  plină de taine, o formă de exprimare din care ar trebui să înțelegem că Lumea îngerească a fost creată de Dumnezeu din nimic, nu din ceva preexistent și nici din ființa Sa.

Pentru că nici măcar textul  biblic referitor la creație nu vorbește în mod precis despre crearea îngerilor. Sfinții Părinți explică asta prin două motive: evreii, înclinați spre idolatrie, ar fi căzut ușor în rătăcirea idolatră a popoarelor vecine , dar și prin faptul că, în cartea Facerii se urmărește numai înfățișarea începutului … lumii văzute.

Dar, revenind la Soborul Arhanghelilor Mihail și Gabriel și al tuturor puterilor cerești cele fără de trupuri, este sărbătoarea a cărei taină nu-i ușor de înțeles pentru că e vorba, totuși, de  adunarea îngerilor care au hotărât să rămână alături de Dumnezeu, alungându-i pe cei care s-au răzvrătit – îngerii căzuți.

                              Pe foarte scurt despre fiecare dintre cei doi Arhangheli

 

Atât în unele texte biblice cât şi în cele de după, Arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toţi Arhanghelii. Reiese asta atât din tradiţia creştină cât şi în cea ebraică şi islamică.

 

  • În  ebraică, numele său înseamnă: “Cine este ca Dumnezeu?“. El este cel care “strigă”: “Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi: cel ce era lumina acum întuneric s-a făcut. Cine este ca Dumnezeu?“ și astfel … s-a întocmit soborul, adică adunarea și unirea tuturor îngerilor.
  • În istorie, imaginea Arhanghelului Mihail a apărut pentru prima dată în Caldeea, ca spirit sau zeu protector. Datorită caracterului său pozitiv, în credinţa ebraică este onorat ca înger păzitor al naţiunii şi protector al evreilor.
  • În Manuscrisele de la Marea Moartă găsim povestea „Războiului dintre Fiii Luminii şi Fiii Întunericului”, unde Mihail este descris ca Prinţ al Luminii, conducând forţele binelui împotriva răului, reprezentat de armatele lui Belial.
  • De asemenea este considerat a fi îngerul care l-a instruit pe Moise pe Muntele Sinai şi care i-a dat acestuia Tablele Legii.
    În textele creştine, Arhanghelul Mihail a apărut mai întâi în Cartea lui Enoh. El este îngerul înţelegerii şi al milei, care l-a învăţat pe Enoh misterele clemenţei şi ale justiţiei.
  • În Evul Mediu târziu, Sfântul Mihail, împreună cu Sfântul Gheorghe au devenit patronii cavalerismului. Este protectorul primului ordin cavaleresc al Franţei, Ordinul Saint Michel, care a luat naştere în 1469.
  •  În literatură arabă, Sfântul Mihail este numit Mika’îl sau (în Coran) Mikal. El este unul dintre cei patru arhangheli , fiind al doilea după Gabriel, care este considerat protectorul arabilor.
  • În Coran se spune că Gabriel este mâna dreaptă a lui Dumnezeu, iar Mihail, cea stângă.
  • Rolul său este cel de conducător al forţelor binelui în lupta împotriva răului. Arhanghelul Mihail este cel care desparte lumina de întuneric şi spune: „Alegeţi, mergeţi către lumină.”

 

Cât despre Arhanghelul Gabriel sau Gavril –  este vestitor al dumnezeieştilor taine. În limba ebraică, Gabriel se traduce prin  „Dumnezeu este puterea mea”. Este îngerul Bunei Vestiri, al reînvierii, al compasiunii, al pedepsei divine, al morţii şi al revelaţiei divine.

 

  • În tradiţia islamică, Gabriel este considerat spiritul divin al adevărului, sub protecţia căruia s-a născut Islamul.
  • Profetul Mahomed afirmă că Arhanghelul Gabriel, cel cu 140 de perechi de aripi, i-a dictat Coranul vers cu vers.
  • În Biblie este menţionat de mai multe ori, de fiecare dată ca un mesager care aduce veşti importante.
  • Tot el i-a vestit lui Zaharia naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi lui Ioachim şi Anei naşterea Fecioarei Maria.
  • El este vestitorul venirii lui Mesia pe Pământ.
  • El anunţat-o pe Fecioara Maria că-l va naşte pe Iisus şi i-a apărut în vis lui Iosif, pentru a-i explică taina minunii ce avea să i se întâmple.
  • Iar în tradiția creștină, Arhanghelul Gabriel este considerat şi îngerul păzitor al lui Iisus Cristos în perioada întrupării sale pe Pământ.
  • Și este îngerul care i-a apărut lui Iisus în Grădina Ghetsimani, pentru a-l sprijini în teribilul moment al cunoaşterii dinainte a Calvarului ce urmă să se producă.

 

Aceştia sunt cei doi Arhangheli Mihail și Gavril. Cinste celor ce le poartă numele și La Mulţi Ani!

 

Alin Pop

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Ii și obiecte de artă, expuse la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
Cultural joi, 28 noiembrie 2024, 16:48

Ii și obiecte de artă, expuse la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

Începând cu 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei va fi disponibilă expoziţia temporară...

Ii și obiecte de artă, expuse la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei
Premieră la Filarmonica din Cluj-Napoca cu ocazia Zilei Naționale
Cultural marți, 26 noiembrie 2024, 12:28

Premieră la Filarmonica din Cluj-Napoca cu ocazia Zilei Naționale

    Ziua Națională a României va fi aniversată la Filarmonica de Stat „Transilvania” cu un program muzical cu totul special și...

Premieră la Filarmonica din Cluj-Napoca cu ocazia Zilei Naționale
Anotimpul poveștilor sărbătorit pe scena teatrului turdean
Cultural marți, 26 noiembrie 2024, 12:18

Anotimpul poveștilor sărbătorit pe scena teatrului turdean

Într-un decor de iarnă captivant, TNAMT pregătește cea de-a IV-a ediție a Festivalului Poveștilor de Iarnă, în perioada 04-08.12.2024, un...

Anotimpul poveștilor sărbătorit pe scena teatrului turdean
Spectacolul „Domnișoara Nastasia” – dedicat Zilei Naționale a României
Cultural luni, 25 noiembrie 2024, 08:30

Spectacolul „Domnișoara Nastasia” – dedicat Zilei Naționale a României

Cu ocazia Zilei Naționale a României, duminică, 1 decembrie, ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului de Nord pătrundem în atmosfera vibrantă a unei...

Spectacolul „Domnișoara Nastasia” – dedicat Zilei Naționale a României
Cultural duminică, 24 noiembrie 2024, 00:00

Tandem stilistic – o nouă expoziție la Galeriile Radio Cluj

Galeriile Radio Cluj vă invită să vizionați expoziția de pictură “Tandem stilistic ” cuprinzând lucrări ale artistelor Mariana Frum și...

Tandem stilistic – o nouă expoziție la Galeriile Radio Cluj
Cultural duminică, 24 noiembrie 2024, 00:00

Anul aniversar Reactor se încheie cu o lansare de carte

Anul aniversar Reactor se încheie cu lansarea la Cluj a volumului Reactor 10 și un eveniment interactiv.   După lansarea din Festivalul...

Anul aniversar Reactor se încheie cu o lansare de carte
Cultural vineri, 22 noiembrie 2024, 13:51

Premieră absolută la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Muzeul Etnografic al Transilvaniei vă invită miercuri, 27 noiembrie, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției „Altera mundi. Vrăji, farmece...

Premieră absolută la Muzeul Etnografic al Transilvaniei
Cultural joi, 21 noiembrie 2024, 14:15

Artista Amalia Crișan revine la Cluj cu cea de-a zecea expoziție personală

Joi, 21 noiembrie, de la ora 18, la Galeria IAGA Contemporary Art va fi vernisată expoziția tinerei artiste din Cluj Amalia Crișan, studentă la...

Artista Amalia Crișan revine la Cluj cu cea de-a zecea expoziție personală