Sesam deschide cartea: Insula doctorului Libris, de Chris Grabenstein

Publicat în 23 aug. 2019

În vacanța de vară, mai mult decât oricând, e vremea să ne bucurăm de cărți bune. Dacă lectura e una dintre pasiunile voastre și sunteți în căutare de curiozități și mistere, trebuie să fi visat măcar o dată să vă pierdeți într-o bibliotecă vie, într-un castel de cărți, într-o carte uriașă, cu nenumărate uși, care se deschid cu cheițe de aur, sau într-o grădină în stil englezesc, unde să își dea întâlnire personajele tuturor cărților voastre preferate – un fel de Disneyland al literaturii.

Apropo, ce-ar fi dacă eroii voștri favoriți ar ieși într-o bună zi dintre paginile cărților și ați putea nu numai să-i vedeți, ci și să vorbiți cu ei precum cu cei mai buni prieteni? Sau cum ar fi dacă voi înșivă ați călători în lumea lor, pagina întoarsă închizându-se în urma voastră ca o ușă fermecată?

În jurul cărților se pot broda scenarii infinite. Un exemplu de scenariu pe care îl veți găsi extraordinar îi aparține scriitorului american Chris Grabenstein, un mare iubitor al cărților, bibliotecilor, librăriilor și al altor locuințe ale poveștilor. Pe lângă seria de aventuri care au loc în biblioteca domnului Lemoncello, autorul a mai scris o carte plină de imaginație: Insula doctorului Libris, pe care vă recomand să o adăugați negreșit pe lista lecturilor de vacanță.

Doctorul X. Libris nu are nimic de-a face cu medicina, ci cu… literatura, așa cum ne arată și numele său, care se pronunță identic cu formula latinească ce înseamnă „carte aflată în proprietatea cuiva”.

Eroul cărții noastre e un băiat de 12 ani pe nume Billy, care vine să-și petreacă vacanța de vară în zona lacului Katrine, acolo unde se întinde insula doctorului Libris. Venerabilul domn se întâmplă să fie unul dintre profesorii universității unde predă mama lui Billy. Însă băiatul nici nu bănuiește că doctorul Libris este și autorul secret al unui experiment la care va fi supus. Explorând locuința, constată că nu există nici televizor, nici computer și e convins că se va plictisi. Mai ales că, în urma unui mic incident care a implicat cățărarea într-un copac, nici iPhone-ul său nu mai funcționează. Nu-i rămâne decât să-și petreacă timpul în biblioteca din biroul misteriosului doctor Libris.
Biblioteca e neașteptat de atrăgătoare: un dulap cu cărți încuiat, cu geamuri în care se reflectă coperți strălucitoare, decorat cu bogate sculpturi înfățișând făpturi legendare și personaje de poveste, se înalță până în tavan. Billy poftește la cărțile din vitrină, însă cheia dulapului nu e la locul ei. Provocarea e lansată! Pornind de la o ghicitoare pentru minți istețe, băiatul găsește cheița în ceasul cu cuc din birou. Prima carte din dulap care-i atrage atenția e Muncile lui Hercule. Se așază comod în fotoliu și începe să o răsfoiască, oprindu-se asupra luptei dintre Hercule și gigantul Anteu. E atât de absorbit de lectură, încât i se pare că aude aievea vocile eroilor mitici, ale căror răcnete fac să se cutremure geamurile vitrinei. Să fie o iluzie?

Oare biblioteca doctorului Libris e atinsă de magie? Orice-ar fi, vocile se aud din depărtare, de pe insulă. Lui Billy nu-i trebuie mult ca să-și dea seama că efectul durează atâta timp cât citește sau cel puțin ține cartea deschisă.

Aventura vieții lui e pe cale să înceapă! Nu trebuie decât să aleagă cartea potrivită și să continue să citească. După cum era de așteptat, tot cheia de la dulapul cu cărți îi va permite lui Billy accesul pe insula doctorului Libris, pe urmele unei comori promise. În următoarele zile, insula se va transforma în universul paralel în care mari personaje ale literaturii universale, precum Robin Hood, Tom Sawyer sau Cei trei muschetari, vor prinde din nou viață într-un soi de carte a cărților de care veți fi cuceriți.

La Biblioteca Județeană „Octavian Goga” vă așteaptă și pe voi o comoară. Ați ghicit! Insula doctorului Libris. Bucurați-vă de ea ca de o sărbătoare a imaginației!

Diana Pop

Diana Pop, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.