Incursiuni de meloman, ediţie specială cu muzica lui Armand Amar
03.02.2012 autor: Radio România Cluj
Tag: emisiuni Radio Cluj
Sâmbătă, la Radio Cluj, ediţie specială Incursiuni de meloman
Impresionat de muzica lui Armand Amar, rafinat compozitor al muzicii europene de film, Sergiu Alex doreşte să-l prezinte exigenţilor săi ascultători şi cititori.
Cunoscător subtil al diverselor culturi din spaţiul mediteraneean, Amar se prezintă astăzi drept cel mai prolific creator francez de soundtracks. O bună parte din renumele filmului "Le Concert", regizat de românul Radu Mihăileanu, se datorează muzicii compusă de Armand Amar (premiul César pentru cea mai bună coloană sonoră, 2010).
Surpriza emisiunii, însă, este un opus excepţional al lui Amar, muzica pentru filmul Terrevue du Ciel, care, parcă şi ea, coboară din Cer...
Toate, în Incursiuni de meloman, sâmbătă, 4 februarie 2012, ora 19:00, la Radio România Cluj.
Tag: emisiuni Radio Cluj













