Sindicatele din Satu Mare continuă protestele

Peste 1000 de sindicalişti de la Cartel Alfa, CSDR, Federaţia Educaţiei Naţionale, dar şi pensionari au anunţat că vor participa la mitingul sindical de protest, care va avea loc luni în Satu Mare.

Vineri, peste 1200 de oameni s-au strâns în centrul oraşului. Ei au cerut demisia Guvernului şi a preşedintelui Traian Băsescu.

La protest au fost prezenţi şi 800 de angajaţi ai Electrolux, care au cerut demisia directorului fabricii. Ei se află în cea de-a cincea zi de grevă generală, nemulţumiţi de faptul că patronatul refuză să încheie un contract colectiv de muncă pe 2012 în condiţiile celui de anul trecut.

Acţiunile de protest ale sindicaliştilor sătmăreni vor continua şi marţi, între orele 15.00 şi 17.00.

Știri similare

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu