Radu Moisin a fost ales primar interimar al Clujului (AUDIO)
17.02.2012 9:15 autor: Mihai Miclăuş
Tag: Radu Moisin, Cluj-Napoca, Primăria Cluj-Napoca
Viceprimarul Radu Moisin a fost ales primar interimar în şedinţa de vineri a Consiliului Local Cluj-Napoca.
Votul consilierilor a fost necesar ca urmare a demisiei pe care şi-a dat-o miercuri primarul suspendat, Sorin Apostu.
Radu Moisin ocupa şi până acum această funcţie însă procedura a trebuit reluată ca urmare a vacantării postului.
Radu Moisin va fi primar interimar până la alegerile locale din iunie. Până atunci el doreşte să finalizeze cât mai multe dintre proiectele deja începute.
mp3player:=Primarul interimar al Clujului, Radu Moisin, după alegerile din Consiliul Local:=RO_audio_scurt/2012_02_17_moisin_planuri.mp3
Între timp, la Curtea de Apel Cluj s-a judecat un nou termen în dosarul în care Sorin Apostu este judecat pentru luare de mită.
Instanţa a respins cererea privind retrimiterea dosarului la Parchet pentru refacerea procedurii de urmărire penală.
În motivarea solicitării, avocaţii au prezentat 5 excepţii invocând, printre altele, vicii de procedură şi imposibilitatea asistării la audierea martorilor, ceea ce, în opinia lor, duce la nulitatea absolută a întregului probatoriu.
Știri similare
-
-
Bilanţ Let's do it România! 20.000 de saci cu gunoi au fost adunaţi (AUDIO)[>
-
-
O fetiţă intoxicată cu dezinfectant a fost dusă de urgenţă la Cluj[>

















