Miting în Satu Mare
30.01.2012 18:25 autor: Andreea Leonid
Tag: electrolux, satu mare, miting
Aproximativ 700 de persoane au participat luni la Satu Mare la mitingul organizat de Cartelul Alfa.
Majoritatea protestatarilor sunt angajaţi ai Electrolux, aflaţi în grevă generală. Ei au cerut din nou demisia conducerii fabricii de aragazuri.
Protestul a început la ora 15 în faţa fabricii Electrolux, iar numărul demonstranţilor a fost mai mic decât la celelalte două acţiuni de protest, din cauza frigului.
Ulterior, demonstranţii care au avut pancarte cu diferite mesaje împotriva Guvernului, a preşedintelui Traian Băsescu, a conducerii fabricii Electrolux, au pornit într-un marş spre Piaţa 25 Octombrie.
În momentul în care coloana de demonstranţi a ajuns în Piaţa 25 Octombrie, în faţa Prefecturii îi aşteptau alţi aproximativ 50 de manifestanţi, profesori, funcţionari sau angajaţi de la Mondiala.





















