Drumul judeţean 750 din Alba a fost redeschis
28.01.2012 11:32 autor: Anca Mureşan Bota
Drumul judeţean 750, care leagă comuna Gârda de Sus de satul Sfoartea din comuna Scărişoara, blocat luni de o avalanşă, a fost redeschis circulaţiei rutiere.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba, Ioan Stan, a declarat că echipele de intervenţie au reuşit să cureţe întreaga zonă în care s-a produs avalanşa, dar şi porţiunile cu zăpadă troienită astfel încât drumul a fost redeschis circulaţiei rutiere.
Atât drumul judeţean 750, cât şi un drum comunal de câţiva kilometri, care asigură accesul spre satul Sfoartea, din comuna Scărişoara, sunt practicabile pentru circulaţia auto începând din noaptea de vineri spre sâmbătă.
Zona este în continuare monitorizată de drumari şi de autorităţile locale pentru a preîntâmpina apariţia unor noi probleme.

















