Accident feroviar grav în Argentina: cel puţin 49 de morţi

UPDATE 18:40 - Cel puţin 49 de persoane au murit în accidentul feroviar produs miercuri la Buenos Aires, a anunţat Nestor Rodriguez, purtătorul de cuvânt al poliţiei argentiniană.

Accidentul s-a produs în gara Once din Buenos Aires.

UPDATE 17:32 - 550 de persoane au fost rănite, iar alte aproximativ 30 sunt blocate în vagoanele avariate, anunţă autorităţile argentiniene, citate de AFP.

Daniel Russo, oficial din cadrul Protecţiei Civile, a declarat că există şi decese, dar încă nu se cunoaşte despre câte este vorba. De asemenea, 30 de persoane au rămas blocate în vagoanele avariate, conform şefului Serviciului de Urgenţă, Alberto Crescenti.

Câteva sute de persoane au fost rănite miercuri într-un accident feroviar produs la Buenos Aires, anunţă ministrul argentinian al Transporturilor, Juan Pablo Schiavi.

Ministrul a declarat că 340 de persoane au suferit politraumatisme, după ce trenul a intrat în gară fără frâne şi a lovit tampoanele de oprire de la capătul liniei, iar numeroase persoane au rămas blocate în vagoane.

Potrivit poliţiei, trenul, care transporta aproximativ 2.000 de călători, ar fi rămas fără frâne la intrarea în gară şi a lovit tampoanele de la capătul liniei.

"Trenul era plin, impactul a fost foarte grav", a declarat unul dintre călători.

Știri similare

Spune-ţi părerea!

  • Nici un mesaj postat până acum

Lasă un comentariu