60 de ani de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a
06.02.2012 19:19 autor: Alina Vigoniuc
Departe de Londra şi într-o atmosferă de sobrietate, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a serbat luni 60 de ani de la urcarea pe tron.
41 de salve de tun au marcat 60 de ani de la urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a. Ceremonia a fost oficiată de Regimentul de Artilerie Regal înfiinţat în 1947 de regele George al VI-lea.
Pregătirea pentru ceremonie a început de la primele ore ale dimineţii de luni. Caii au fost ţesălaţi şi li s-au lustruit copitele. Apoi, au urmat la lustruit tunurile folosite în Primul Război Mondial, în timp ce muniţia era pregătită.
Regimentul de Artilerie Regal a defilat pe străzile Londrei sub privirile a mii de persoane care fredonau cântece din timpul Primului Război Mondial. Printre aceştia şi sute de copii din cartierele londoneze. Cei mai mulţi au avut un program special la şcoală, care le-a permis să li se alăture adulţilor pentru a celebra cei 60 de ani de domnie ai Elisabetei a II-a.

















