Ascultă Radio România Cluj Live

O nouă ediție a proiectului ”Oradea donează o pâine”

Organizatorii au anunțat că numărul persoanelor care donează, dar și al celor care se bucură de acest dar, este în continuă creștere de la o ediție la alta:

O nouă ediție a proiectului ”Oradea donează o pâine”

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 17 noiembrie 2019, 12:32

Le suntem recunoscători și le mulțumim tuturor acelora care din puținul lor oferă acest minim existenţial, oameni care nu așteaptă nimic în schimb. De multe ori, în viața de zi cu zi noi, oamenii, în natura noastră suntem de multe ori tentați să așteptăm o răsplata la binele făcut. Noi putem doar să mulțumim celor care trec peste această aşteptare şi aleg să facă binele celor care au nevoie, fără vreun beneficiu material. Ţin să felicit fiecare persoană implicată în proiect. Menţionez că activitatea pe care o desfășurăm nu este una chiar ușoară, în spate se ascunde o muncă fantastic, lună de lună. Dar prin ajutorul donatorilor şi al voluntarilor, suntem azi aici. Iar în curând ne vom bucura împreună de un an de existență, a spus Alexandru Petricaş, coordonatorul acestui proiect.

Cei care doresc să se implice în acest proiect o pot face și ca voluntari, transmițând această intenție în scris, pe adresa de e-mail oradeadoneazaopaine@yahoo.com sau pe pagina de facebook.

 

Crina Dobocan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Pisică salvată de pompieri în Oradea
Social luni, 22 aprilie 2024, 16:06

Pisică salvată de pompieri în Oradea

Pentru salvarea felinei, la fața locului s-a deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului 1 Oradea. Aceștia au reușit să o...

Pisică salvată de pompieri în Oradea
Bătrânică salvată de pompieri
Social luni, 22 aprilie 2024, 15:36

Bătrânică salvată de pompieri

Evenimentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 21 aprilie și a fost sesizat la 112 de un vecin.   Un echipaj de pompieri militari din...

Bătrânică salvată de pompieri
”Poiana cu narcise”, în pragul dispariției
Social luni, 22 aprilie 2024, 15:09

”Poiana cu narcise”, în pragul dispariției

„Poiana cu narcise” din Racâş-Hida este locul unde an de an creşteau narcise sălbatice, dar păşunatul scăpat de sub control şi...

”Poiana cu narcise”, în pragul dispariției
Localități clujene fără gaz pentru 24 de ore
Social luni, 22 aprilie 2024, 14:03

Localități clujene fără gaz pentru 24 de ore

Măsura se aplică de marți, 23 aprilie de la ora 09.00 până miercuri, 24 aprilie la ora 12.00 și este necesară pentru a permite companiei...

Localități clujene fără gaz pentru 24 de ore
Social luni, 22 aprilie 2024, 13:55

Lucrări de întreținere pe drumul județean 763 Doda Pilii – Ic Ponor

Necesitatea acestor lucrări de întreținere a fost determinată de alunecările de teren de pe versanți și de viiturile înregistrate la...

Lucrări de întreținere pe drumul județean 763 Doda Pilii – Ic Ponor
Social luni, 22 aprilie 2024, 13:43

Armata nu găseşte soldaţi profesionişti

La recrutarea care s-a desfăşurat în lunile februarie, martie şi aprilie, au fost scoase la concurs aproape 5.100 de locuri, pentru care au...

Armata nu găseşte soldaţi profesionişti
Social luni, 22 aprilie 2024, 12:02

Încă 48 de kilometri de autostradă, finalizați în 2023

În total aveam, la sfârşitul anului trecut, 997 de km de autostradă şi 70 de kilometri de drumuri expres.   Drumurile naţionale...

Încă 48 de kilometri de autostradă, finalizați în 2023
Social luni, 22 aprilie 2024, 10:27

22 aprilie – stațiunea Rânca este sub zăpadă

  Un strat impresionant de zăpadă de aproximativ 15 centimetri s-a așternut la Rânca . Acest fenomen neaşteptat a adus o schimbare...

22 aprilie – stațiunea Rânca este sub zăpadă