Ascultă Radio România Cluj Live

[FOTO] O pădure din România, protejată de UNESCO, va deveni atracție turistică [AUDIO]

Florin Mârzac, Head of Strîmbu-Băiuț Forest Management Unit, Maramures, Romania.
WWF and IKEA Partnership Photo Stories with James Morgan of old growth and FSC working forest in Maramures, Romania.

România are cele mai valoroase păduri virgine din Europa. Printre acestea se numără și Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuţ, din județul Maramureș, care ar putea primi anual 10.000 de turişti, în condițiile în care în prezent atrage doar câteva sute de vizitatori. O parte din această pădure a fost declarată sit UNESCO și face parte din patrimoniul mondial.

[FOTO] O pădure din România, protejată de UNESCO, va deveni atracție turistică [AUDIO]
Foto: Florin Mârzac, Head of Strîmbu-Băiuț Forest Management Unit, Maramures, Romania. WWF and IKEA Partnership Photo Stories with James Morgan of old growth and FSC working forest in Maramures, Romania.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 16 noiembrie 2019, 06:00

România are cele mai valoroase păduri virgine din Europa. Printre acestea se numără și Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuţ, din județul Maramureș, care ar putea primi anual 10.000 de turişti, în condițiile în care în prezent atrage doar câteva sute de vizitatori. O parte din această pădure a fost declarată sit UNESCO și face parte din patrimoniul mondial.

Recent, filiala Maramureş a Asociației World Wildlife Fund a elaborat un planul de management care își propune să dezvolte această zonă din punct de vedere turistic. Dan Izvoreanu a stat de vorba cu preşedintelui filialei Maramureş a Asociaţiei World Wildlife Fund, biologul Călin Ardelean:

Dan Izvoreanu: Spuneţi-ne mai multe despre ce înseamnă acest demers.

Călin Ardelean: Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuţ au fost declaraţi arie protejată în 2011, după care în 2017 au devenit sit natural al Patrimoniului Mondial (sit Unesco). Aceste păduri sunt extraordinar de valoroase nu doar la nivel naţional, ci la un nivel internaţional (Unesco este cel mai înalt for ştiinţific care acordă asemenea statute). Noi aici suntem custozi şi am elaborat un plan de management, un document care ne spune în viitor cum va fi administrată zona naturală protejată, astfel încât patrimoniul să se conserve, dar să se dezvolte şi comunitatea.

Dan Izvoreanu: Actualmente cine administrează această arie?

Călin Ardelean: Noi avem un contract de implementare a acestui proiect în calitate de custozi ai ariei naturale protejate. Desigur că între timp, începând cu 2018, au început să apară unele confuzii şi Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, care s-a înfiinţat în anul 2016, a început să preia dintre ariile protejate în defavoarea foştilor custozi, în special în defavoarea ONG-urilor. Până la finalizarea proiectului, cu siguranţă calitatea de custode pentru WWF România va rămâne pentru acest sit de importanţă comunitară.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dan Izvoreanu: Această zonă nu este cunoscută în rândul românilor. Ce înseamnă că fac parte din Patrimoniul Mondial Unesco?

Călin Ardelean: În principiu Patrimoniul Unesco conservă şi oferă statut pentru zone naturale care nu mai există decât foarte rar în lume. Practic noi avem aici nişte păduri virgine în care tot ceea ce înseamnă proces natural este păstrat 100%. Avem toate verigile lanţului trofic şi avem o biodiversitate care nu se mai regăseşte în pădurile gospodărite din România. La nivel naţional sunt 8 situri care au primit acest statut. În Maramureş se află două dintre aceste situri, dintre care unul este Codrii Seculari de la Strâmbu Băiuţ. Toată aria protejată are o suprafaţă de 3000 de hectare, iar zona care este sit al patrimoniului natural Unesco este undeva la 600 de hectare. Suprafaţa unde nu se realizează nicio intervenţie umană este mai mare, pentru că România a desemnat şi a introdus în catalogul pădurilor virgine o suprafaţă mai mare de pădure. Noi avem undeva la 900 de hectare care sunt în curs de a fi introduse în catalogul pădurilor virgine. Toate aceste suprafeţe sunt conservate 100% fără intervenţie umană: nici lemnul mort nu se scoate, nici nu se plantează, totul este reglat natural.
Vizavi de faptul că nu este foarte cunoscut, până la un punct este foarte bine, dar de la un punct încolo este rău. Acum, noi încercăm să facem cunoscută această zonă pentru a avea un turism echilibrat, pentru că nu se poate face un turism de masă în această zonă, dat fiind obiectul conservării. Nu este un parc natural care să fi fost desemnat şi constituit pentru turişti. Dar presupunem că un număr de 10.000 de turişti pe an, cum de altfel încercăm să planificăm în acest plan de management, ar fi suficient ca zona să se dezvolte sustenabil, fără să afecteze calitatea ariei protejate.

Dan Izvoreanu: Actualmente cam câţi turişti vizitează zona?

Călin Ardelean: Într-un an sunt 100-200 de turişti, dintre care mulţi sunt din zona Maramureşului, dar sunt şi turişti care vin din străinătate (Belgia, Franţa), care realizează tururi ghidate. Este foarte important ca cei care vin în aceste păduri să înţeleagă procesele naturale care stau la baza desemnării acestor arii protejate.

Dan Izvoreanu: Cum se face accesul în zonă?

Călin Ardelean: În principiu trebuie să ajungeţi în comuna Băiuţ din Maramureş. Accesul pe cele două trasee tematice existente deja în aria naturală protejată se pot face prin satele Băiuţ sau Poiana Botizii. Noi am făcut nişte panouri care prezintă traseele tematice şi acolo există şi datele de contact: cel puţin Direcţia Silvică Maramureş, care este partener în acest proiect, ar trebui să fie anunţată, astfel încât un ghid să poată veni pentru a se deplasa cu turistul pe traseele tematice.

Dan Izvoreanu: Ce se poate observa pe aceste trasee tematice?

Călin Ardelean: Traseele tematice sunt astfel făcute încât din loc în loc să se facă câteva opriri unde se explică ce înseamnă o pădure virgină, care sunt criteriile după care putem să ne dăm seama că avem de-a face cu o pădure virgină, care este lanţul vieţii în pădurile virgine.

Dan Izvoreanu: Aveţi de gând să dezvoltaţi zona, ca accesul să fie mai facil?

Călin Ardelean: Planul de management va avea în vedere extinderea infrastructurii de vizitare. Dar aici nu ne referim la a construi în aria protejată. Este vorba de o infrastructură minimalistă de lemn, care să aibă legătură cu traseele tematice, pe care dorim un pic să le extindem. Dar mai mult, am vrea să dezvoltăm zona astfel încât aceasta să poată absorbi acest flux de turişti pe care îl avem în vedere pe viitor. Este vorba de cazare, locuri de campare, care nu neapărat vor fi implementate de către WWF România, dar creem cadrul posibil pentru o dezvoltare în zonă.

 

Dan Izvoreanu / Andrea Nagy

Foto: World Wildlife Fund

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Apreciază:

Etichete:
Permacultură în grădina şcolii
Reportaje joi, 11 aprilie 2024, 10:48

Permacultură în grădina şcolii

Proiect implementat de Asociaţia pentru Natură şi Oameni, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul Spaţii...

Permacultură în grădina şcolii
Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Reportaje marți, 9 aprilie 2024, 14:15

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea

Aceasta se derulează cu sprijinul voluntarilor, în toate bisericile greco-catolice din Oradea. Scopul acestei colecte, realizate anual, este...

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 14:15

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!

Au fost in total 25 de victorii si nicio infrangere in toate competitiile interne, performanta pe care nu a mai atins-o pana acum nicio alta echipa...

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 13:31

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea

Locuitorii din Oradea vor beneficia de servicii mai bune de termoficare. Primăria Oradea va înlocui 30 de kilometri de rețea printr-un proiect cu...

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:35

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox și Greco-Catolic va fi sărbătorit pe 5 mai. Episcopul...

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:19

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii

Între 24 și 27 martie, pasiunea și talentul au fost pe deplin dovedite la Concursul Internațional de Dans „Vibe Viena”, unde Clubul de Dans...

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Reportaje joi, 28 martie 2024, 13:44

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania

Șoseaua, în lungime de 19 kilometri, a fost finalizată și, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, va descongestiona...

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania
Reportaje joi, 28 martie 2024, 10:45

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor

Muzeul este unicul de această anvergură din lume, fiind în acelaşi timp bibliotecă şi cinematecă, dar mai ales o invitaţie de a retrăi...

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor