”Arheologia iubirii” – o carte pentru oameni curioși care așteaptă ca știința să redevină comestibilă

Cătălin Pavel

Articol editat de cristina.rusu, 26 octombrie 2019, 06:00 / actualizat: 28 octombrie 2019, 14:04

Cătălin Pavel (1976) este arheolog și scriitor. La arheologie a ajuns după ce a absolvit Facultatea de Jurnalism din București.

Are un doctorat în arheologie și a beneficiat de mai multe burse doctorale şi post-doctorale la Université Paris 1 Panthéon-Sorbonne, University of Oxford, Institutul Arheologic Albright din Ierusalim.

Volume de poezie: Altera pars (A.T.U., 2013, Premiul „Mircea Ivănescu“), Tulburarea la ființele vii (Limes, 2014), Doi oameni într-o poză (Limes, 2015) și Adagietto (FrACTalia, 2016). Romane: Aproape a șaptea parte din lume (Humanitas, 2010, tr. franceză La septième partie du monde, Non Lieu, Paris, 2017), Nici o clipă Portasar (Cartea Românească, 2015), Trecerea (Cartea Românească, 2016, Premiul „Ziarul de Iași“, nominalizată la premiile USR) și Chihlimbar, Polirom, 2017. Din 2016 scrie săptămânal despre arheologie din revista Dilema veche.

Cea mai recentă carte a sa, ”Arheologia iubirii” este una dintre cele mai bine vândute cărți din România anul acesta.

Doina Borgovan: Vorbim despre cartea dumneavoastră, care se numeşte Arheologia iubirii. De la Neanderthal la Taj Mahal. Remarcam încă de la început această construcţie care te face să fii foarte atent, te hipnotizează; această construcţie pe care Florin Bican o numea „oximoronică”.

Cătălin Pavel: Titlul 1 este un neologism, iar celălalt e aşa, de la lăutari. De ce nu, să le combinăm!

Doina Borgovan: Mă gândeam că Neanderthal înseamnă primitivism, pe când Taj Mahal înseamnă cea mai frumoasă formă de iubire clădită în piatră.

Cătălin Pavel: Eu în inima mea mă simt foarte neanderthalian (sper că totuşi nu sunt chiar aşa de primitiv). Cât despre construcţiile acestea, mai fac şi eu concesii spiritului jurnalistic care trebuie să ne anime şi pe noi, scriitorii. Adică totuşi, venim spre public, nu? Şi atunci haideţi să fim cât-decât mai săraţi şi mai piperaţi!

Doina Borgovan: Veniţi spre public şi cu rubrica pe care o aveţi în Dilema veche şi pe care aţi început-o în 2016. Dar rămânând la discuţia despre această carte: eu mă gândesc la iubire în sensul pur romantic, la iubire care stârneşte şi foarte multă suferinţă. Ce aţi avut în minte atunci când aţi ales să urmăriţi iubirea de la Neanderthal la Taj Mahal?

Cătălin Pavel: În primul rând, o urmăresc din Paleolitic până azi. Am avut în minte dorinţa de a-mi stabili o provocare neobişnuită, care să mă motiveze să fac ceva cât-decât ok (până la urmă, ne trage în sus ceea ce ne stabilim noi înşine ca obiectiv). Mi-am zis: „Ce poate fi mai greu în arheologie? Să scrii despre linguri, despre suliţe, despre amfore (chestii foarte tangibile)? Nu. Ci să scrii despre lucruri incorporale, absolut inclasificabile”. Ori iubirea este culmea acestor imponderabile. Şi am ales iubirea.

Doina Borgovan: Ştiu că nu vă plac etichetele de erudit sau de savant; însă la fiecare pagină eram pur şi simplu intimidată de cantitatea enormă de informaţii pe care reuşiţi să o structuraţi atât de bine, să o mai şi prezentaţi într-o formă plină de umor şi foarte accesibilă.

Cătălin Pavel: Aţi dres-o din mers, tocmai mă supăram că aţi zis că sunt erudit! Cartea nu trebuie sub nicio formă să fie intimidantă (chit că am făcut ceva documentare pentru ea). E musai ca eu şi alţi specialişti care vin înspre public să pună această eventuală erudiţie într-un alambic – ca pe ţuică – şi să scoată de acolo un produs delicios, gustos; nu să ne furnizeze alcooluri cu puritate chimică intimidantă.

Doina Borgovan: Pe de altă parte, tocmai această erudiţie a dumneavoastră a făcut posibilă scrierea acestei cărţi.

Cătălin Pavel: Se poate. Dacă aducem un instalator să repare chiuveta, nu ne interesează dacă fluieră bine, că e simpatic – toate acestea sunt nişte bonusuri – dacă poate să repare chiuveta. Eu nu pot să scriu despre lucrurile acestea fără să fiu documentat. De asemenea, nu fac nicio brânză dacă sunt documentat, dar mă exprim într-o limbă de lemn.

Doina Borgovan: Sunt foarte interesată de metoda pe care aţi folosit-o: cum aţi reuşit să gestionaţi informaţia?

Cătălin Pavel: Nu ştiu cum procesez informaţia. Încep să citesc despre tema respectivă până când încep să am impresia – iluzorie – că înţeleg despre ce e vorba; moment în care încep să torn ceea ce ştiu într-o poveste pentru copii. Nu pentru copii realmente: pentru sora mea, pentru prietenii mei, pentru toţi oamenii educaţi, curioşi, sofisticaţi în mod natural care aşteaptă ca ştiinţa să redevină comestibilă.

Doina Borgovan: Citeam într-un articol de sociologie că, după ce a fost regina neîncoronată a lumii occidentale, ştiinţa, închizându-se în turnul ei de fildeş, s-a depărtat aşa de mult de public încât, iată, sunt posibile derapajele de tipul campaniilor antivaccin. Dumneavoastră tocmai spuneţi că este nevoie ca ştiinţa să se reîntoarcă la public şi faceţi aceste demersuri: prin cartea pe care aţi scris-o, prin rubricile din Dilema.

Cătălin Pavel: Asta aş fi vrut şi eu să exprim: ideea că avem nevoie ca ştiinţa să se întoarcă printre noi într-o formă accesibilă, pentru că asta previne noile forme de vrăjitorie modernă. Eu nu idolatrizez ştiinţa. Accept că religia e ceva legitim, sunt convins că se poate studia practica woodoo ori Egiptul Antic. Dar ce nu e în regulă e proliferarea de discursuri false şi tendenţioase în numele ştiinţei. Ca să asanezi climatul acesta trebuie să vii cu ştiinţa înapoi şi ea să fie prezentă în cetate.

Doina Borgovan: Pe de altă parte, există un risc atunci când îţi asumi acest demers de popularizare a ştiinţei: colegii dumneavoastră specialişti vă pot arăta cu degetul spunând: „tu treabă serioasă cât mai faci?”

Cătălin Pavel: Până la urmă, tot ce facem ţine de ce credem noi că avem de dovedit. E un obstacol pentru multe din lucrurile pe care am vrea să le facem, teama de ce vor spune ceilalţi şi teama că nu vom reieşi din propriul nostru discurs atât de simpatici şi de cultivaţi pe cât am vrea să părem. Trebuie să renunţăm la asta. Breasla nu e întotdeauna satisfăcută când te ridici împotriva standardelor ei tradiţionale, dar sunt şi mulţi colegi de-ai mei care apreciază tipul acesta de discurs. Eu zic că vor apărea foarte multe cărţi de acest gen în următorii ani.

Doina Borgovan: Citind capitolul din carte despre Adam şi Eva, mă gândeam dacă Eva avea senzaţia, ca şi noi în ziua de astăzi, că Adam nu o înţelege şi nu o ascultă? Iar Adam la rândul lui era sâcâit de câte dovezi de afecţiune cere Eva? Ce a descoperit arheologia?

Cătălin Pavel: Capitolul acesta vorbeşte despre Adam şi Eva în arta antică descoperită în fresce, sarcofage, chiar manuscrise. E un capitol mai degrabă despre biografia culturală a unei idei. Că se întâmplă să avem mozaicuri cu Adam şi Eva în pat, de aici putem trage tot felul de concluzii. Să nu uităm, e vorba totuşi despre un imens construct cultural. Adam e de obicei prezentat ca fiind cel care trebuie exonerat, trebuie achitat de vină; pentru că meşterii – bărbaţi – şi comanditarii – bărbaţi – responsabili de operele de artă probabil mergeau în direcţia aceasta. Lucrurile se mai schimbă azi, încercăm să recitim istoria într-o cheie mai egalitară.

Doina Borgovan: Să nu mai fie Eva vinovată pentru tot.

Cătălin Pavel: Eva mie mi se pare foarte simpatică. Dacă ea e cea care greşeşte, mă simt mai solidar cu ea decât cu cineva care nu greşeşte.

Doina Borgovan: Un capitol care mi-a stârnit duioşie de-a dreptul este cel care se numeşte Grafitti erotice la Pompei. Aşa îţi dai seama că oamenii care trăiau în Pompei sunt foarte asemănători nouă, am văzut foarte multe asemănări cu viaţa pe care o trăim acum. Din păcate peretele nostru de Facebook probabil că nu va fi accesibil arheologilor.

Cătălin Pavel: În câţiva ani poate vom constata că tot ce s-a scris acolo este irecuperabil. Vedeţi, hârtia are o aparentă fragilitate; dar să nu uităm că avem hârtie – papirus – de 2000 de ani, în vreme ce ceea ce ni se pare astăzi atât de rezistent s-ar putea în câţiva ani să fie de nedescifrat pentru o nouă generaţie tehnologică. Şi hârtia, ca şi zgârieturile obscene din tencuiala Pompeiului au şansa să reziste în continuare. Reiese din capitol că Pompei ar fi un fel de sediu al pulsiunilor sexuale primare. Bieţii oameni nu au nicio vină, ei sunt cei care au fost îngropaţi de erupţia Vezuviului şi toate aceste lucruri s-au păstrat. Sunt convins că zidurile tuturor oraşelor antice aveau asemenea ieşiri poetico-viscerale, scrise – nu mă îndoiesc – în mare majoritate de bărbaţi. Sunt şi ei ca noi: trag la acelaşi jug, au aceleaşi probleme; pentru că în biologia noastră nu s-a schimbat nimic, în cultura noastră – cu fluctuaţii – nu mare lucru. Tehnologia e o imensă schimbare, într-adevăr, plus monoteismul care a modificat într-o oarecare măsură moralitatea şi formele ei sociale.

Doina Borgovan: Să vorbim despre activitatea dumneavoastră ca arheolog: este intimidantă lista şantierelor la care aţi participat (amintesc doar Troia, Ierusalimul sau Histria).

Cătălin Pavel: Arheologia este şi azi o redută a prieteniei, a lucrului în echipă, pe care o recomand din toată inima oricui se gândeşte la o carieră care să-l facă să doarmă mulţumit. Ca toate disciplinele umaniste şi arheologia suferă azi – şi va suferi în continuare -, dar va continua să atragă oameni de cea mai bună calitate. Ca şi poezia, şi arheologia este o nişă în care intră oameni suficient de bravi, oameni cu o minte culturală vie, care citesc, care sunt interesaţi de artă, de istorie în sensul cel mai larg.

Doina Borgovan: Nu întâmplător aţi dedicat volumul colegilor şi prietenilor de pe şantierele arheologice din România. Spuneţi-ne unde săpaţi acum?

Cătălin Pavel: Sper ca totul să meargă bine şi să începem un proiect foarte important la Histria. În România se pot face săpături extraordinare, se descoperă mereu lucruri foarte interesante în Ardeal, în Dobrogea. Deşi, aşa cum aţi spus, am săpat la Troia, am avut acolo zile mai plictisitoare decât unele zile de la Histria, aşa că nu aş face o ierarhie a siturilor. Ceea ce face un sit interesant este mai degrabă problema ta de studiu, echipa cu care lucrezi şi dacă ţi se permite să-ţi faci treaba ca lumea, cu un buget suficient ca să poţi să-ţi respecţi toate standardele.

Doina Borgovan: Spuneaţi că zilele pe şantierul arheologic se împart în două categorii: plictisitoare şi entuziasmante. Care a fost cea mai entuziasmantă descoperire pe care aţi făcut-o personal?

Cătălin Pavel: Descoperirile sunt şi ele de multe categorii. Poţi să descoperi o statuie în mărime naturală (am descoperit mai multe)… Avem nişte aliaţi în arheologie, unul dintre ei este cutremurul: el vine, distruge oraşul, îl îngroapă şi-l păstrează pentru noi. Aşa s-a întâmplat şi la Troia, unde cutremurele au distrus anumite temple şi au păstrat pentru noi tot felul de artefacte. Există însă şi descoperiri de cu totul alt calibru, de exemplu o sămânţă de strugure carbonizată, găsită la 10 metri adâncime la Milet; sămânţă care-ţi poate data foarte exact stratul respectiv.

Doina Borgovan: Cum îţi dai seama că e o sămânţă de strugure?

Cătălin Pavel: Avem paleobotanişti care ne spun ce este. Îmi amintesc când am descoperit la Gordion o bucăţică de ceva. Părea să fie ori o bucată de os (avea o textură spongioasă), ori o bucată de zgură expandată, dar foarte uşoară. M-a ajutat cineva care făcea textile antice şi mi-a spus că este o bucată de baligă! Împreună am mers la o colecţie de referinţă şi am putut stabili că era vorba de baligă de cămilă. M-am fotografiat cu baliga respectivă, este una din pozele mele cele mai dragi. Apoi, continuând să săpăm, am descoperit o groapă în care se aflau două cranii de cămilă şi câţiva canini de tigru sau de leu. Vedeţi, e o diferenţă foarte mare între ce simţi când găseşti chipul împăratului (modelat la centru, exportat în provincie, ceva care reflectă punctul de vedere al unei elite) în comparaţie cu mica vatră acoperită cu cioburi, de lângă zidul de chirpici al unui arab care ajunge la Volubilis în nordul Africii în secolul VII. Această vatră când am descoperit-o mi-a inspirat duioşie, pentru că e ceva care te face să simţi individul (moaca lui Augustus nu mă face să simt niciun individ). Până la urmă, istoria este un agregat de politică şi viaţă privată.

Doina Borgovan: După Arheologia iubirii credeţi că urmează arheologia unui alt domeniu pe care să-l sintetizaţi?

Cătălin Pavel: Mi-aş dori să existe; depinde şi de cititor, dacă această carte interesează. Din cartea aceasta eu am învăţat cel mai mult scriind-o, aşa că oricând aş fi dispus să mai scriu una.

Doina Borgovan: Dacă ar fi să alegeţi o singură carte pe care să o păstraţi în condiţii impecabile, ca să o găsească un arheolog peste 800 de ani, care ar fi aceea?

Cătălin Pavel: Aş alege o carte pentru copii, Emil şi detectivii De Erich Kastner. Asta nu va dispărea niciodată: dorinţa părinţilor de a avea copii isteţi, copii întregi la minte şi la inimă, copii care râd, copii care se joacă cu animalele, copii care vor avea nişte valori chiar dacă aceste valori se vor dovedi obstacole în cariera lor.

Doina Borgovan / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.