Ascultă Radio România Cluj Live

Legea de protecţie a cadrelor didactice este o urgenţă a sistemului de educaţie

Legea de protecţie a cadrelor didactice este o urgenţă a sistemului de educaţie

Articol de andreea.leonid, 15 octombrie 2019, 12:27 / actualizat: 17 octombrie 2019, 9:49

Legea de protecţie a cadrelor didactice este o urgenţă a sistemului de educaţie, atrage atenţia Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ.

Profesorii spun că așteaptă această lege pentru că s-au înmulțit agresiunile împotriva lor. Vicepreședinte FSLI, George Purcaru.

Avem ceva legi care prevăd protecția școlilor în general dar ele nu sunt aplicate din lipsa fondurilor, nu avem nici un statut al profesorului care să-l apere, așa cum spre exemplu, elevii au. Elevii și părinții au făcut astfel de demersuri pentru a nu avea o astfel de lege, dar dacă elevul are statutul elevului cu foarte multe drepturi în Legea Educației, profesorul nu are un astfel de statut specific. Și atunci avem nevoie de un astfel de lege de protecție.

În ultimii ani, violențele elevilor asupra profesorilor au avut loc chiar și în gimnaziu. Legea nu precizează însă nimic despre agresiunile unor profesori asupra elevilor.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

 

 

 

Cursuri pentru managementul violenței în școli [AUDIO]
Educaţie miercuri, 13 martie 2024, 14:14

Cursuri pentru managementul violenței în școli [AUDIO]

Instruirea și informarea directorilor din școlile și grădinițele din județul Cluj este organizată în contextul a tot mai multor cazuri de...

Cursuri pentru managementul violenței în școli [AUDIO]
Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală
Educaţie marți, 12 martie 2024, 14:38

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală

Fundația Regală Margareta a României lansează seniorilor invitația de a se înscrie în proiectul pilot Conectăm Generații în lumea...

Seniorii invitați să se înscrie la ateliere practice care deschid accesul în lumea digitală
Primul campus de învăţământ dual din Alba Iulia
Educaţie luni, 11 martie 2024, 18:10

Primul campus de învăţământ dual din Alba Iulia

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat luni, 11 martie, la Alba Iulia, alături de primarul municipiului, Gabriel Pleşa, contractul pentru...

Primul campus de învăţământ dual din Alba Iulia
Ligia Deca, despre reintroducerea tezelor în programa școlară
Educaţie luni, 11 martie 2024, 16:20

Ligia Deca, despre reintroducerea tezelor în programa școlară

Ministrul educației, Ligia Deca, a declarat la Alba Iulia că anul școlar viitor va rămâne pe aceeași structură de module, iar reorganizarea...

Ligia Deca, despre reintroducerea tezelor în programa școlară
Educaţie luni, 11 martie 2024, 14:47

O nouă școală va fi construită în Oradea

În municipiul Oradea se va construi, cu fonduri europene, o nouă şcoală, în cartierul Grigorescu. Aceasta va dispune de 50 de săli de clasă...

O nouă școală va fi construită în Oradea
Educaţie vineri, 8 martie 2024, 17:35

Elevii olimpici se vor putea înscrie la liceu fără a mai susţine Evaluarea Naţională

Elevii de clasa a VIII-a care au obţinut locurile I, II sau III la olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale se vor putea înscrie la...

Elevii olimpici se vor putea înscrie la liceu fără a mai susţine Evaluarea Naţională
Educaţie joi, 7 martie 2024, 13:36

Ședințe obligatorii cu părinții elevilor din școlile gimnaziale

Școlile gimnaziale trebuie să organizeze în următoarele două săptămâni ședințe cu părinții elevilor care vor da Evaluarea Națională,...

Ședințe obligatorii cu părinții elevilor din școlile gimnaziale
Educaţie joi, 7 martie 2024, 11:13

Proiect de lege: camere video în interiorul și exteriorul unităților de învățământ

Unităţile din învăţământul preşcolar vor fi obligate să monteze camere de filmat în interiorul şi exteriorul clădirilor. Potrivit...

Proiect de lege: camere video în interiorul și exteriorul unităților de învățământ