Ascultă Radio România Cluj Live

Laureații premiului Nobel pentru Literatură

premiului Nobel 2017 în medicină

premiului Nobel 2017 în medicină

Articol editat de cristina.rusu, 11 octombrie 2019, 17:01

Joi, 10 octombrie, au fost anunțați laureații premiului Nobel pentru literatură pentru anii 2018 si 2019.

Premiul Nobel pentru Literatură pentru anul 2019 a fost câștigat de scriitorul austriac Peter Handke.

Premiul Nobel pentru Literatură pentru anul 2018 a revenit scriitoarei poloneze Olga Tokarczuk, care a fost și la Cluj, în aprilie 2013.

Peter Handke se remarcă printr-o lucrare care „are o puternică ingeniozitate lingvistică, a explorat periferia și singularitatea experienței umane”, a adăugat el. Cei doi îi succedă în palmaresul premiilor Nobel romancierului britanic de origine japoneză Kazuo Ishiguro, autorul romanului „Vestigiile zilei”, acordat în 2017.

Peter Handke, în vârstă de 76 de ani, care a publicat mai mult de 80 de cărți, este unul dintre cei mai citiţi și jucaţi autori de limba germană din lume. A publicat primul său roman, Viespile, în 1966, înainte de a câștiga notorietate cu Angoasa portarului în momentul unui penalty, în 1970, apoi Nefericitul indiferent (1972), un bulversant requiem dedicat mamei sale. Nobelul pentru literatură? „Ar trebui suprimat. Este o falsă canonizare care nu aduce nimic cititorului”, a declarat el odată. Cu toate acestea, potrivit academiei care l-a sunat joi, el a spus că este foarte fericit și a asigurat că va veni în Suedia pentru a-și lua premiul.

Olga Tokarczuk, 57 de ani, este considerată cea mai talentată romancieră a generației sale din Polonia. Lucrarea sa, care include zeci de opusuri traduse în mai mult de 25 de limbi, se întinde de la o poveste filozofică, Copiii verzi (2016), la un roman poliţist ecologist angajat și metafizic, Pe osemintele morților (2010), și un roman istoric de 900 de pagini Cărțile lui Jakob (2014). Angajată politic de stânga, ecologistă și vegetariană, scriitoarea, cu capul mereu acoperit de codiţe afro, nu ezită să critice politica actualului guvern conservator naționalist al Partidului Lege şi Justiţie (PiS).

În 2013, scriitoarea Olga Tokarczuk a vizitat Clujul la invitaţia Institutului Polonez, pentru a lansa romanul Rătăcitorii, premiat cu prestigiosul premiu literar Polonez Nike.

Cu această ocazie, Ioana Bindea a stat de vorbă cu scriitoarea poloneză:

Olga Tokarczuk: Am scris în marea lor majoritate romane. Locuiesc în Silezia de Jos, probabil că important este şi faptul că de formaţie profesională sunt psiholog clinic. Pentru mine această carte a fost o mare provocare, în prezent o tratez ca pe opus magnum, întrucât de la bun început am plăsmuit întreaga structură narativă în aşa fel încât să ia naştere o monografie a călătoriei.

Am scris această carte într-un moment în care călătoream foarte mult, febril; însă nu am intenţionat să scriu niciun jurnal de călătorie, nici literatură de călătorie. Am dorit în schimb să găsesc o formă care să corespundă călătoriei în lumea contemporană globală, care să redea felul în care se călătoreşte acum.

În acelaşi timp am această viziune că am dorit să construiesc romanul ca un roman-constelaţie. De aceea structura acestui roman este compusă din călătorii fragmentare, al căror punct comun este însă semnificaţia călătoriei. La fel ca o constelaţie pe cer, la prima vedere, dacă ridicăm ochii spre cer, vedem stele disparate, nu le unim. Apoi aceste stele mintea noastră le ordonează şi observăm că formează un întreg, cum e Ursa Mare de exemplu.

Ioana Bindea: În ce fel credeţi că scrisul dumneavoastră aduce ceva nou în peisajul literaturii contemporane poloneze?

Olga Tokarczuk: Cărţile mele sunt foarte diferite unele de celelalte, de fiecare dată încerc să aduc ceva nou. Cu siguranţă că pot spune că ceea ce am adus eu nou – cel puţin în literatura contemporană poloneză – este că am scris despre lucruri periferice locale; o literatură care tratează despre locuri mici, care încearcă să construiască o mitologie a acelor locuri. Pe de altă parte consider că Rătăcitorii este una dintre acele cărţi universale, care tratează probleme globale.

În Rătăcitorii nu veţi găsi menţionate nume de ţări, sau naţionalităţi. Este un roman în care nu puteţi găsi un singur loc în care se petrece acţiunea, sau un singur personaj. De aceea îmi este greu să spun că acest roman este polonez sau nepolonez; şi asta, întrucât cred că tendinţa literaturii, sau modul în care literatura se va dezvolta, este în direcţia descrierii lumii ca atare, nu va mai trata probleme naţionale.

Ioana Bindea: Ce fel de cărţi credeţi că vor citi oamenii peste 20 de ani?

Olga Tokarczuk: Din păcate mă tem că nu vor mai citi romane. Am vorbit de curând, când am ajuns în Bucureşti, cu Mircea Cărtărescu şi din păcate credem amândoi că s-ar putea să facem parte din ultima generaţie de romancieri. Cred că asistăm la o tendinţă foarte clar conturată, aceea de a se scrie literatură de nonficţiune: reportaje, autobiografii, jurnale de călătorie. În schimb nevoia omului de ficţiune este satisfăcută de muzică, de cinematograf. Aş vrea să fiu un prooroc mincinos în acest sens… Acesta este şi un apel către cititori: vă rog, citiţi cât încă mai apar aceste cărţi! Încurajaţi literatura de ficţiune!

 

 

Ioana Bindea / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe
Cultural marți, 16 aprilie 2024, 12:43

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe

Classic Unlimited lansează cea de a II-a ediție a proiectului Classic for Kids. Începând cu 18 aprilie și pe parcursul lunii mai echipa...

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe
Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național
Cultural luni, 15 aprilie 2024, 15:42

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național

Premiera ”Cântece de speriat frica”, după idei din textele Hertei Müller, va avea loc joi, 18 aprilie, de la ora 19, în Studioul Euphorion....

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național
Distincție europeană pentru Ateneul Român
Cultural luni, 15 aprilie 2024, 09:39

Distincție europeană pentru Ateneul Român

Ateneul Român primește Marca patrimoniului european. Ceremonia de decernare va avea loc la Anvers pe 17 aprilie 2024.   Marca patrimoniului...

Distincție europeană pentru Ateneul Român
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pe strada Mântuleasa
Cultural duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pe strada Mântuleasa

Dramatizare radiofonică de Doina Papp.   Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: George Constantin, Constantin Codrescu,...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pe strada Mântuleasa
Cultural vineri, 12 aprilie 2024, 13:02

Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy de la Bonțida

Fundația Transilvania Trust organizează din nou Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy de la Bonțida, duminică, 28 aprilie, între orele...

Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy de la Bonțida
Cultural joi, 11 aprilie 2024, 09:55

S-a stins din viață Cornel Udrea!

Cornel Udrea s-a născut la 27 martie 1947, în Gheorgheni, județul Harghita.   A absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj, promoția...

S-a stins din viață Cornel Udrea!
Cultural miercuri, 10 aprilie 2024, 09:38

Pagini de Operă la Radio Cluj

Pagini muzicale interpretate de Arona Bogdan, Liliana Feher, Sorin Lupu, Horațiu Ruști, Corneliu Huțanu vor aduce eleganța pe scena Casei Radio!...

Pagini de Operă la Radio Cluj
Cultural marți, 9 aprilie 2024, 13:29

55 de ani de teatru românesc în Satu Mare 

Stagiunea 2023 – 2024 este așadar una aniversară pentru Trupa Mihai Raicu, pentru publicul din Satu Mare și nu numai.    Scurtă...

55 de ani de teatru românesc în Satu Mare