Ne vaccinăm împotriva gripei? Ministerul Sănătății promite 450.000 de doze
Articol editat de , 10 octombrie 2019, 06:00 / actualizat: 10 octombrie 2019, 8:08
Potrivit ministrului Sănătății, începând cu 10 octombrie, la Direcțiile de Sănătate Publică din România ar trebui să ajungă 450.000 de doze de vaccin antigripal destinat populației. Primele doze de vaccin antigripal, repartizate în țară în a doua jumătate a lunii septembrie, au fost destinate personalului medical.
Și în acest an, vaccinul antigripal a ajuns mai întâi la personalul medical din spitale, în a doua jumătate a lunii septembrie, la nivelul țării fiind repartizate 50.000 de doze.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății, afirmă că următoarele doze de vaccin antigripal sunt destinate populației și vor ajunge la Direcțiile de Sănătate Publică începând cu 10 octombrie:
Conform calendarului de livrare, în 10 octombrie vor ajunge la nivelul țării 450.000 de doze de vaccin antigripal destinat populației. Am început cu vaccinarea personalului de risc din unitățile sanitare, și continuăm cu populația. (Sorina Pintea)
În Satu Mare, pentru personalul medical au fost repartizate 450 de doze de vaccin antigripal. Pentru vaccinarea populației, Direcția de Sănătate Publică a solicitat 20.000 de doze, din care este de așteptat să se primească cel puțin jumătate, afirmă directoarea Macrina Mihai:
Pentru acest an, am solicitat Ministerului Sănătății 20.000 de doze de vaccin antigripal. Anul trecut am solicitat tot 20.000 de doze, și am primit 11.000. Au fost suficiente, ba chiar am rămas cu vaccin după încheierea campaniei. ( Macrina Mihai)
Sătmărenii întrebați dacă se vor prezenta la medicii de familie pentru vaccinul antigripal, au răspuns diferit. Unii refuză categoric să se vaccineze, alții nu sunt deciși, iar cei ce doresc să evite bolile de sezon, nu ratează vaccinul:
– Nu, nu m-am vaccinat niciodată până acum!
– Niciodată nu am făcut vaccinul antigripal, consider că nu este eficient!
– M-am vaccinat când eram mai tânăr, dar m-am îmbolnăvit cu tot cu vaccin.
– În fiecare an ne vaccinăm, și eu și soțul. Vrem să ne asigurăm că și dacă ne îmbolnăvim facem forme mai ușoare.
– Mă vaccinez, dar nu în fiecare an. Prefer să beau apă cu multă lămâie.
În farmaciile din Satu Mare, o doză de vaccin costă între 50-100 de lei. Pentru a nu rămâne cu el nevândut după ce Ministerul Sănătății va repartiza Direcției de Sănătate Publică vaccinul destinat populației, cele mai multe farmacii au preferat să nu reînoiască stocul, astfel că în prezent majoritatea farmaciilor nu mai dispun de vaccin.
Stela Tudor
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.