Ascultă Radio România Cluj Live

Tabăra de la Leghia va fi preluată de Consiliul Județean Cluj

Tabăra Leghia, foto: facebook CJ Cluj

Tabăra de la Leghia va fi preluată de Consiliul Județean Cluj
Foto: Tabăra Leghia, foto: facebook CJ Cluj

Articol editat de miclaus, 30 august 2019, 11:35

Consiliul Județean Cluj, la solicitarea Consiliului Local Aghiresu, a luat hotărârea de a prelua tabăra de la Leghia. Este o clădire veche, dar cu o suprafață de teren destul de generoasă. În vechea orânduire a funcționat ca și tabără de copii. (vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan)

Consiliul Județean Cluj se implică în revigorarea taberei de la Leghia, cea mai căutată destinație de vacanță a elevilor clujeni, înainte de 1989.
Atât clădirea cât și amenajările exterioare au rămas în paragină după ce proprietatea a intrat în administrarea comunei Aghiresu, care nu a avut nici bani să investească în întreținerea ei și nici capacitatea de a o administra în mod eficient.

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vakar Istvan, apreciază că, după redeschidere, de această tabără vor putea beneficia copiii aflați în școlile din subordine, dar zona poate găzdui și alte feluri de evenimente, inclusiv festivaluri:

Sunt niște zone frumoase, păcat ca tinerii să nu profite de aceste locuri din cauză că nu s-a investit în reparații. Noi avem în subordine destule școli și chiar copiii noștri cu dizabilități pot profita de acest loc. Școala Populară de Artă, de exemplu, organizează tabere de creație și toate aceste activități, când le facem, se plătesc. Și aici se pot organiza astfel de activități. Sigur, va rămâne tabără, nu neapărat doar școlară și de tineret, dar aceste spații se pot folosi chiar și pentru festivaluri. Nu deranjează pe nimeni acolo, deci e OK.

Până când tabăra de la Leghia va fi redeschisă vor mai trece însă cel puțin doi ani. Mai întâi trebuie finalizate procedurile de schimbare a proprietarului, după care Consiliul Județean Cluj va face evaluările necesare, care vor stabili cum vor fi reamenajate încăperile clădirii, ce condiții vor fi asigurate aici și cum vor fi modernizate spațiile din jurul taberei. Vicepreședintele Vakar Istvan e convins că în bugetul Consiliului Județean Cluj se vor găsi banii necesari pentru toate lucrările de modernizare:

Urmează să facem un studiu de fezabilitate, să vedem la ce nivel aducem această investiție și, sigur, mult mai ușor Consiliul Județean găsește fonduri pentru a reabilita clădirea și spațiul. Că nu este vorba doar de clădire. Acolo sunt arbori seculari, este un chill-zone deosebit, eu zic că dacă locul acela are o gazdă bună și acum ar putea fi folosit. Nu pot să zici că spațiul este complet distrus. Da, este în paragină, dar nu sunt ziduri căzute, uși care lipsesc. Nu, e un mobilier învechit, trebuie curățat, dar nu e sub orice critică, cum ar veni. (Vakar Istvan)

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Apreciază:

Etichete:
Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Reportaje marți, 9 aprilie 2024, 14:15

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea

Aceasta se derulează cu sprijinul voluntarilor, în toate bisericile greco-catolice din Oradea. Scopul acestei colecte, realizate anual, este...

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 14:15

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!

Au fost in total 25 de victorii si nicio infrangere in toate competitiile interne, performanta pe care nu a mai atins-o pana acum nicio alta echipa...

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 13:31

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea

Locuitorii din Oradea vor beneficia de servicii mai bune de termoficare. Primăria Oradea va înlocui 30 de kilometri de rețea printr-un proiect cu...

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:35

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox și Greco-Catolic va fi sărbătorit pe 5 mai. Episcopul...

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:19

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii

Între 24 și 27 martie, pasiunea și talentul au fost pe deplin dovedite la Concursul Internațional de Dans „Vibe Viena”, unde Clubul de Dans...

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Reportaje joi, 28 martie 2024, 13:44

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania

Șoseaua, în lungime de 19 kilometri, a fost finalizată și, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, va descongestiona...

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania
Reportaje joi, 28 martie 2024, 10:45

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor

Muzeul este unicul de această anvergură din lume, fiind în acelaşi timp bibliotecă şi cinematecă, dar mai ales o invitaţie de a retrăi...

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor
Reportaje miercuri, 27 martie 2024, 14:10

Ziua Mondială a Teatrului, la Cluj-Napoca

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca și a deschis porțile pentru a 14-a oară, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului.   Din...

Ziua Mondială a Teatrului, la Cluj-Napoca