Ascultă Radio România Cluj Live

Filmul de weekend: Regele Leu

Se împlinesc 25 de ani de cînd studiourile Disney au adus pe ecran una dintre cele mai iubite animații din toate timpurile: povestea micului pui de leu Simba, care după moartea tatălui său, Mufasa, parcurge drumul căutării de sine pentru a-și recîștiga locul suprem hărăzit prin naștere, acela de stăpîn peste animalele din ținutul său.

Filmul de weekend: Regele Leu

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 3 august 2019, 06:00 / actualizat: 3 august 2019, 9:02

Se împlinesc 25 de ani de cînd studiourile Disney au adus pe ecran una dintre cele mai iubite animații din toate timpurile: povestea micului pui de leu Simba, care după moartea tatălui său, Mufasa, parcurge drumul căutării de sine pentru a-și recîștiga locul suprem hărăzit prin naștere, acela de stăpîn peste animalele din ținutul său.

Versiunea din 1994 a Regelui Leu a cîștigat două premii Oscar și două Globuri de Aur și a încîntat generații întregi de copii. Erau de toate acolo: personaje simpatice, voci convingătoare (preferatul meu pentru expresivitate era Jeremy Irons în rolul lui Scar, leul uzurpator care își omoară, shakespearian, fratele pentru a cuceri tronul regatului), cîntece cu lipici și întîmplări pline de învățăminte. Haz atît cît îi trebuie unui desen animat ca să te binedispună și emoție multă, cît să te înduioșeze.
De ce ar încerca în 2019 studiourile Disney să încoroneze un nou Rege Leu? Îți garantează cineva că poți reedita succesul pe care l-ai avut acum un sfert de secol, cu originalul? Normal că nu ai de unde să știi dacă vei cuceri din nou publicul, dar nimeni nu te împiedică să încerci. Numai în acest an, am avut pe ecrane două remake-uri după filme de animație celebre, Dumbo și Aladin, asta după ce anii trecuți au fost readuși din nou la viață Cenușăreasa, Frumoasa și Bestia sau eroii din Cartea Junglei. Să fie o modă, aceasta de a revizita personaje clasice? Cred că e mai degrabă nevoia de întîlnire cu vechi cunoștințe. Cu toții căutăm locuri în care ne simțim în siguranță, ne refugiem în inocența copilăriei și ne hrănim cu amintiri frumoase. Pe asta cred că mizează producătorii de la Disney atunci cînd decid să reînvie povești deja spuse. Pe faptul că iubirile adevărate nu mor niciodată. Iar Regele Leu a fost, fără îndoială, unul dintre cele mai îndrăgite desene animate din istoria cinematografiei.

Atunci cînd filmele au continuări sau remake-uri apare inevitabil comparația cu primul film din serie sau cu originalul. Mai ales atunci cînd te raportezi la o capodoperă, există riscul ca noua producție să nu placă tuturor și să iasă un pic șifonată. Cam așa se întîmplă și cu Regele Leu, versiunea pe stil nou. Cea mai frecventă critică ce i se aduce se referă la faptul că ar fi lipsită de emoție, că ”nu ar avea suflet”. Sincer, cred că este o exagerare. Cu un buget de 250 de milioane de dolari, noul film produs de Disney poate vrăji spectactorii de orice vîrstă, cu condiția să mergi la cinema cu inima deschisă și să nu fii prea conservator, chiar dacă ești profund atașat de versiunea din 1994. I s-a mai reproșat lipsa de originalitate. Povestea, replicile și cîntecele din Regele Leu sînt aproape identice cu originalul. Ce se schimbă sînt vocile (cu excepția lui James Earl Jones, pentru rolul lui Mufasa, la varianta în limba engleză) și modalitatea tehnică de realizare. Tehnologia utilizată se numește CGI (computer generated imagery, adică imagini generate de calculator), astfel că pe ecran avem animale ”vii” sau ceea ce se cheamă ”live action”. Leii, hienele, antilopele, papagalul Zazu sau suricata Timon, toate animalele arată realist, ca într-un documentar de pe National Geographic. Iar rezultatul este cu adevărat spectaculos. Micul pui Simba este absolut adorabil. Dacă este ceva cu care toată lumea a fost de acord, public și critici de specialitate deopotrivă, este faptul că imaginea din Regele Leu este extraordinară și merită toate laudele. Peisajul este recreat de așa manieră încît îți dă impresia că ești în inima Africii, iar efectele pe computer au reconstituit așa de veridic vietățile din poveste că dacă întinzi mîna către ecran aproape că ai putea să le mîngîi drăgăstos pe blană. Asta dacă nu cumva i se năzare chiar atunci lui Simba să își testeze răgetul regal și să te facă să îngheți de frică!

Cum se descurcă Beyoncé în rolul tinerei leoaice Nala nu știu să vă spun, pentru că în cinematografele de la noi Regele Leu rulează dublat în limba română. Din trailerul în limba engleză și din fragmentele de pe youtube pare că a făcut față cu brio provocării. Cei care am văzut măcar o dată filmul din 1994 cu sonorul original nu prea avem cum să nu fredonăm în gînd ”Can you feel the love tonight” sau ”In the jungle, the mighty jungle the lion sleeps tonight”, deși în sala de cinema răsună traducerea românească a acestor cîntece. În fond, e și asta o confirmare a nevoii noastre de evadare în nostalgia trecutului, atunci cînd eram copii fără griji și cînd filosofia ”hakuna matata”, propovăduită de Pumba și Timon, părea singura posibilă.

Regele Leu este un film pentru întreaga familie. Și poate fi considerat o reușită, dacă ne gîndim că noile generații de puști meritau să se bucure de un film care utilizează mijloace tehnice avansate. Tehnologia l-a ajutat pe regizorul Jon Favreau să cucerească noi fani pentru o poveste clasică abordată modern și să impresioneze părinții care erau deja îndrăgostiți de aventurile unui desen animat nemuritor.

 

Anca Mureșan Bota

Foto: Disney Movies

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Filmul de weekend: perfecțiunea unei vieți banale – Perfect days
Filmul de weekend sâmbătă, 10 februarie 2024, 00:00

Filmul de weekend: perfecțiunea unei vieți banale – Perfect days

Foto: captură video YouTube Un scenariu scris în doar 3 săptămâni și filmări care au durat numai 17 zile. Ce șanse ar fi să iasă un film...

Filmul de weekend: perfecțiunea unei vieți banale – Perfect days
Filmul de weekend: The Holdovers (2023) [AUDIO]
Filmul de weekend sâmbătă, 3 februarie 2024, 00:00

Filmul de weekend: The Holdovers (2023) [AUDIO]

Paul Giamatti face din nou echipă cu regizorul Alexander Payne, la aproape două decenii de la apariția road-movie-ului Sideways. Acolo Giamatti...

Filmul de weekend: The Holdovers (2023) [AUDIO]
Filmul de weekend: Cele mai așteptate premiere cinematografice din 2024
Filmul de weekend sâmbătă, 27 ianuarie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Cele mai așteptate premiere cinematografice din 2024

Ne place ca la început de an să ne facem liste și planuri. N-aș vrea să treacă luna ianuarie fără să trecem puțin în revistă și cele mai...

Filmul de weekend: Cele mai așteptate premiere cinematografice din 2024
Gopo 2024 – Miami Bici 2 e eligibil. Va prinde vreo nominalizare?
Filmul de weekend sâmbătă, 20 ianuarie 2024, 06:00

Gopo 2024 – Miami Bici 2 e eligibil. Va prinde vreo nominalizare?

Până să vedem cine face ravagii la Oscar, să ne bucurăm deocamdată că Oppenheimer a luat cireașa de pe tort la Globurile de Aur, acolo unde...

Gopo 2024 – Miami Bici 2 e eligibil. Va prinde vreo nominalizare?
Filmul de weekend sâmbătă, 13 ianuarie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Frunze căzătoare

În ultima lună din an, sălile de cinema și platformele de streaming ne propun de obicei povești împachetate într-un ambalaj strălucitor. Sub...

Filmul de weekend: Frunze căzătoare
Filmul de weekend sâmbătă, 6 ianuarie 2024, 00:00

Filmul de weekend: Dream Scenario – sau cum devii faimos fără să faci absolut nimic

Știați că Nicholas Cage a jucat în nu mai puțin de 6 filme apărute – toate – anul trecut? Unul dintre ele se remarcă în mod deosebit, și...

Filmul de weekend: Dream Scenario – sau cum devii faimos fără să faci absolut nimic
Filmul de weekend sâmbătă, 16 decembrie 2023, 00:00

Filmul de weekend: Aloners

Am trecut de la Netflix la Mubi. E ca și cum ai trece de la fast food la mâncare gătită de un chef multi-premiat. Nu sunt toate felurile pe...

Filmul de weekend: Aloners
Filmul de weekend sâmbătă, 25 noiembrie 2023, 00:00

Filmul de weekend: Anatomia unei prăbușiri – eșecul unui cuplu

Toamna aceasta a adus în cinematografe filmul câștigător al trofeului Palme d’Or la ediția din 2023 a Festivalului de la Cannes. ”Anatomie...

Filmul de weekend: Anatomia unei prăbușiri – eșecul unui cuplu