Chiar se vede Marele Zid Chinezesc din spaţiu?

Cea mai cunoscută fotografie a Pământului, realizată de pe Lună, a fost făcută în 20 iulie 1969, fiind denumită Bila de Marmură Albastră. Cea mai mică unitate de pe planetă care se poate identifica în această fotografie după contururile sale nu este Marele Zid, ci Madagascarul.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 20 iulie 2019, 18:00 / actualizat: 23 iulie 2019, 8:56

Legenda Marelui Zid văzut din spaţiu a fost menţionată în scris pentru prima oară în 1932, într-o revistă intitulată Ripley’s Believe or not, deci cu mai bine de 30 de ani înainte ca cineva să fi fost într-adevăr în spaţiu şi să fi studiat ce se vede şi ce nu de pe satelitul Pământului. De fapt, afirmaţia ar fi trebuit să dea naştere la îndoieli încă de atunci: Luna nu se apropie la mai mult de 350 de mii de km de planeta noastră, o distanţă mult prea mare pentru ca de acolo să se poată observa un zid lat de 6 metri (deci echivalentul unui drum cu două benzi de circulaţie).

Dar dacă de pe Lună nu, atunci din spaţiu se poate vedea? Pentru a da un răspuns, trebuie să definim mai bine spaţiul. Limita dintre atmosfera Pământului nu este foarte bine trasată: nu este un gard care desparte fără tăgadă terestrul de spaţial. NASA plasează această limită undeva la 80-100 km deasupra Pământului. Problema e că de la această înălţime oamenii nu prea au cum să arunce o privire la suprafaţa bătrânei noastre planete. Cel mai apropiat punct de observaţie este Staţia Spaţială Internaţională, care orbitează la 350-400 km înălţime. Vechile navete spaţiale americane de asemenea atingeau această înălţime, situată, hotărât, mult după limita atmosferei. Experienţa astronauţilor este că, nici de la această distanţă, mai apropiată decât Luna, Zidul Chinezesc nu se vede cu ochiul liber. Oamenii de ştiinţă au calculat că, până şi un om cu vederea perfectă, deci cineva care vede şi cele mai mici litere de pe afişajul oftalmologului, ar trebui să vadă de 8 ori mai bine pentru a distinge aşa ceva. Din păcate, nici măcar vulturii, ori şoimii, păsări cu o vedere proverbială, nu au o acuitate atât de bună. Este ca şi cum am încerca să distingem, de la o distanţă de 500 de metri, o dungă subţire de abia 2 cm, care în plus are o culoare asemănătoare cu mediul înconjurător.

Yang Liwei, primul astronaut chinez care a fost în spaţiu în 2003, a recunoscut cu tristeţe că nici măcar odată nu a observat Marele Zid din spaţiu, cu toate că a trecut de 14 ori deasupra Chinei. Presa chinezească a încercat să explice eşecul prin condiţiile meteo nefavorabile, pretinzând că oricum, astronautul nu a fost instruit pentru aşa ceva. Până la urmă, un an mai târziu, astronautul Leroy Chiao a fotografiat monumentul care constituie mândria chinezilor, cu ajutorul unui telescop. Chiar şi aşa, acesta se observă doar ca un fir de păr.

De atunci, de pe Staţia Spaţială Internaţională au fost realizate nenumărate fotografii în care Marele Zid chiar se vede (bineînţeles, cu ajutorul unui telescop). Ideea e ca vremea să fie favorabilă: să nu fie nori, aerul să nu fie excesiv de poluat, iar lumina să creeze un contrast în aşa fel încât monumentul să se observe. Cel mai bine e dacă e o zi însorită, iar zona să fie acoperită de zăpadă, pe care să fie proiectată umbra Zidului.

Dar atunci, ce construcţie umană se vede din spaţiu? Astronauţii spun că ochiul liber distinge cel mai bine elementele de pe Pământ dacă pe suprafaţa planetei e noapte, iar obiectivul e luminat. Se văd aşadar luminile oraşelor mari, porturi, dar chiar şi poduri luminate. Cea mai interesantă privelişte ce implică o construcţie umană e zona Invernaderos de Almeria din Spania, acoperită cu 200 de km pătraţi de sere unde se cultivă fructe şi legume. Pata orbitor de albă iese în evidenţă dintr-o centură de munţi golaşi şi mări albastre.

Sursă: Index.hu

Sursă foto: wikipedia, pinterest

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.