Ascultă Radio România Cluj Live

Încă două porțiuni din Autostrada Transilvania își cunosc firmele executante

Autostrada Transilvania

Încă două porțiuni din Autostrada Transilvania își cunosc firmele executante
Foto: Autostrada Transilvania

Articol editat de miclaus, 19 iunie 2019, 12:51

Încă două porțiuni din Autostrada Transilvania își cunosc firmele executante. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat câștigătorii pe loturile dintre Biharia și Suplacu de Barcău.

La sfârșitul acestei luni expiră termenul de depunere a contestațiilor, după care, dacă nu există firme nemulțumite, poate fi semnat contractul de proiectare și execuție.

Sectoarele 3C1 Suplacu de Barcău – Chiribiș, în lungine de 26 de kilometri și 3C2 Chiribiș – Biharia, de 28 de kilometri, au fost licitate în 2018. Desemnarea câștigătorilor a fost întârziată de contestațiile depuse, în urma cărora, Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a impus Companiei de Drumuri să reevalueze ofertele.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, spune că pe tronsonul 3C din Autostrada Transilvania se lucrează deja între Borș și Biharia, această porțiune urmând să fie terminată până la sfârșitul anului.

În momentul de față, tot tronsonul Suplacu de Barcău – Borș este contractat. Era împărțit în trei secțiuni, pe secțiunea Biharia – Borș se lucrează, am fost și am deschis șantierul în urmă cu două săptămâni, avem o firmă românească care avansează destul de puternic și care și-a luat angajamentul ca, până la sfârșitul anului, va termina secțiunea Biharia – Borș, cei cinci kilometri care fac legătura cu autostrada din Ungaria. Pe celelalte două secțiuni contractele au fost adjudecate, sperăm să nu avem contestații, trebuie să asteptăm zece zile. (Răzvan Cuc)

Lucrările la tronsonul Suplacu de Barcău – Borș al Autostrăzii Transilvania au fost începute în 2004, de compania americană Bechtel, care a realizat aproximativ 50 la sută din investiție. Pentru finalizarea șantierului, acum șase ani a mai fost organizată o licitație, dar contractul a fost în cele din urmă reziliat, după ce executantul nu a fost în stare să realizeze nici măcar proiectarea lucrării.

În cazul în care, după noua evaluare a ofertelor, nu vor exista contestații, întreg tronsonul dintre Borș și Suplacu de Barcău ar trebui terminat în ultima parte a anului 2021. Întreaga lucrare va costa 144 de milioane de euro, bani asigurați de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

În luna februarie a acestui an, CNAIR a scos la licitație alte trei tronsoane din Autostrada Transilvania: Nădășelu – Mihăiești – Zimbor, în lungime de 30 de km, Zimbor – Poarta Sălajului, de 12,24 de km, și Nușfalău – Suplacu de Barcău, 13,5 km. Ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, precizează că la aceste licitații termenele de depunere a ofertelor au fost devansate, din cauză că firmele interesate au solicitat mai multe precizări și informații suplimentare.

Pentru restul autostrăzii, vorbim de Suplacu de Barcău – Mihăiești, s-a prelungit termenul de depunere a ofertelor, din cauza solicitărilor venite din partea firmelor, vis-à-vis de acest obiectiv, așa că ofertele pot fi depuse până la începutul lunii iulie. (Răzvan Cuc)

Pe cele trei tronsoane scoase la licitație lucrările trebuie efectuate de la zero, termenele de execuție fiind de trei ani, cu zece ani perioadă de garanție. Excepție face tronsonul Nușfalău – Suplacu de Barcău, care se realizează într-o zonă mai ușoară, de câmpie, acesta urmând să fie terminat în doi ani de la semnarea ordinului de începere a lucrărilor.

La Autostrada Transilvania, de la Cluj-Napoca până la Borș, mai rămân de acoperit aproximativ 45 de kilometri, între Poarta Sălajului și Nușfalău. Acest sector, care include și tunelul pe sub Meseș, urma să fie scos la licitație în prima parte a anului, dar licitația nu a fost încă anunțată.

 

Mihai Miclăuș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Apreciază:

Etichete:
Festival ”Madrigal” la Baia Mare și Sighetu Marmației
Transilvania luni, 15 aprilie 2024, 12:30

Festival ”Madrigal” la Baia Mare și Sighetu Marmației

Festivalul Madrigal are loc în perioada 15 – 28 aprilie și reprezintă un amplu turneu desfășurat la Baia Mare și Sighetu Marmației, ce...

Festival ”Madrigal” la Baia Mare și Sighetu Marmației
De la Așchileu la Buza-Habadoc, pe un drum nou-nouț!
Transilvania luni, 15 aprilie 2024, 10:53

De la Așchileu la Buza-Habadoc, pe un drum nou-nouț!

Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a adus detalii, luni, 15 aprilie, la Radio Cluj, despre proiectul finalizat:   Este un drum...

De la Așchileu la Buza-Habadoc, pe un drum nou-nouț!
Aprilie capricios – vremea în următoarele zile
Transilvania luni, 15 aprilie 2024, 10:19

Aprilie capricios – vremea în următoarele zile

UPDATE: ora 18.00 Vremea se strică în zilele următoare, pe măsură ce în România pătrunde un val de aer polar, care va duce la scăderea...

Aprilie capricios – vremea în următoarele zile
Atenție la carnea de porc pe care o consumați!
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 15:46

Atenție la carnea de porc pe care o consumați!

Cele cinci persoane au consumat carne de porc din propria gospodărie, dar nu a cerut în prealabil un examen de specialitate asupra cărnii,...

Atenție la carnea de porc pe care o consumați!
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 15:36

Mai multe trenuri pentru minivacanța de Paști

Pasagerii au în plus mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, cu trenuri directe din Oradea, Arad, Satu Mare, Baia Mare,...

Mai multe trenuri pentru minivacanța de Paști
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 15:19

Restricții de circulație între Râșnov și Poiana Brașov

Restricţiile se aplică sâmbătă, 13 aprilie, de la ora 9:00 la ora 19:00, pe un sector de 4 kilometri, iar duminică, 14 aprilie, de la ora 9:00...

Restricții de circulație între Râșnov și Poiana Brașov
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 14:05

Asociația Caiac SMile a fost premiată

Implicarea asociației din Satu Mare în dezvoltarea turismului accesibilizat pentru persoanele cu dizabilități a fost premiată în data de 10...

Asociația Caiac SMile a fost premiată
Transilvania vineri, 12 aprilie 2024, 09:00

Zboruri dinspre Oradea spre capitală și spre Londra

Contractul a fost parafat joi, 11 aprilie 2024, la sediul companiei aeriene din Chișinău, fiind semnat de city-managerul Mihai Jurca,...

Zboruri dinspre Oradea spre capitală și spre Londra