Ascultă Radio România Cluj Live

1.885 de locuri bugetate la Universitatea din Oradea

1.885 de locuri bugetate la Universitatea din Oradea. Înscrierile încep din 10 iulie 2019.

Universitatea din Oradea pune la dispoziția absolvenților de liceu 1.885 de locuri la licență, bugetate de statul român. Dintre acestea, 85 sunt dedicate românilor de pretutindeni, iar diferența de până la 1.800 revine absolvenților de licee din Uniunea Europeană, inclusiv din România.

840 de locuri bugetate vor fi puse la dispoziția absolvenților de studii superioare pentru cei care vor să urmeze programele de masterat (din care 30 sunt aferente românilor de pretutindeni, iar restul de 810 sunt pentru cetățenii Uniunii Europene, inclusiv din România). La doctorat, există 23 de locuri bugetate, din care două sunt aferente românilor de pretutindeni.

Cifra de școlarizare a crescut față de anul trecut, când Universitatea din Oradea a primit 1.700 de locuri bugetate la licență, 800 la masterat și 21 la doctorat. 3.104 studenți au fost admiși anul trecut la licență la UO pe cele 1.700 de locuri de atunci.

Avem cea mai mare cifră de şcolarizare, de când sunt eu rector la Universitatea din Oradea, a declarat rectorul Constantin Bungău.

Universitatea din Oradea organizează admitere pentru 102 programe de licență și 66 de programe de masterat.

Totodată, 23 de locuri bugetate sunt pentru cele 18 domenii de doctorat pentru care se va organiza admitere în acest an.

Cifra de școlarizare a crescut la specializările la care există concurență. De pildă, la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea, la specializarea Kinetoterapie și Motricitate specială, capacitatea de școlarizare a crescut de la 80 la 90 de locuri, la Asistență Medicală Generală cifra de școlarizare a crescut de la 50 la 75 de locuri, iar la Fizică Medicală, de la 40 la 50 de locuri.

Și la Informatică, cifra de școlarizare a crescut de la 50 la 75 de locuri. De altfel, din octombrie, facultatea va funcționa cu denumirea de Facultatea de Informatică și Științe.

Universitatea orădeană organizează admitere pentru șapte programe de studii de licență și masterat în limba engleză (Medicină, Afaceri Internaționale, Geografia Turismului, Relații Internaționale și Studii Europene, Kinetoterapie și Motricitate specială, Fizică Medicală, Administrarea Afacerilor).

Taxe mai mari

Pe lângă locurile bugetate, Universitatea din Oradea scoate la concurs și locuri cu taxă, proporțional cu capacitatea de școlarizare.

În situația în care s-ar ocupa toate locurile bugetate, aceasta ar fi de 5.782 de locuri la licență. Din acest punct de vedere clasăm în primele trei universități din România ca și capacitate totală de școlarizare – conform unor analize făcute de ARACIS. La masterat, capacitatea totală de școlarizare este de aproximativ 3.304 locuri, a declarat rectorul Bungău.

Absolvenții unităților de învățământ din mediul rural sunt privilegiați. Cei care termină liceul în mediul rural și sunt admiși la Universitatea din Oradea, au asigurat locul bugetat,  pe durata întregului ciclu de școlarizare, indiferent de medie.

Și taxele de școlarizare au crescut. Astfel, taxa de școlarizare la Universitatea Oradea va începe de la 3.000 de lei (din anul universitar 2019-2020). Taxele de admitere au rămas neschimbate: taxa de înscriere este de 150 de lei, iar cea de înmatriculare este de 100 de lei.

Articol editat de Carmen Sas, 8 iunie 2019, 15:06

Crina Dobocan/foto: www.uoradea.ro

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Asociația EDUSPACE a lansat programul revoluționar Future Manager
Educaţie joi, 18 aprilie 2024, 15:23

Asociația EDUSPACE a lansat programul revoluționar Future Manager

Într-o lume a schimbărilor în ritm alert și a cerințelor tot mai complexe de pe piața muncii, Asociația EDUSPACE a lansat cel mai complex...

Asociația EDUSPACE a lansat programul revoluționar Future Manager
Minor molestat de un pedagog
Educaţie miercuri, 17 aprilie 2024, 18:06

Minor molestat de un pedagog

Un elev de 15 ani (clasa a IX-) de la Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși” din Oradea a fost molestat de pedagogul de serviciu.  ...

Minor molestat de un pedagog
Platforma digitală de corectare, în atenția Ministerului Educației
Educaţie marți, 16 aprilie 2024, 09:43

Platforma digitală de corectare, în atenția Ministerului Educației

Pornind de la experiența simulărilor din lunile trecute, când s-a atestat în toate școlile și liceele din țară noul sistem, autoritățile...

Platforma digitală de corectare, în atenția Ministerului Educației
Elevii de la ”Economic”, cei mai buni la ECOMAT
Educaţie luni, 15 aprilie 2024, 14:32

Elevii de la ”Economic”, cei mai buni la ECOMAT

În cadrul acestui eveniment care face parte din Calendarul Proiectelor de Educație Extrașcolară, Regionale și Interjudețene, ce vizează elevii...

Elevii de la ”Economic”, cei mai buni la ECOMAT
Educaţie luni, 15 aprilie 2024, 11:29

Corectarea digitală, criticată vehement de Consiliul Elevilor Alba

Metoda de corectare digitală a fost deja pusă în practică în cadrul simulărilor care au avut loc în luna martie.   Reprezentanții...

Corectarea digitală, criticată vehement de Consiliul Elevilor Alba
Educaţie joi, 11 aprilie 2024, 11:46

Prin PNRR vor fi reabilitate 26 de unități de învățământ din Oradea

Aceste clădiri vor avea spații moderne și multifuncționale, iar exteriorul va fi reabilitat, anunță Primăria Oradea.   Durata de...

Prin PNRR vor fi reabilitate 26 de unități de învățământ din Oradea
Educaţie joi, 11 aprilie 2024, 08:20

Începe înscrierea în învăţământul primar

Între 14 şi 17 mai se vor procesa cererile-tip de înscriere şi se vor repartiza copiii la şcoala de circumscripţie.   Între 20 şi 27 mai...

Începe înscrierea în învăţământul primar
Educaţie marți, 9 aprilie 2024, 15:36

Vacanța de Paști

Anul acesta vacanța de primăvară include doar Paștele Ortodox, întrucât Paștele Catolic a fost celebrat pe 31 martie.   În 8 mai, elevii...

Vacanța de Paști