Ascultă Radio România Cluj Live

„Formăm campioni” la Cluj, în sală cu o medaliată europeană la gimnastică

Această prezentare necesită JavaScript.

„Formăm campioni” la Cluj, în sală cu o medaliată europeană la gimnastică

Articol editat de miclaus, 22 mai 2019, 14:08 / actualizat: 27 mai 2019, 9:42

 

Așa au reacționat elevii clasei a II-a de la Școala Generală Ion Creangă din Cluj-Napoca, la vizita campioanei europene de gimnastică Raluca Haidu. Ea le-a făcut o demonstrație de măiestrie copiilor, în încercarea de a-i face să iubească mișcarea, dar și sportul de performanță, pentru care, însă, trebuie să facă și “mici” sacrificii.

Am început gimnastică la cinci ani, iar cel mai bun și cel mai mare rezultat al meu l-am obținut la Campionatul European de Gimnastică de la Bruxelles, din 2012, medalia de aur, campioană europeană cu echipa. A fost foarte greu, dar frumos! Aș repeta oricând experiența. Eu, sincer, aș îndruma copiii spre sportul de performanță, pentru că aduce foarte multe beneficii. Dar e nevoie și de multă muncă. La mine, performanța a început cu șase ore de antrenament pe zi: trei ore dimineața și trei după-amiaza. Cel mai important este să facă mișcare. Acuma, că e de performanță sau nu, cred că nu mai contează. (campioana europeană la gimnastică – Raluca Haidu)

Această prezentare necesită JavaScript.

Demonstrația Ralucăi Haidu, pe lângă faptul că i-a impresionat pe cei mici, a ajutat și profesorii de sport care, de multe ori, încearcă degeaba să-i convingă pe elevi cât de importantă este mișcarea. Profesorul Alexandru Jac crede că cel mai mare adversar al sportului de masă în rândul copiilor este dependența de noua tehnologie.

Alexandru Jac, Raluca Haidu si copiii

Interacțiunea cu foști campioni este foarte importantă și probabil că o să-i influențeze pe unii dintre ei, în sens bun. În era asta au alte tentații, nu prea sunt dispuși să se sacrifice pentru a face un sport de performanță. Suntem în era tabletelor, a telefoanelor inteligente, a internetului și, dacă măcar unul dintre copii, după o întâlnire de genul asta, o să fie îndrumat spre un sport, cred că este o reușită. (Alexandru Jac)

O întâlnire cu un campion poate fi o motivație pentru cei mici să facă și ei un sport. Iar copiii chiar au pe cine să copieze când asemenea exemple găsesc inclusiv în familie:

Mihaela Ani-Senocico -sursa foto: Dan Bodea/Transilvania Reporter

Mihaela Ani-Senocico -sursa foto: Dan Bodea/Transilvania Reporter

  • Eu sunt Alexa, am 9 ani și fac handbal de multă vreme. Aș vrea să ajung ca mama mea, care e handbalistă! Mama mea este Mihaela Ani-Senocico de la U Cluj. Când cresc, aș vrea să fiu mai bună decât ea! (Alexa Ani-Senocico)

Ideea organizării unor astfel de întâlniri între sportivi și copiii din școlile clujene aparține Universității Babeș-Bolyai. Reprezentantul instituției, Laura Irimieș, arată că acesta este doar unul dintre modurile prin care Universitatea se implică în viața comunității.

Proiectul “Formăm campioni” e o continuare a eforturilor UBB de implicare în comunitate. Încercăm să creștem generații sănătoase, încercăm să oferim modele, iar UBB are asemenea modele de oferit. Această campanie e una dedicată copiilor din școlile clujene, pe care încercăm să-i învățăm cât e de importantă mișcarea sportivă, că viața de campion nu constă doar în medalii, ci și în muncă, dar o muncă pe care merită să o faci la nivel intensiv. (purtătorul de cuvânt al UBB – Laura Irimieș)

 

Mihai Miclăuș

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Când se inaugurează noul terminal al Aeroportului Avram Iancu?
De prin Cluj marți, 23 aprilie 2024, 12:07

Când se inaugurează noul terminal al Aeroportului Avram Iancu?

Directorul aeroportului, David Ciceo, spune că întreaga capacitate a terminalului de plecări va crește cu aproximativ 35 la sută față de...

Când se inaugurează noul terminal al Aeroportului Avram Iancu?
Continuă cercetările în cazul elevei care a căzut de la etaj [UPDATE]
De prin Cluj marți, 23 aprilie 2024, 10:39

Continuă cercetările în cazul elevei care a căzut de la etaj [UPDATE]

UPDATE: ora 10.15 Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului de Copii din Cluj-Napoca, fata a suferit multiple fracturi ale craniului, membrelor...

Continuă cercetările în cazul elevei care a căzut de la etaj [UPDATE]
Crește valoarea tichetelor sociale
De prin Cluj marți, 23 aprilie 2024, 10:18

Crește valoarea tichetelor sociale

Anunțul a fost făcut, la postul nostru de radio de viceprimarul Dan Tarcea.   El a mai precizat că va crește și nivelul de venituri până...

Crește valoarea tichetelor sociale
Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală
De prin Cluj luni, 22 aprilie 2024, 19:09

Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală

Incidentul s-a petrecut luni, 22 aprilie 2024, în jurul prânzului.   Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca și un echipaj SMURD,...

Elevă în stare gravă după ce a căzut de la etaj, la școală
De prin Cluj luni, 22 aprilie 2024, 17:55

10 ani de We Love Retro, la Cluj-Napoca

Fun Factory, East 17, Whigfield, Nana, C-Block, DJ Sash!, N&D și Andreea Bănică vor concerta pe 7 iunie, de la ora 20.00, la BT Arena din...

10 ani de We Love Retro, la Cluj-Napoca
De prin Cluj duminică, 21 aprilie 2024, 11:01

Târgul de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca 2024

Cel mai mare târg de carte din Transilvania revine în Piața Unirii din Cluj-Napoca în pragul sărbătorilor pascale, conform unei tradiții de...

Târgul de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca 2024
De prin Cluj duminică, 21 aprilie 2024, 06:00

”Galeria Verde”

Îndrumați de către specialiști, copiii au descoperit o serie de informații interesante despre răsaduri, plantatul de primăvară precum și...

”Galeria Verde”
De prin Cluj sâmbătă, 20 aprilie 2024, 13:15

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc

Acesta a fost preluat de către echipajul SMURD şi transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.   Conform primei...

Un copil de 2 ani a căzut de la etajul al doilea al unui bloc