Ascultă Radio România Cluj Live

Viorica Dăncilă: Codul Administrativ va fi adoptat prin Ordonanță de Urgență

Viorica Dăncilă: Codul Administrativ va fi adoptat prin Ordonanță de Urgență

Articol editat de , 12 mai 2019, 10:38

Primul ministru al României, Viorica Dăncilă, afirmă că în cel mai scurt timp, conducătorii unităților administrativ-teritoriale vor beneficia de prevederile Codului Administrativ.

Prezentă la Satu Mare, sâmbătă, 11 mai, premierul Dăncilă a declarat că deși a fost contestat, Codul Administrativ este așteptat cu nerăbdare de primarii din toată țara, și că acesta va fi adoptat prin Ordonanță de Urgență:

Codul Administrativ este foarte așteptat, deși a fost contestat la Curtea Constituțională, iar alții nu au înțeles cât de important este pentru primari acest lucru, indiferent de culoarea politică. În scurt timp, sperăm să adoptăm prin Ordonanță de Urgență acest Cod Administrativ. ( Viorica Dăncilă)

Pe de altă parte, în cadrul întâlnirii cu primarii din județul Satu Mare, premierul Viorica Dăncilă i-a încurajat pe edili să acceseze sume prevăzute în fondul de dezvoltare și investiții, și i-a asigurat că toate programele locale ale acestora vor fi susținute de Guvern.

 

Stela Tudor

Foto: Stela Tudor

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO
Politic vineri, 29 martie 2024, 11:04

La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO

Parteneriatul strategic cu Statele Unite încheiat în timpul preşedintelui Emil Constantinescu, la 8 ani de la căderea comunismului, şi...

La 29 martie 2004 România adera oficial la NATO
Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC
Politic joi, 28 martie 2024, 09:49

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC

Într-o postare pe o reţea de socializare, Horia Constatinescu precizează că demisionează pentru a-şi dedica timpul campaniei electorale şi...

Horia Constantinescu renunță la șefia ANPC
Informații utile pentru românii din străinătate
Politic duminică, 24 martie 2024, 12:34

Informații utile pentru românii din străinătate

Aceștia au la dispoziție informații privind procedura de vot, documentele de identitate necesare și alte detalii legate de scrutin.   Lista...

Informații utile pentru românii din străinătate
Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern
Politic joi, 21 martie 2024, 13:34

Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern

Ordonanța de urgență cu caracter fiscal, care se află în primă lectură, permite majorarea salariilor celor care lucrează la stat la...

Creșterea salariilor la stat, discutată la Guvern
Politic marți, 19 martie 2024, 10:50

Contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită se dezbate astăzi

Biroul Electoral Central a respins, duminică, 17 martie, protocolul de constituire a alianţei electorale ‘Dreapta Unită USR – PMP...

Contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită se dezbate astăzi
Politic luni, 18 martie 2024, 19:12

Moţiune simplă împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu

Formaţiunea politică USR îl acuză că de la preluarea mandatului i-a tratat cu dispreţ pe fermierii nemultumiţi şi nu a raspuns solicitărilor...

Moţiune simplă împotriva ministrului agriculturii, Florin Barbu
Politic luni, 18 martie 2024, 15:12

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului

Discuțiile încep în comisiile de specialitate de la Senat, prima Cameră sesizată în acest caz. Între timp, coaliția de guvernare se reunește...

Comasarea alegerilor intră în dezbaterea Parlamentului
Politic joi, 14 martie 2024, 11:36

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]

UPDATE: ora 14.45 Parlamentul European a adoptat joi, 14 martie, o rezoluţie prin care cere Rusiei să restituie integral tezaurul naţional al...

Tezaurul României de la Moscova, în atenţia Comisiei Europene [UPDATE]