Borbolatiţa de Sângiorz, un ritual vechi de sute de ani
Articol editat de Carmen Sas, 29 aprilie 2019, 11:58 / actualizat: 29 aprilie 2019, 14:31
Profitaţi atâta timp cât ele mai există, cât se mai păstrează. Chiar dacă istoria, timpurile şi în ultimul timp natura este parcă potrivnică, ţăranul român continuă să-şi respecte tradiţiile, atâtea cât s-au păstrat, din respect pentru înaintaşii lui, deoarece: în sufletul lui nu va mai trăia atunci omul cel vechi, omul din viaţa de toate zilele – în sufletul lui se va deştepta sufletul strămoşilor lui, care vor trăi clipe de viguroasă viaţă în cadrul vieţii unui îndepărtat strănepot.
Legenda populară consemnată de folclorişti spune că Dumnezeu a încredinţat Cheile vremii Sfinţilor Gheorghe şi Dumitru, care de atunci le poartă la brâu.
Între cei doi sfinţi există un legământ pe viaţă şi pe moarte – dacă pădurea nu este înfrunzită pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângiorz. Aceeaşi soartă o va avea şi Sâmedru dacă în ziua de 26 octombrie, Sângiorzul va găsi frunze pe pomi”. De fapt sărbătorile celor doi sfinţi împart anul în două anotimpuri simetrice – vara pastorală ( 23 apr.- 26 oct.) şi iarna pastorală ( 26 oct..- 23 apr.) „Cei doi sfinţi sunt în Calendarul popular, divinităţi pastorale de origine indo-europeană. Sângiorzul şi Sântoaderul au în credinţele, folclorul şi iconografia românească trăsături comune cu Cavalerul trac – sunt divinităţi tinere, purtate în spate de cai (Sângiorz) sau au ei înşişi copite( Caii lui Sântoader), purifică spaţiul de forţele maelfice, omoară balaurul, încuie iarna şi descuie var. ( I.Ghinoiu – Comoara satelor – Calendar popular).
Borbolatiţa este un obicei care se desfăşoară în ziua de „Sfântul Gheorghe” (când 23 aprilie cade în post, obiceiul se desfăşoară în a doua zi de Paşte). Este un ritual pentru dezlegarea ploii fertilizante.
Obiceiul începe după-amiaza, când ceata de ficiori se adună în capul satului şi aleg pe cel care urmează să fie borbolatiţă, apoi îl îmbracă în fruze de soc. Se formează alaiul care umblă prin sat de la o casă la alta, cântând un cântec ritual(Doauă oauă şi mai doauă/ şi găina să se oauă/ ia mătuşă cratiţa/ udă borbolatiţa, / vino de ne udă / cu galeata-leata / peste toata ceata; / cu ciubărul –bărul / peste tot poporul. Să pornească ploile, / să curgă şiroaiele / să umple pâraiele. / să ude pământurile / Să sporească grânele / Să umple pătulele. / Doauă oauă şi mai doauă/ şi găina să se oauă/ Două ouă şi slănină/ Şi-un ciubăr cu apă lină), bătând din palme, iar borbolatiţa joacă un dans săltăreţ. În timpul jocului sau după terminarea lui este obligatorie udarea cu apă a borbolatiţei, ori a întregului alai. Borbolatiţa are în mâini un par lung cu frunze de soc în vârf, pe care îl foloseşte pentru a-i atinge pe cei care încearcă să-l ude şi care, odată atinşi, trebuie să intre în alai. Pentru dansul lor sunt răsplătiţi prin daruri rituale ce semnifică abundenţa şi belşugul: ouă şi bani. (Dorin Bucur, președintele Asociației ”LIMBENII”din satul Limba, comuna Ciugud, Județul Alba.
pregătirea mesei de Borbolatită la Limba
După ce au terminat cu mersul prin sat, alaiul se retrage la o gazdă, unde se pregăteşte o păpărdă mare din ouăle adunate şi se petrece pe cinste.
Borbolatiţa îmbrăcată în verdeaţă reprezentă spiritul vegetaţiei, iar stropirea cu apa, simbolizează ploaia.
Cezar Firu
