Ascultă Radio România Cluj Live

Medicii recomandă cumpătarea de sărbători

friptură de gâscă

Medicii recomandă cumpătarea de sărbători

Articol editat de Andreea Leonid, 28 aprilie 2019, 14:59

În perioada sărbătorilor de Paşti, când meniul e încărcat şi se stă mult la masă, medicii atrag atenţia asupra modului în care se combină alimentele. Astfel, friptura de miel trebuie asezonată cu legume, evitându-se pastele făinoase. În ceea ce priveşte consumul de ouă, specialiştii nu recomandă mai mult de două pe zi.

Excesele alimentare, după un post prelungit, pot declanșa probleme digestive sau pot agrava alte afecțiuni cronice, astfel încât sfatul unanim al specialiștilor este cumpătarea.

Gabriela Radulian, medic specialist diabet, nutriție și boli metabolice: Dacă au fost restricții înainte de perioada Paștelui, niciodată în zilele de Paşti să nu recuperăm la ce am renunțat de fapt în perioada dinaintea Sărbătorilor Pascale. Trebuie să avem un echilibru în toate. Alimentația trebuie să conțină toate grupele alimentare, dar în proporții optime care să ne asigure, bineînțeles, o greutate cât mai apropiată de cea ideală împreună, evident, și cu activitatea fizică.

Reporter: Câte o avem voie să mâncăm?

Gabriela Radulian: Oul este un aliment complet. Are proteine de înaltă calitate, dar, bineînțeles, un ou, maxim două ar fi suficient, chiar dacă vorbim de ziua de Paști.

Reporter: Iar pentru copii?

Gabriela Radulian: Iepurașul aduce și dulciuri, dar pe lângă dulciuri poate să mai aducă și fructe, pentru că și fructele se pot consuma alături de legume, de verdeţuri, care acum au invadat toate pieţele din București, astfel încât, chiar dacă vorbim de copii, și la ei trebuie să vorbim despre un stil de viață sănătos.

În perioada relaxantă a sărbătorilor, când mesele sunt copioase și durează mai mult decât de obicei, o plimbare prin parc, o oră de înot, câteva minute de saună sau masaj vă pot aduce un plus în starea de confort din aceste zile.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

Nici o abatere profesională nu s-a constatat în cazul deceselor de la Pantelimon
Sănătate joi, 18 aprilie 2024, 17:24

Nici o abatere profesională nu s-a constatat în cazul deceselor de la Pantelimon

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila subliniază însă că mai multe anchete sunt încă în desfăşurare, în acest caz:   Ancheta...

Nici o abatere profesională nu s-a constatat în cazul deceselor de la Pantelimon
Rezultatele anchetei interne de la Spitalul Pantelimon
Sănătate miercuri, 17 aprilie 2024, 18:51

Rezultatele anchetei interne de la Spitalul Pantelimon

Între concluziile documentului se regăseşte în schimb nevoia de îmbunătăţire a modului de comunicare, aspect la care se referă şi Raportul...

Rezultatele anchetei interne de la Spitalul Pantelimon
Instructor, în stop cardio-respirator, la sala de sport
Sănătate miercuri, 17 aprilie 2024, 18:13

Instructor, în stop cardio-respirator, la sala de sport

Potrivit unor surse medicale, bărbatului i s-a făcut brusc rău în timp ce se afla la sală, iar personalul sălii a reacționat imediat, sunând...

Instructor, în stop cardio-respirator, la sala de sport
Cauzele apariţiei bolilor degenerative reumatologice, la tineri
Sănătate marți, 16 aprilie 2024, 17:16

Cauzele apariţiei bolilor degenerative reumatologice, la tineri

Schimbarea stilului de viață, de la activitățile casnice și până la cele profesionale, se numără printre motivele apariției unor afecțiuni...

Cauzele apariţiei bolilor degenerative reumatologice, la tineri
Sănătate marți, 16 aprilie 2024, 10:10

Ce înseamnă diabetul și cum să trăiești cu această afecțiune

Despre ce înseamnă diabetul, cum este să trăiești cu această afecțiune, care sunt măsurile de prevenție și ce ar trebui să facem pentru a...

Ce înseamnă diabetul și cum să trăiești cu această afecțiune
Sănătate luni, 15 aprilie 2024, 17:58

Alba: Acoperirea vaccinală antirujeolică, mult scăzută

Rata de vaccinare la nivelul judeţului Alba este la prima doză de 71% şi la a doua doză de doar 47%.   Pentru a evita o epidemie, rata de...

Alba: Acoperirea vaccinală antirujeolică, mult scăzută
Sănătate luni, 15 aprilie 2024, 14:25

Anchetele continuă la Spitalul Pantelimon

Polițiști de la serviciul omoruri și procurorii Capitalei au reluat astăzi audierile, în cadrul unui dosar penal in rem deschis pentru omor....

Anchetele continuă la Spitalul Pantelimon
Sănătate sâmbătă, 13 aprilie 2024, 13:48

Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”

A început deja urmărirea penală pentru infracţiunea de omor. În paralel, continuă ancheta internă şi verificările făcute atât de Colegiul...

Audieri în ancheta de la Spitalul ”Sfântul Pantelimon”