Ce mai citim: Joia cu carte la Doamna T
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 3 martie 2019, 06:00 / actualizat: 3 martie 2019, 8:43
În cocheta cafenea Doamna T din centrul Clujului este forfotă mare. E joi, sfârșit de februarie și s-a reunit Clubul de carte.
18 doamne de toate vârstele discută cu aprindere. Dezbat romanul ”Tentația de a fi fericit”, de Lorenzo Marone, apărut la finalul anului 2018 la Editura Humanitas. Iar invitata specială a serii e traducătoarea cărții, Gabriela Lungu.
Clubul de carte de la Doamna T se reunește lunar din noiembrie 2017. Pentru că numele cafenelei vine de la o carte, ”Patul lui Procust” de Camil Petrescu, era cumva firesc să existe aici un club de carte, spune proprietara cafenelei.
Meritul este al Danielei Sălăgean, care după un an în America, în mediul universitar, să vadă cum funcționează acolo un club de carte care are 27 de ani.
Daniela Sălăgean spune că este un club deschis, iar aici vine lumea să-și spună părerea, să se exprime sau pur și simplu să stea și să asculte. Și pe măsură ce lumea a venit, clubul s-a îmbogățit și a devenit mai colorat și mai special.
Abia așteptăm să ne întâlnim ,avem un grup pe Whatsapp pe care comunicăm. E un spațiu și un timp special.
Doamna T spune că prima carte citită și dezbătută a fost, firesc, ”Patul lui Procust” de Camil Petrescu, iar acum membrele clubului citesc doar literatură contemporană.
Nu sunt încurajate prețiozismele și abordările academice, și tocmai de aceea atmosfera este atât de relaxată.
Doamnele participante provin din medii diverse, iar filologii nu sunt în majoritate. Am întâlnit un medic, o chimistă, o economistă, care fac parte dintre membrii foarte activi ai clubului.
Doamna T: Am citit cărți pe care altfel nu le-aș fi citit, am reușit să văd în cărți lucruri pe care altfel nu le-ași fi văzut dacă le-ași fi citit singură. Am învățat că o carte poate fi privită în foarte multe feluri. Sunt aici persoane care o privesc din punct de vedere critic și foarte pertinent.
Sunt cărți care-ți plac, dar nu știi să explici de ce ți-au plăcut. Ei bine, la clubul nostru afli de ce ți-a plăcut sau nu ți-a plăcut o anumită carte.
Cărțile propuse spre citire se aleg și ele democratic. Fiecare membră propune un titlu, iar la finalul fecărei întâlniri se stabilește volumul de citit pentru întâlnirea viitoare.
Cartea propusă pentru întâlnirea de la finalul lunii martie este ”Vânătorii de zmeie” de Khaled Hosseini.
Doina Borgovan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.