Ascultă Radio România Cluj Live

143 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi

Constantin Brâncuși

143 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi
Foto: Constantin Brâncuși

Articol de cristina.rusu, 19 februarie 2019, 11:49 / actualizat: 20 februarie 2019, 8:01

Este unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea, numele lui fiind asociat cu mişcarea artistică modernă. Astăzi se împlinesc 143 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi.

Constantin Brâncuşi s-a născut în data de 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa din judeţul Gorj, fiind al şaselea copil al lui Radu şi al Mariei Brâncuşi. Copilăria lui era marcată de plecări dese de acasă şi de perioade de ucenicie în prăvălii, ateliere şi birturi. Îndemânarea lui la lucrul manual a ieşit pentru prima oară la iveală într-o perioadă când, fiind ucenic la Craiova, a confecţionat o vioară folosind doar materialele ce se regăseau în prăvălia în care lucra.

A absolvit în 1902 Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. La un an de la absolvire a primit prima sa comandă importantă: bustul lui Carol Davila, instalat la Spitalul Militar din capitală. Această comandă i-a fost facilitată de un fost profesor al său, care gândea că astfel tânărul sculptor ar putea câştiga banii necesari ca să ajungă la Paris. Comanda nu a fost însă bine primită de consiliul de recepţie cu care Brâncuşi a intrat în conflict, declarând că preferă să parcurgă pe jos drumul până în capitala franceză:

Ar fi fost o muncă uşoară, dar ca de prostituată, care mi-ar fi adus cei câţiva bani cât îmi trebuiau ca să-mi plătesc un bilet de drum de fier până la Paris. Dar ceva care se înnăscuse în mine şi de care simţeam că creşte an de an a izbucnit şi nu am mai putut răbda. Am făcut stânga-mprejur, fără niciun salut militar şi dus am fost, spunea sculptorul despre acest incident.

Prima sa expoziţie este legată aşadar de Paris, nu de pământul românesc. Sculpturile lui Brâncuşi au fost prezentate la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne, galerii din capitala franceză, în 1906. Anul următor a prezentat pentru prima oară Sărutul – devenit ulterior ”Poarta sărutului” -, piesă importantă a ansamblului de la Târgu Jiu.

Constantin Brâncuşi a decedat la Paris, în 1957. Atelierul lui a fost lăsat prin testament Statului Român, care însă a refuzat această moştenire. Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris este custodele atelierului şi lucrărilor din Franţa ale lui Brâncuşi.

Artistul român a contribuit la înnoirea limbajului şi a viziunii plastice în sculptură. Printre lucrările sale celebre se numără Poarta sărutului, Coloana fără Sfârşit, Masa tăcerii, Rugăciunea şi Domnişoara Pogany. În 2018, lucrarea sa, Tânăra sofisticată, a fost vândută la o licitaţie pentru suma de 62 de milioane de euro, Brâncuşi devenind astfel al doilea cel mai scump sculptor din lume.

În noiembrie 2015, 19 februarie a fost declarată Ziua Naţională Brâncuşi. Cu această ocazie, administraţiile locale au posibilitatea de a organiza manifestări culturale în onoarea marelui sculptor.

În ianuarie 2018, Ministerul Culturii a redepus dosarul de candidatură al ansamblului de la Târgu Jiu în Patrimoniul Mondial Unesco. Potrivit dosarului, ansamblul realizat în perioada 1935-1936 este singura lucrare de amploare monumentală creată de artistul de recunoaştere mondială Constantin Brâncuşi.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Etichete:
Peste 1,4 milioane de ore au fost oferite Planetei
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:43

Peste 1,4 milioane de ore au fost oferite Planetei

De asemenea, o serie de obiective de interes mondial au participat la momentul emblematic al Orei Pământului, printre care: Opera din Sydney,...

Peste 1,4 milioane de ore au fost oferite Planetei
Ministrul Finanțelor despre plafonarea RCA
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:35

Ministrul Finanțelor despre plafonarea RCA

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, spune că este o soluţie temporară până ce va fi modificată legislaţia privind piaţa asigurărilor auto,...

Ministrul Finanțelor despre plafonarea RCA
Peste 17 tone de produse lactate, confiscate
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:13

Peste 17 tone de produse lactate, confiscate

Ei au vrut să verifice autenticitatea şi parametrii de calitate ale unor produse alimentare rezultate din lapte.   Cele peste 3.200 de...

Peste 17 tone de produse lactate, confiscate
Schimbarea orei ne creează probleme?
Social miercuri, 27 martie 2024, 12:00

Schimbarea orei ne creează probleme?

Somnul ne este dat de la natură, pentru că în acest fel putem desfăşura activitatea cerebrală – să învăţăm şi să lucrăm mai bine,...

Schimbarea orei ne creează probleme?
Social miercuri, 27 martie 2024, 11:07

Atenționare ANPC: ”Pui îngălbeniți pentru a părea mai buni”

Într-o postare pe facebook, preşedintele ANPC avertizează că inspectorii autorităţii au descoperit operatori economici care hrănesc puii de...

Atenționare ANPC: ”Pui îngălbeniți pentru a părea mai buni”
Social marți, 26 martie 2024, 14:36

Campanie umanitară și de protejare a mediului, lansată în Alba

Acțiunea are dublu rol: educarea cetăţenilor pentru a colecta selectiv ambalajele de băuturi şi creşterea implicării acestora în susţinerea...

Campanie umanitară și de protejare a mediului, lansată în Alba
Social marți, 26 martie 2024, 13:36

În mediul online a apărut o nouă formă de înşelăciune

Ce trebuie să facem dacă primim un astfel de e-mail sau mesaj text:   Atacatorii cibernetici încearcă prin aceste mesaje să fure date...

În mediul online a apărut o nouă formă de înşelăciune
Social marți, 26 martie 2024, 12:32

Supermarketuri închise în weekend?

Ei spun că măsura închiderii marilor magazine se aplică și în alte țări, cum ar fi Germania, Austria sau Polonia, care închid magazinele în...

Supermarketuri închise în weekend?