Ascultă Radio România Cluj Live

EXCLUSIVITATE la Radio Cluj: 25 de ani de Zdob și Zdub

Dan Izvoreanu: Voi ca trupă aveţi multe noutăţi, ştiu că aţi ieşit cu o piesă care se numeşte India mă cheamă. Care este povestea din spatele ei?

EXCLUSIVITATE la Radio Cluj: 25 de ani de Zdob și Zdub

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 3 februarie 2019, 06:00 / actualizat: 3 februarie 2019, 8:02

Roman Iagupov: A fost făcută la o repetiţie (la un jam să spunem aşa). Basistul nostru, Mihai, a venit cu ideea. El a avut doar un ritm, câteva acorduri şi nişte Amintiri din copilărie cu Jimmy Ja. Jimmy e un personaj din filmele indiene pe care le urmăream în copilărie (pe vremuri a fost filmul Disco Dancer, dacă îl ştiţi). El ne-a spus de această idee. Noi am încercat şi am râs, dar a ieşit ceva. Pe urmă eu am început să stau cu ideea în cap. Şi undeva pe drum spre Cluj eu am stat în microbuzul nostru lângă toboşar, Andrei, când am început să scriu versurile, câteva propoziţii despre India: tot ce am ştiut despre cultura, istoria, muzica, religia, natura ei. Pas cu pas am scris versurile cu Andrei şi pe urmă ne-a venit ideea să mergem… Am avut vacanţe de iarnă anul trecut; şi noi am plecat în India. Am luat echipa de prieteni, deşi din formaţie am fost numai eu, băieţii au stat acasă. Aşa că am fost eu cu prietenii, cu operator, cu soţia mea, ne-am plimbat prin Goa. Goa e să spunem un stat pentru turişti. Şi totuşi cultura şi istoria Indiei m-a atras demult, am citit multe cărţi despre civilizaţia veche, cu o cultură spirituală deosebită. Şi totul a ieşit aşa, ca o improvizaţie: foarte spontan, nu am avut nicio echipă pentru a filma.

Dan Izvoreanu: Cum vi s-a părut India?

Roman Iagupov: Nu pot să vorbesc despre India în general, pentru că e o ţară foarte mare. Am fost doar în Goa şi a fost totul foarte exotic pentru mine. Indienii sunt foarte deschişi, binevoitori, zâmbesc mereu. Bucătăria e foarte interesantă; la fel şi natura, oamenii. Noi am filmat pe străzi, la plajă, peste tot unde am mers. E greu de explicat, trebuie mai bine să vedeţi.

Dan Izvoreanu: Cât aţi stat acolo în total?

Roman Iagupov: Noi am stat 10 zile. Operatorul şi cu mine în fiecare zi am filmat pe străzi, peste tot, aşa că eu nu am avut timp pentru odihnă.

Dan Izvoreanu: Înseamnă că şi piesa voastră, India mă cheamă, are influenţe muzicale indiene.

Roman Iagupov: Da; nu am avut scenariu şi mi-a venit ideea să port căciulă de cârlan ca un element balcanic de al nostru. Şi am purtat-o peste tot, chiar şi în ocean. Noi făceam schimb: eu am avut căciula, iar indienii purtau turban. Dar eu făceam schimb întotdeauna. E o piesă cu o doză de umor, ca de obicei.

Dan Izvoreanu: Voi înainte de piesa aceasta aţi mai lansat o melodie, care se numeşte Omul liliac, care e un pic diferită de stilul vostru.

Roman Iagupov: Da, e un pic diferită. Mihai a făcut-o cu nişte sample-uri. Noi aşa am şi rămas, nu avem experienţă de a face melodii în stil electronic. Arată şi se aude ca un single deosebit.
Noi pregătim acum un album conceptual despre om şi natură, vom prezenta undeva la toamnă câteva piese. India mă cheamă sau Omul liliac vor fi ca nişte bonusuri pe acest album.

Dan Izvoreanu: Restul pieselor de pe albumul care din câte am înţeles se va numi Bestiarium vor fi diferite de aceste două piese pe care deja le-aţi lansat?

Roman Iagupov: Da. Se leagă mai mult de piesa Ursul. Va fi un album conceptual necomercial, mai mult despre natură şi om, cumva mai mistic. Este făcut în zona Oituzului, fiind inspirat din drumeţiile noastre din Carpaţi şi spiritul etno 100%.

Dan Izvoreanu: Ce alte planuri mai aveţi pentru anul acesta, care e abia la început?

Roman Iagupov: În primul rând să terminăm albumul, să îl prezentăm; e cel mai important lucru pentru noi. Să putem prezenta acest album live în felul în care l-am făcut noi este foarte greu, acum facem repetiţii cu muzicanţii suplimentari (va fi poate un percuţionist şi un chitarist). Mai departe, ca de obicei: videoclipuri, colaborări, concerte, festivaluri. Vom trăi şi vom vedea.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dan Izvoreanu: Sunteţi o trupă longevivă, care anul acesta împlineşte 25 de ani. Veţi sărbători într-un mod aparte cei 25 de ani de carieră Zdob şi Zdub?

Roman Iagupov: Mesajul nostru e unul pozitiv: adică viaţa e grea, e fără preţ şi e frumoasă, de aceea trebuie să ne bucurăm de fiecare zi.

Dan Izvoreanu: Voi de-a lungul anilor aţi concertat şi la Cluj. Cum vi se pare Clujul?

Roman Iagupov: E un oraş cu spirit foarte tânăr. Voi aveţi universităţi bune şi vine tineretul la concertele noastre. Clujul e un oraş tânăr, care ne aşteaptă pe noi să venim cu albumul nou!

 

Dan Izvoreanu / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 13:31

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea

Locuitorii din Oradea vor beneficia de servicii mai bune de termoficare. Primăria Oradea va înlocui 30 de kilometri de rețea printr-un proiect cu...

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:35

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox și Greco-Catolic va fi sărbătorit pe 5 mai. Episcopul...

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:19

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii

Între 24 și 27 martie, pasiunea și talentul au fost pe deplin dovedite la Concursul Internațional de Dans „Vibe Viena”, unde Clubul de Dans...

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania
Reportaje joi, 28 martie 2024, 13:44

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania

Șoseaua, în lungime de 19 kilometri, a fost finalizată și, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, va descongestiona...

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania
Reportaje joi, 28 martie 2024, 10:45

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor

Muzeul este unicul de această anvergură din lume, fiind în acelaşi timp bibliotecă şi cinematecă, dar mai ales o invitaţie de a retrăi...

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor
Reportaje miercuri, 27 martie 2024, 14:10

Ziua Mondială a Teatrului, la Cluj-Napoca

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca și a deschis porțile pentru a 14-a oară, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului.   Din...

Ziua Mondială a Teatrului, la Cluj-Napoca
Reportaje sâmbătă, 23 martie 2024, 00:00

Cercetători români ajută la vindecarea crocodililor din Zimbabwe

În luna februarie a acestui an o super-echipă, își spun ei, a participat la o mobilitate extrem de productivă și interesantă în domeniul...

Cercetători români ajută la vindecarea crocodililor din Zimbabwe
Reportaje vineri, 22 martie 2024, 18:34

Radio Cluj, BBC-ul României, spune primarul Emil Boc

Emil Boc: Am ținut în mod special să ne vedem să vă transmitem în numele clujenilor un mesaj de mulțumire, respect și apreciere pentru...

Radio Cluj, BBC-ul României, spune primarul Emil Boc