Incluziv: Cum înţelegem accesibilitatea?
Andrea Nagy – Ovidiu Tuduruţă
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 ianuarie 2019, 11:10
Andrea Nagy – Ovidiu Tuduruţă
Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 ianuarie 2019, 11:10
Un document important privind accesibilitatea a trecut de votul final în Comisia Europeană condusă de Jean-Claude Juncker. European Accessibility Act este pe cale să capete statut de directivă europeană, vizând accesibilizarea tehnologiiilor şi echipamentelor de larg consum precum telefoanele, calculatoarele, bancomatele sau automatele de bilete pentru transportul în comun.
Cum înţelegem accesibilitatea? Care sunt standardele şi obligaţiile operatorilor din sectorul privat în acest sens? Continuăm seria de discuţii dedicată Convenţiei Naţiunilor Unite a Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi alături de consultantul nostru, Ovidiu Tuduruţă:
Andrea Nagy: Ce presupune Convenţia când vorbeşte despre accesibilitate?
Ovidiu Tuduruţă: Convenţia are un articol amplu care descrie accesibilitatea atât din prisma nevoii de viaţă independentă a beneficiarului cu dizabilităţi, cât şi din prisma obligativităţii statului de a-i pune la dispoziţie un mediu înconjurător cât mai pregătit să răspundă nevoilor specifice ale acestuia. Avem deopotrivă aspecte ce ţin de accesibilizarea transportului, a mijloacelor informaţionale, comunicaţie şi tehnologie, infrastructură (respectiv mediul fizic) şi servicii.
Andrea Nagy: „Statele părţi vor lua măsuri pentru a elabora implementarea standardelor minime de accesibilizare.” Cine decide care sunt aceste standarde minime?
Ovidiu Tuduruţă: În situaţia dizabilităţii şi a accesibilizării, statul trebuie să vină cu măsuri practice. Să luăm de exemplu infrastructura fizică. În situaţia clădirilor Statul Român a pus la dispoziţia constructorilor (proiectanţi, arhitecţi, specialişti în domeniu) un normativ care descrie cum trebuie să se desfăşoare accesibilizarea din momentul proiectării. Dacă în situaţia de faţă avem un standard, dar nu avem măsuri de penalizare a operatorului care nu ţine cont de măsurile de accesibilizare, avem alte situaţii în care avem măsuri de coerciţie, dar nu avem standarde. Cei care nu sunt persoane cu dizabilităţi nu cunosc exact ce trebuie să se întâmple în acest proces. Statul trebuie aşadar să vină cu un standard şi cu o măsură de penalizare a operatorului.
Andrea Nagy: Statele trebuie să se asigure că entităţile private care oferă facilităţi publicului larg ţin cont de toate aspectele legate de accesibilizare. Ori ceea ce vedem noi este că atunci când apare câte un caz puternic mediatizat de încălcare a legii în acest sens, operatorul din sectorul privat spune că nu e dator să respecte aceste prevederi, tocmai pentru că are un caracter privat.
Ovidiu Tuduruţă: În multe situaţii nu există standarde; ori acestea există, dar au un caracter opţional. Avem, bineînţeles, şi situaţii în care există standarde, ele sunt obligatorii, dar nu se respectă.
Între articolele Convenţiei există o puternică relaţie de interdependenţă. Nu vom putea lua accesibilitatea segmentată pe un domeniu. De exemplu în situaţia unui bancomat degeaba avem echipamentul dotat cu un cititor de ecran care să ajute persoana nevăzătoare, e nevoie şi de rampe prin care persoana cu dizabilităţi să ajungă la acel bancomat. Ba mai mult, trebuie să vedem dacă trotuarul permite accesul. La final de zi trebuie să fie luate în calcul nevoile tuturor persoanelor cu dizabilităţi şi construită o infrastructură interdependentă, ce acoperă toate domeniile.
În lumina Convenţiei, organismele reprezentative ale dizabilităţii beneficiază de o finanţare publică, cu care acestea ar trebui să colecteze informaţii de la beneficiarul final şi să prezinte autorităţii de stat ceea ce îşi doreşte beneficiarul. Cred că ar trebui ca dreptul de a avea acces să aibă un prim rol în activităţile organizate de organele reprezentative. Ar trebui o activitate un pic mai consistentă şi, bineînţeles, mai constantă.
Andrea Nagy: Atunci când operatorul economic spune că nu este conştient de aceste standarde, este de condamnat acel operator pentru că nu se informează suficient, sau statul ar trebui să facă un pas mai hotărât în ceea ce priveşte informarea?
Ovidiu Tuduruţă: Cred că este rolul statului să informeze operatorul economic; dar şi operatorul economic trebuie să accepte că vor trebui mobilizate investiţii pentru realizarea acestui obiectiv. Există în momentul de faţă o campanie derulată de către inspecţiile sociale, una dintre măsuri fiind o vizită de monitorizare în unităţile de primire turişti (hoteluri, pensiuni, case de vacanţă). Se întâmplă că într-adevăr instituţiile vin şi realizează o informare în domeniul accesibilizării, întocmesc un proces verbal prin care explică ce lipseşte şi ce trebuie făcut, operatorul e informat şi i se dă un termen de rezolvare. Problema este că acest mecanism de control, de informare şi de verificare a accesibilizării acestor unităţi vin cu un set de propuneri către operatorul economic care nu rezolvă fondul problemei. Nu este suficient să soliciţi unui hotel o hartă tactilă pentru persoanele cu probleme de vedere, pentru că s-ar putea să avem o problemă de acces a persoanelor cu deficienţe de vedere în cadrul acelui hotel. Trebuie să ne asigurăm mai întâi că există marcaje tactile care să poată ajuta persoana să se orienteze, să se asigure că pe traseul marcajelor tactile nu sunt obstacole şi, tot prin marcaje tactile, să informăm persoana cu dizabilităţi unde sunt opţiuni pe care aceasta le poate explora.
Andrea Nagy: Un punct interesant în textul Convenţiei: statul ar trebui să promoveze producerea şi distribuirea de tehnologii accesibile, astfel încât acestea să fie disponibile la preţuri rezonabile.
Ovidiu Tuduruţă: Exact în perioada aceasta instituţiile încearcă să definească un standard de tehnologie pe care ar trebui să-l subvenţioneze. Blocajul apare pentru că autorităţile nu ştiu cum ar trebui să definească o procedură prin care un operator care distribuie echipamente tehnologice să poată fi selectat. De exemplu, să ne imaginăm că avem 3 cititoare de ecran: statul în momentul de faţă nu ştie care este cel mai accesibil şi de ce să-l includă într-o listă de tehnologii care facilitează accesibilizarea. Vina este a statului că nu a consultat organismele reprezentative ale dizabilităţii, dar şi a organizaţiilor că nu au pus la dispoziţie informaţiile de acest gen. Aceste organizaţii trebuie să întocmească o listă de tehnologii accesibile care răspund nevoilor anului 2019, să ajute să listeze acele tehnologii într-un standard care la rândul lui facilitează procedura de achiziţie.
Andrea Nagy: În fiecare an este decernat premiul pentru cel mai accesibil oraş european. Care sunt practicile pe care le putem prelua de la aceste oraşe şi care sunt priorităţile în domeniul accesibilizării?
Ovidiu Tuduruţă: Din păcate nu avem priorităţi. Inclusiv în această metodologie prin care este selectat cel mai accesibil oraş european, criteriul luat în considerare este mediul fizic. Ceea ce nu e rău, pentru că libertatea de mişcare este garantată de accesul la mediul fizic. Dar adevărul e că în situaţia niciunuia dintre oraşele premiate nu am văzut măsuri reale de accesibilizare a mediului informaţional, a clădirilor publice etc. Totuşi este mult mai bine decât avem în România: noi încă ne lovim de clădiri care au rampă de acces la intrare, dar de la parter până la etajul 8 nu mai există formulă de acces. În acest sens aş invita statul să se gândească mai bine, pentru că acele rampe nu ajută doar persoanele cu dizabilităţi: ajută femeile însărcinate, persoanele vârstnice, până la urmă ajută un procent mare din populaţie.
Un exemplu pozitiv este Grecia, care a realizat în 2004 o campanie prin care premiau locaţiile de divertisment accesibile. A fost un demers iniţiat de către entităţi reprezentative ale dizabilităţii din societatea civilă, care a prins foarte bine. A creat o vibraţie în societate, a generat o dorinţă a operatorului economic să pună la dispoziţie un minim de măsuri pentru persoana cu dizabilităţi. Acest premiu a reprezentat un motiv de mândrie pentru operatorul privat! Este un demers pe care organizaţiile reprezentative ale dizabilităţii din România îl pot lua în calcul.
Andrea Nagy
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
De câţiva ani, o asociaţie din Bucureşti lucrează la crearea de imagini tactile, care să fie folosite în educaţia copiilor cu deficienţe de...
Aveţi idee câte acte normative se referă la persoanele cu dizabilităţi? Sunt zeci de legi, ordonanţe de urgenţă, hotărâri de guvern şi...
Există o prevedere legală care penalizează firmele mari ce nu angajează persoane cu dizabilităţi, dar companiilor în continuare li se pare mai...
Are doar 19 ani, dar la numărul de interviuri de pe internet aproape că ajunge din urmă un rocker care-şi anunţă un nou album. A început să...