Ascultă Radio România Cluj Live

Crăciun fără kilograme în plus

Crăciun fără kilograme în plus

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 16 decembrie 2018, 12:00 / actualizat: 16 decembrie 2018, 18:39

Moderație și control: conform unui studiu britanic, informarea privitoare la nutriție și cântăritul frecvent ne scutesc de kilograme în plus în perioada sărbătorilor.

Perioada dinaintea Crăciunului și în general sărbătorile vin cu numeroase ispite culinare: peste tot găsim prăjituri și alte dulciuri, la târgurile de Crăciun se bea vin fiert, iar mesele festive sunt pline de bucate tradiționale și deserturi ademenitoare. În mod tradițional mâncăm foarte mult în această perioadă, fără să ne gândim la kilograme. Urmările ne sunt cunoscute.
Un studiu din 2016 al unor cercetători americani de la Universitatea Cornell arată că la 10 zile după Crăciun, germanii acumulează cele mai multe kilograme. În medie, participanții la acest studiu s-au îngrășat cu 0,6 la sută după sărbători. În aceeași perioadă de după Crăciun, cluburile de fitness au înregistrat, deloc surprinzător, cele mai multe înscrieri.
Dar, evident, germanii nu sunt singurii care se confruntă cu această problemă. Dacă la Berlin sau la München se mănâncă de Crăciun gâscă la cuptor alături de cartofi și varză roșie, iar apoi deserturi felurite, în România sarmalele, fripturile și torturile din belșug ridică numărul caloriilor peste măsură.
Anul acesta, șase cercetătoare de la universitățile britanice Birmingham și Loughborough au câteva sfaturi simple prin care se pot evita kilogramele acumulate în perioada sărbătorilor. Conform studiului desfășurat de acestea pe o perioadă de doi ani, publicat în revista medicală „The BMJ”, scăpăm comparativ greu de grăsimea depusă în perioada Crăciunului.
Conform medicului Amanda Daley, una dintre autoarele studiului, oamenii se îngrașă cu 1 kg pe an. O mare parte din această greutate este acumulată în perioada Crăciunului. Un kilogram per se nu ar fi mult, spune aceasta. Dar în 10 ani, diferența este semnificativă.

„Numai în ziua de Crăciun se consumă până la 6000 calorii – de peste trei ori mai mult decât cantitatea zilnică necesară”, spune Frances Mason, autoarea principală a studiului și cercetătoare în nutriție la Universitatea Birmingham.

Mâncat cu cap, mișcare suficientă

În plus, voluntarii au fost rugați să facă mai multă mișcare, cel puțin 10.000 de pași pe zi. De asemenea, să evite statul îndelungat pe scaun, iar la fiecare oră să se ridice în picioare cel puțin 10 minute. Pentru a le oferi o idee concretă despre câtă mișcare e necesară pentru a arde excesele culinare de Crăciun, participanții au primit o listă cu sportul recomandat după fiecare gustare sau băutură. De exemplu, pentru a arde caloriile conținute într-o cană de vin fiert, trebuie să meargă 13 minute.
Celălalt grup de voluntari a primit numai un document informativ despre o viață sănătoasă, fără sfaturi concrete referitoare la nutriție. Toți participanții au fost măsurați și cântăriți în lunile noiembrie și decembrie, cât și în ianuarie și februarie, pe perioada anilor în care s-a desfășurat studiul.

Când suntem conștienți de ceea ce facem, ne putem schimba comportamentul

Rezultatele nu sunt surprinzătoare, dar foarte clare. Voluntarii sfătuiți în detaliu au ajuns chiar să slăbească în medie un sfert de kilogram, în ciuda ispitelor culinare din perioada sărbătorilor, în timp ce participanții din al doilea grup s-au îngrășat în medie cu 0,37 kilograme.
Corecta informare despre alimentația sănătoasă și cântăritul în mod regulat sunt elemente care ne pot disciplina, este concluzia cercetătoarelor. Autoarele studiului, sprijinite și de Institutul Național pentru Cercetarea Sănătății (NIHR) din Marea Britanie, încheie prin a sfătui autoritățile în domeniu să demareze programe detaliate de informare cu privire la nutriție.

„Studiul nostru demonstrează că și o mică intervenție în perioada Crăciunului poate preveni îngrășarea”, conchide Amanda Daley.

 

RADOR

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Lucrări în grădină, în luna aprilie
Diverse luni, 15 aprilie 2024, 15:27

Lucrări în grădină, în luna aprilie

Este și momentul potrivit pentru cultivarea mărarului, a soiurilor de varză pentru producție timpurie, dar și a cartofilor, rădăcinoaselor...

Lucrări în grădină, în luna aprilie
Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 17:00

Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?

Cercetătorii au examinat 30 de ani de dosare medicale pentru mai mult de 200 de țări și teritorii și au evaluat numărul de decese cauzate de...

Accidentul vascular cerebral, favorizat de schimbările climatice?
Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 12:00

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate

Paracetamolul este unul dintre cele mai comune analgezice și unul dintre puținele pe care medicii le permit femeilor însărcinate să le...

Paracetamolul se poate prescrie femeilor însărcinate
Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului
Diverse duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului

Pentru cei din emisfera nordică, steaua Polaris, cunoscută și sub numele de Steaua Nordului, a îndeplinit perfect acest rol.   Cu toate...

Despre Steaua Polaris sau Steaua Nordului
Diverse sâmbătă, 13 aprilie 2024, 12:00

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale

A fost botezată „cosmeticorexia”, noua obsesie a fetelor, chiar și a celor cu vârste sub zece ani, pentru îngrijirea pielii.   Practic,...

Cea mai recentă nebunie de pe reţelele sociale
Diverse sâmbătă, 13 aprilie 2024, 00:00

De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?

Conducerea Pinakothek der Moderne, care expune lucrări de artă contemporană din secolele XX și XXI, a observat că unul dintre angajații săi a...

De ce a fost concediat un angajat al unui muzeu?
Diverse vineri, 12 aprilie 2024, 12:00

Nu vă mai temeți de grăsimi!

O dietă care nu conţine cantitatea necesară de grăsimi este dăunătoare corpului uman, spune medicul rus Irina Baranova, care citează...

Nu vă mai temeți de grăsimi!
Diverse vineri, 12 aprilie 2024, 06:00

Întâmplare ciudată pe aeroportul din Doha

Femeile din Australia care au fost dezbrăcate şi inspectate invaziv pe aeroportul din Doha s-au confruntat cu un eşec în încercarea de a da în...

Întâmplare ciudată pe aeroportul din Doha