Ascultă Radio România Cluj Live

Concert pentru sprijinul studenţilor în scaun rulant, la UBB

Concert pentru sprijinul studenţilor în scaun rulant, la UBB

Articol de cristina.rusu, 30 noiembrie 2018, 16:33

Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi va fi celebrată şi la Universitatea Babeş-Bolyai, printr-un spectacol intitulat ”Talentul nu cunoaşte limite”.

În urma acestui eveniment, organizatorii îşi propun să achiziţioneze un elevator care să îi ajute pe studenţii aflaţi în scaun rulant să ajungă în sălile de curs.

Am aflat mai multe de la Marian Pădure, coordonator al Biroului pentru Studenţii cu Dizabilităţi din cadrul UBB:

Marian Pădure: Este un eveniment care este dedicat zilei internaţionale a persoanelor cu dizabilităţi (care este în fiecare an, pe 3 decembrie). Pe scenă vor urca studenţi şi absolvenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, dar şi elevi de la şcolile speciale. Toţi cei care vor urca pe scenă sunt persoane cu dizabilităţi, tocmai de aceea am numit evenimentul Talentul nu cunoaşte limite. Noi am vrut să facem acest spectacol undeva prin luna mai; după care, pentru că au fost nişte probleme organizatorice, l-am mutat pe luna decembrie. Astfel marcăm mult mai bine acest aspect legat de ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi.

Andrea Nagy: Este prima oară când este organizat acest spectacol?

Marian Pădure: În ultimii 5 ani Departamentul de psihopedagogie specială a fost implicat în evenimente dedicate persoanelor cu dizabilităţi pe data de 3 decembrie, dar anul acesta am zis să fie un eveniment mai mare, prin care să invităm atât şcolile speciale să participe cu un program, cât şi studenţii noştri cu dizabilităţi, din cadrul UBB. Vor fi colinde, vor fi melodii folk, cântece la instrumente, piese de teatru dedicate unirii, vor fi elevii de la Liceul pentru Deficienţi de Auz, care vor avea dansuri. Un program care va cuprinde foarte multe momente diferite între ele, astfel încât să vedem cât mai mult din talentul persoanelor cu dizabilităţi.

Andrea Nagy: Am înţeles că se doreşte achiziţionarea unui elevator care să-i ajute pe studenţii cu dizabilităţi să ajungă în sălile de curs.

Marian Pădure: În momentul în care am avut ideea acestui spectacol, am căutat o soluţie prin care să-i ajutăm pe studenţii care utilizează fotoliu rulant. După cum ştim, multe din clădirile universităţii sunt foarte vechi, monumente istorice unele dintre ele, care nu pot fi adaptate pentru construirea unor lifturi sau rampe speciale. Şi atunci soluţia cea mai eficientă pe care am găsit-o împreună cu colegii noştri este un elevator portabil pe care să-l poată folosi studenţii în fotoliu rulant. Majoritatea dintre cei care vor fi pe scenă sunt cu deficienţe de vedere, care cântă pentru această cauză. Până acum avem câţiva sponsori (şi le mulţumim pe această cale) care au contribuit cu sume importante de bani pentru un astfel de echipament. Sperăm să putem strânge toată suma pentru a cumpăra acest elevator.
Universitatea Babeş-Bolyai a făcut anul acesta paşi foarte importanţi pentru a creşte gradul de accesibilizare pentru studenţii cu dizabilităţi, prin montarea unor bare în anumite instituţii, montarea unor elevatoare la scări în clădirea centrală şi amplasarea de covoare tactile sau marcaje tactile pentru nevăzători.

Andrea Nagy: Cât costă un astfel de elevator?

Marian Pădure: Un astfel de echipament costă între 6000-8000 euro. O parte din această sumă am primit-o din partea sponsorilor care sunt alături de noi încă din luna mai, iar o parte din sumă sperăm să o strângem la concert.
De fapt marcăm două lucruri în acelaşi moment. E un moment de sensibilizare a tuturor celor prezenţi de faptul că persoanele cu dizabilităţi nu sunt persoane asistate, ci sunt persoane care pot să fie parte activă a societăţii. În al doilea rând, oamenii vor vedea pe scenă numai persoane cu dizabilităţi, ceea ce este un lucru extraordinar. De foarte multe ori societatea am impresia că vede persoanele cu dizabilităţi doar ca persoane care au nevoie de protecţie, care au numai nevoi. Eu cred că persoanele cu dizabilităţi pot să ofere ceva societăţii. Chiar dacă acum vorbim de un moment artistic, nu trebuie să rămânem la ideea că persoanele cu dizabilităţi pot să ofere numai momente artistice. Aceste persoane pot să fie parte a tot ceea ce înseamnă activitatea societăţii: activitate economică, socială, intelectuală ş.a.m.d.

Andrea Nagy: Când şi unde va avea loc evenimentul?

Marian Pădure: Evenimentul va avea loc la Auditorium Maximum (str. Mihail Kogălniceanu, nr. 5), luni, 3 decembrie, la ora 18.00.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Miei vânduți la export
Social joi, 28 martie 2024, 11:30

Miei vânduți la export

Animalele au ajuns în Italia şi Croaţia, ţări care se pregătesc să sărbătorească Paştile la sfârşitul acestei săptămâni, dar şi în...

Miei vânduți la export
Clujul pe culoarul de transport Rin-Dunăre
Social joi, 28 martie 2024, 11:18

Clujul pe culoarul de transport Rin-Dunăre

Atât liniile de cale ferată care urmează să fie modernizate, cât și rețeaua de autostrăzi vor trece prin Cluj, zonă care, spune comisarul...

Clujul pe culoarul de transport Rin-Dunăre
Ziua Internațională a Păsărilor este sărbătorită la 1 aprilie
Social joi, 28 martie 2024, 09:55

Ziua Internațională a Păsărilor este sărbătorită la 1 aprilie

Sunt propuse ieșiri în natură la Cheile Turzii și Sibiu – sâmbătă, 30 martie, la Alba Iulia – duminică, 31 martie și la Bistrița –...

Ziua Internațională a Păsărilor este sărbătorită la 1 aprilie
Carnea de pui oferită spre vânzare în magazine este sigură
Social joi, 28 martie 2024, 09:39

Carnea de pui oferită spre vânzare în magazine este sigură

Directorul executiv al instituției, Mihai Ponea, a declarat pentru Radio România Actualități că din cele 2.500 de tipuri de salmonella prezente...

Carnea de pui oferită spre vânzare în magazine este sigură
Social miercuri, 27 martie 2024, 17:18

Copiii din Centrul de Plasament ”Prichindelul” vor avea ”un loc acasă”

A fost modernizat și dotat pavilionul I din cadrul Centrului de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități ”Prichindelul”, în vederea...

Copiii din Centrul de Plasament ”Prichindelul” vor avea ”un loc acasă”
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:53

Praf saharian deasupra României

Miercuri, 27 martie și joi, 28 martie, circulaţia aerului va favoriza pătrunderea unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine...

Praf saharian deasupra României
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:43

Peste 1,4 milioane de ore au fost oferite Planetei

De asemenea, o serie de obiective de interes mondial au participat la momentul emblematic al Orei Pământului, printre care: Opera din Sydney,...

Peste 1,4 milioane de ore au fost oferite Planetei
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:35

Ministrul Finanțelor despre plafonarea RCA

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, spune că este o soluţie temporară până ce va fi modificată legislaţia privind piaţa asigurărilor auto,...

Ministrul Finanțelor despre plafonarea RCA