Ascultă Radio România Cluj Live

Primele doamne angajate să conducă autobuze, în Sibiu

Lucica Stanislav, șoferiță al Tursib

Primele doamne angajate să conducă autobuze, în Sibiu
Foto: Lucica Stanislav, șoferiță al Tursib

Articol editat de cristina.rusu, 24 noiembrie 2018, 06:00

Odată cu înnoirea și extinderea parcului auto Tursib, conducerea a decis și angajarea primelor doamne șoferițe. Lucica Stanislav și Ramona Popa sunt primele femei angajate de societatea de transport public din Sibiu.

Care sunt traseele pe care puteți circula cu ele și ce părere au colegii lor, dar și călătorii au aflat colegii noștri de la Radio Antena Sibiului.

Din septembrie, de când Tursib a lansat campania de angajare de personal de bord în urma majorării salariilor, societatea de transport public are 14 noi șoferi.

Lucica Stanislav și Ramona Popa sunt primele doamne angajate să conducă autobuze în cadrul Tursib.

Recordul a fost deținut timp de 25 de ani de Filofteia Lalău, care în perioada 1984 -2009 a fost șoferiță de troleibuz.

Directorul general al Tursib, Dan Căprariu:

Cele două doamne au vrut să se angajeze la noi. Nu facem nicio discriminare între bărbați și femei. Dacă are permisul de categoria D, are atestatul profesional, corespunde din punct de vedere medical și psihologic, nu are importanță că este femeie sau bărbat. Aveam nevoie de conducători de autobuz și le-am angajat. Cred că vor avea mai multă grijă, vor fi mai atente și poate că vor avea mai multă perspectivă de a privi relația cu călătorii. (Dan Căprariu)

Cele două șoferițe nu sunt chiar străine de Tursib. Soții lor lucrează tot ca șoferi în cadrul companiei de transport public. Ambele șoferițele au decis să își păstreze și vechiul loc de muncă, adaptându-și programul de lucru “inițial“ la cel cerut în cadrul Tursib.

Pe doamna Lucica Stanislav în vârstă de 53 de ani am întâlnit-o conducând unul din autobuzele aflate pe traseul 5, cel care face legătura între Gară și Valea Aurie.

De când eram mică mi-a plăcut șoferia. Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să conduc un autobuz, dar mergând cu soțul care și el lucrează de 12 ani la Tursib am prins drag de șofat. Iar colegii m-au îndrăgit. Am început școala de șoferi, mi-am luat toate gradele și mi-am demonstrat că am putut. Sunt mândră că am realizat acest lucru. Îmi place să conduc, chiar dacă meseria de șofer este într-adevăr grea. Necesită o atenție deosebită atât în trafic, cât și cu călătorii, care vedeți fie sunt mai bătrâni, fie urcă mai greu. Trebuie să avem multă grijă. (Lucica Stanislav)

În cazul Ramonei Popa nimeni nu știa că face școala de șoferi, nici măcar soțul femeii. Tânăra și-a păstrat și slujba de secretară în cadrul unui cabinet notarial din Sibiu. Când nu este la birou, o întâlnim în trafic conducând unul dintre autobuzele de pe traseele 2, respectiv 11. S-a angajat la Tursib o dată cu soțul său. Șoferița își dorește să conducă și unul din noile autobuzele articulate.

Despre pasiunea de a conduce autobuze, precum și despre reacțiile călătorilor și a șoferilor în trafic ne împărtășește Ramona Popa:

Călătorii mi se par mirați. Am văzut zilele acestea că era un băiat care mă filma. Mi s-a părut că era foarte șocat să mă vadă conducând. Dar îmi place ceea ce fac. Este un pic aglomerat orașul, mai ales pe direcțiile Semaforului și Vasile Milea. Când faci cu drag ceea ce îți place, atunci trece și timpul mai repede. Eu nu am anunțat pe nimeni, nicimăcar pe soțul meu când am făcut această școală de șoferi. M-am gândit la ceea ce îmi place să fac, iar acest lucru este să conduc. Iar acum la 30 de ani am decis să dau pentru carnet, pentru a putea conduce autobuz și tir, adică categoriile D, C și E. Mi s-a părut foarte greu atestatul, sala, deoarece am avut și un studiu de caz. Mecanica am învățat-o mecanic. Mi-a fost destul de greu să fiu singura fată printre 20 și ceva de bărbați la examen. (Ramona Popa)

Sarcinile noilor șoferițe vor fi mult mai ușoare după ce parcul auto al Tursib se va înnoi, proiect aflat în curs de implementare. Noile autobuze au cutie de viteze automată, confortul în cursă fiind mult mai ridicat. De asemenea, noile șoferițe beneficiază de susținere și din partea colegilor, care le consideră mult mai grijulii și atente în trafic.

„Am o părere bună. Nu are nicio importanță că este femeie sau bărbat.”

„Foarte bine! Să mai vină și alte colege!”

Reporter: Știu că și soții celor două doamne lucrează tot pe acest mijloc de transport, sunt colegii dumneavoastră. V-ați încurja soția să vi se alăture?

„Nu, în niciun caz, deoarece oamenii în ziua de astăzi nu mai țin cont de respect. Avem de a face cu foarte mulți călători mai recalcitranți și cred că a fi femeie este mai greu.”

Reporter: Ce mesaj le-ați transmite celor două colege?

„Succes și multă răbdare, deoarece au nevoie.”

„Să își vadă de treabă. Mașinile din ziua de astăzi sunt mai performante”

Călătorii apreciază inițiativa conducerii Tursib de a angaja și femei ca șoferițe și speră ca numărul acestora să crească.

„Am o părere foarte bună. Consider că și o femeie poate conduce un autobuz”

Reporter: Considerați că șoferițele femei sunt mai grijuli?

„Cred că Da! Am văzut femei conducând și tiruri, iar pe taxiuri este deja ceva normal.”

„Să conducă cu mare atenție, pentru că oameni sunt cum sunt. Dar dacă fac față, de ce nu?!”

„Femeile conduc mai lejer și sunt mai înțelegătoare cu persoanele cu handicap și poate stau cu un minut- două în plus. Este primul autobuz pe care l-am văzut condus de o femeie.”

 

Radio Antena Sibiului

 

Apreciază:

Etichete:
Permacultură în grădina şcolii
Reportaje joi, 11 aprilie 2024, 10:48

Permacultură în grădina şcolii

Proiect implementat de Asociaţia pentru Natură şi Oameni, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul Spaţii...

Permacultură în grădina şcolii
Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Reportaje marți, 9 aprilie 2024, 14:15

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea

Aceasta se derulează cu sprijinul voluntarilor, în toate bisericile greco-catolice din Oradea. Scopul acestei colecte, realizate anual, este...

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 14:15

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!

Au fost in total 25 de victorii si nicio infrangere in toate competitiile interne, performanta pe care nu a mai atins-o pana acum nicio alta echipa...

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!
Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 13:31

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea

Locuitorii din Oradea vor beneficia de servicii mai bune de termoficare. Primăria Oradea va înlocui 30 de kilometri de rețea printr-un proiect cu...

Termoficare de secol 21 în municipiul Oradea
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:35

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox și Greco-Catolic va fi sărbătorit pe 5 mai. Episcopul...

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Paştele
Reportaje duminică, 31 martie 2024, 11:19

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii

Între 24 și 27 martie, pasiunea și talentul au fost pe deplin dovedite la Concursul Internațional de Dans „Vibe Viena”, unde Clubul de Dans...

Pe podium, la Viena, cu 8 medalii
Reportaje joi, 28 martie 2024, 13:44

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania

Șoseaua, în lungime de 19 kilometri, a fost finalizată și, spune președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, va descongestiona...

Se deschide drumul expres care leagă Oradea de Autostrada Transilvania
Reportaje joi, 28 martie 2024, 10:45

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor

Muzeul este unicul de această anvergură din lume, fiind în acelaşi timp bibliotecă şi cinematecă, dar mai ales o invitaţie de a retrăi...

Virtual şi vivid: s-a lansat un Muzeu Virtual al Culturii Rromilor