Ascultă Radio România Cluj Live

Alexandra Ungureanu: ”Acum a sosit momentul când s-au aliniat toate astrele şi a bătut VÂNTUL din direcţia potrivită” [FOTO+VIDEO]

Această prezentare necesită JavaScript.

Deși este foarte tânără se apropie de 20 de ani de carieră. Alexandra Ungureanu, una dintre vocile emblematice ale artiștilor de după 90, a experimentat de-a lungul anilor diferite stiluri muzicale, dar poate cea mai emblematică rămâne colaborarea cu trupa Crush, cu care s-a remarcat și împreună cu care a lansat două albume. Dincolo de toate aceste schimbări de stil, rămâne o romantică incurabilă. Deși în ultima vreme a fost mai zgârcită în lansări de piese noi, Alexandra Ungureanu revine cu un cântec nou nouț și sensibil că o adiere de vânt, fiindcă așa se numește noul single al artistei, Vântule. Dan Izvoreanu a aflat mai multe chiar de la Alexandra:

Alexandra Ungureanu: ”Acum a sosit momentul când s-au aliniat toate astrele şi a bătut VÂNTUL din direcţia potrivită” [FOTO+VIDEO]

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 3 noiembrie 2018, 06:00 / actualizat: 3 noiembrie 2018, 8:25

Deși este foarte tânără se apropie de 20 de ani de carieră. Alexandra Ungureanu, una dintre vocile emblematice ale artiștilor de după 90, a experimentat de-a lungul anilor diferite stiluri muzicale, dar poate cea mai emblematică rămâne colaborarea cu trupa Crush, cu care s-a remarcat și împreună cu care a lansat două albume. Dincolo de toate aceste schimbări de stil, rămâne o romantică incurabilă. Deși în ultima vreme a fost mai zgârcită în lansări de piese noi, Alexandra Ungureanu revine cu un cântec nou nouț și sensibil că o adiere de vânt, fiindcă așa se numește noul single al artistei, Vântule. Dan Izvoreanu a aflat mai multe chiar de la Alexandra:

Dan Izvoreanu: Ai lansat în urmă cu doar câteva zile o nouă piesă, în limba română de această dată; piesă despre care te rog să-mi spui tu mai multe.

Alexandra Ungureanu: Am lansat un single pe care l-am pregătit de ceva vreme, dar acum a sosit momentul când s-au aliniat toate astrele şi a bătut vântul din direcţia potrivită. Sunt foarte mândră că am reuşit să lucrez la această piesă, alături de echipa cu care mă prezint şi pe scenă. Lucrăm foarte mult, avem o chimie bună (şi asta e foarte important ca o echipă să se lege). Avem şi o contribuţie de la un autor foarte tânăr dar foarte interesant, Regina, alături de care am scris povestea acestei piese cu un mesaj mai greu, mai tulburător, mai dramatic. Este vorba despre o dragoste matură dar problematică, cu frustrări, neîmpliniri, necomunicare; şi dorinţa aceea de a te îndepărta în momentul în care relaţia pune probleme, să fugi şi să te ducă vântul departe, într-un loc în care poţi să-ţi rezolvi problemele şi să ai un moment de linişte pentru a merge mai departe.

Dan Izvoreanu: După părerea mea, e o piesă cu influenţe etno; şi versurile de asemenea spun o poveste care îmi aduce aminte de poeziile de demult.

Alexandra Ungureanu: Influenţa din folclor va fi o constantă în proiectele mele de acum înainte. De fapt ele şi-au făcut simţită prezenţa de la precedentul single, dar acum am mers mai mult pe influenţa asta din sfera folclorică. Recunosc că am ascultat mult folclor, dar din cel vechi, autentic. Chiar am avut ocazia să fac recent nişte călătorii în zona Bistriţa şi Maramureş, pentru a merge la sursă: către rapsozi mai degrabă, oameni care cântă folclor pentru că aşa simt. Melodiile respective sunt vechi, rămase de la bunici, care s-au născut în momente de viaţă adevărată. Ele respiră această trăire autentică pe care eu o caut. Cred că valenţele din muzica populară se potrivesc foarte bine cu ritmurile acestea electronice.

Dan Izvoreanu: Ne apropiem şi de 2019. Ce îţi doreşti cel mai tare de la anul care vine?

Alexandra Ungureanu: Fizic şi cu mintea să fiu în plină formă creativă, pentru că de aici pornesc toate. Îmi doresc ca acest proiect pe care l-am început în acest an să se consolideze şi lumea să înţeleagă tot mai bine ce are de spus Alexandra Ungureanu. Nu este un lucru uşor, pentru că uneori şi mie mi-e greu să răspund la aceste întrebări. Cât trăim învăţăm, ne descoperim, ne mai schimbăm.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dan Izvoreanu: E foarte interesant că, după atâţia ani de cântat, încă eşti un artist care se află în căutări, încă nu ai descoperit toate resursele de care poţi să dai dovadă (muzical vorbind).

Alexandra Ungureanu: Mi se pare foarte sănătos să fiu într-o continuă căutare, să nu mă aşez într-o zonă de confort. Pentru unii poate funcţionează chestia asta. Eu însă am o permanentă nelinişte şi o dorinţă de a mă pune faţă în faţă şi cu noi provocări. Dar în acelaşi timp evident că ştiu care este punctul meu forte şi pe acela îl pun la înaintare. Este vorba despre emoţie, despre sensibilitate, despre timbrul meu muzical care ştiu că este apreciat. Dar îmi doresc să mă duc şi în zone noi şi nu pot să fac acest lucru singură. Iarăşi, unul dintre atuurile mele a fost că am ştiut să-mi aleg colaboratorii şi să mă las înconjurată de oameni care să mă ajute să cresc, să mă pună în valoare, cu care să împachetez foarte frumos lucrurile pe care le fac.

Dan Izvoreanu: Înţeleg că ţi-ai descoperit un nou drum pe care vei merge şi anul viitor. Mai sunt şanse să ascultăm

Alexandra Ungureanu & Crush, muzica pe care o făceai în urmă cu câţiva ani?

Alexandra Ungureanu: Niciodată nu se ştie ce poate aduce ziua de mâine. Proiectul Crush este în standby deocamdată. Am hotărât acest lucru, evident, nu cu uşurinţă, pentru că muzica Crush a fost o stare de spirit fantastică şi un proiect care mie mi-a adus foarte multă bucurie. Doar că lucrurile la un moment dat nu au mai funcţionat pe partea muzicală, s-a pierdut un pic din chimie. Am fost mai puţin interesaţi să găsim vinovaţi cât să ştim să punem în top ceea ce ştie să facă mai bine fiecare. Iar timpul îşi va spune cuvântul dacă ne vom regăsi mai buni, mai frumoşi, mai inspiraţi, cu dorinţa de a relua şi a duce mai departe poveştile respective.

 

Dan Izvoreanu / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 15:38

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman

Cartea semnată de Doina Cosman, prof. univ. la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, medic primar...

Povestiri terapeutice despre tămăduire, semnate de psihiatrul clujean Doina Cosman
”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Reportaje joi, 18 aprilie 2024, 13:37

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii

Este vorba de un spectacol de teatru radiofonic, creat de elevii de la Cercul de Teatru.   Proiectul educațional își propune să le prezinte...

”Scandalul de azi, de ieri și de mâine” – teatru radiofonic realizat de copii
Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj
Reportaje miercuri, 17 aprilie 2024, 15:16

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj

Acest proiect marchează începutul unei noi etape în îngrijirea pacienților cu afecțiuni hepatice grave.   Institutul de Gastroenterologie...

Programul Național de Transplant Hepatic la Cluj
Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea
Reportaje duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea

FIAP Best Author la un Salon Internațional de Fotografie este unul dintre cele mai râvnite premii pentru un artist în domeniu. Fotograful orădean...

Ovi D Pop, cel mai premiat artist fotograf din Oradea
Reportaje sâmbătă, 13 aprilie 2024, 00:00

”Geamul cu poezie” – o altfel de oră de limba și literatura română

Geamul cu poezie – o altfel de oră de limba și literatura română D-na profesoară de limba și literatura română, Ingrid Galasiu, de la...

”Geamul cu poezie” – o altfel de oră de limba și literatura română
Reportaje joi, 11 aprilie 2024, 10:48

Permacultură în grădina şcolii

Proiect implementat de Asociaţia pentru Natură şi Oameni, finanţat de Fundaţia pentru Parteneriat şi MOL România, prin programul Spaţii...

Permacultură în grădina şcolii
Reportaje marți, 9 aprilie 2024, 14:15

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea

Aceasta se derulează cu sprijinul voluntarilor, în toate bisericile greco-catolice din Oradea. Scopul acestei colecte, realizate anual, este...

Colectă de Paști în diferite biserici din Oradea
Reportaje vineri, 5 aprilie 2024, 14:15

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!

Au fost in total 25 de victorii si nicio infrangere in toate competitiile interne, performanta pe care nu a mai atins-o pana acum nicio alta echipa...

Performanță UNICĂ pentru echipa de baschet a Clujului!