Ascultă Radio România Cluj Live

De anul viitor şi până în 2021, pensiile vor fi calculate după o nouă formulă

De anul viitor şi până în 2021, pensiile vor fi calculate după o nouă formulă, care ar urma să ducă la creşteri de venituri ale pensionarilor, începând cu 2022.
Aceasta este principala prevedere a proiectului noii legi a pensiilor, aprobat săptămâna aceasta de Guvern.
În paralel, va fi majorat şi punctul de pensie. Alte noutăţi prevăd că masteratul şi doctoratul vor fi luate în considerare la calcularea pensiilor.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a precizat că nu se modifică vârsta standard de pensionare. O altă noutate este aceea că femeile care au realizat un stagiu minim de cotizare de 15 ani şi au născut şi crescut trei copii, beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu şase ani.
Pentru prima oară este introdusă în proiectul de lege opţiunea pentru indemnizaţia socială minimă. Pensionarii care se află deja în plată şi care au stagiul de cotizare mai mic de 15 ani, vor putea opta pentru indemnizaţia socială minimă, dacă aceasta este mai mare faţă de pensia pe care o primesc.

De anul viitor şi până în 2021, pensiile vor fi calculate după o nouă formulă

Articol de camelia.veltan, 14 octombrie 2018, 16:15

Miei vânduți la export
Social joi, 28 martie 2024, 11:30

Miei vânduți la export

Animalele au ajuns în Italia şi Croaţia, ţări care se pregătesc să sărbătorească Paştile la sfârşitul acestei săptămâni, dar şi în...

Miei vânduți la export
Clujul pe culoarul de transport Rin-Dunăre
Social joi, 28 martie 2024, 11:18

Clujul pe culoarul de transport Rin-Dunăre

Atât liniile de cale ferată care urmează să fie modernizate, cât și rețeaua de autostrăzi vor trece prin Cluj, zonă care, spune comisarul...

Clujul pe culoarul de transport Rin-Dunăre
Ziua Internațională a Păsărilor este sărbătorită la 1 aprilie
Social joi, 28 martie 2024, 09:55

Ziua Internațională a Păsărilor este sărbătorită la 1 aprilie

Sunt propuse ieșiri în natură la Cheile Turzii și Sibiu – sâmbătă, 30 martie, la Alba Iulia – duminică, 31 martie și la Bistrița –...

Ziua Internațională a Păsărilor este sărbătorită la 1 aprilie
Carnea de pui oferită spre vânzare în magazine este sigură
Social joi, 28 martie 2024, 09:39

Carnea de pui oferită spre vânzare în magazine este sigură

Directorul executiv al instituției, Mihai Ponea, a declarat pentru Radio România Actualități că din cele 2.500 de tipuri de salmonella prezente...

Carnea de pui oferită spre vânzare în magazine este sigură
Social miercuri, 27 martie 2024, 17:18

Copiii din Centrul de Plasament ”Prichindelul” vor avea ”un loc acasă”

A fost modernizat și dotat pavilionul I din cadrul Centrului de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități ”Prichindelul”, în vederea...

Copiii din Centrul de Plasament ”Prichindelul” vor avea ”un loc acasă”
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:53

Praf saharian deasupra României

Miercuri, 27 martie și joi, 28 martie, circulaţia aerului va favoriza pătrunderea unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine...

Praf saharian deasupra României
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:43

Peste 1,4 milioane de ore au fost oferite Planetei

De asemenea, o serie de obiective de interes mondial au participat la momentul emblematic al Orei Pământului, printre care: Opera din Sydney,...

Peste 1,4 milioane de ore au fost oferite Planetei
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:35

Ministrul Finanțelor despre plafonarea RCA

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, spune că este o soluţie temporară până ce va fi modificată legislaţia privind piaţa asigurărilor auto,...

Ministrul Finanțelor despre plafonarea RCA