Ascultă Radio România Cluj Live

Guvernul a modificat Legea adopţiei

Guvernul a modificat Legea adopţiei

Articol de student, 24 septembrie 2018, 10:33

Peste 55 de mii de copii se află în grija statului, în România, dar numai puţin peste 3 mii dintre aceştia îndeplinesc condiţiile pentru a fi adoptaţi.
Uneori, o familie trebuie să aştepte şi câţiva ani pentru a reuşi să îi înfieze.

În aceste condiţii, Guvernul a modificat, în această săptămână, Legea adopţiei, astfel încât să se simplifice procedurile, iar familiile care adoptă să fie sprijinite financiar.

Principalele modificări aduse Legii adopţiei vizează simplificarea unor proceduri, mai puţină birocraţie, eliminarea identificării rudelor până la gradul IV şi mai ales sprijinirea efectivă, inclusiv financiară a acelor persoane sau familii care doresc să adopte un copil sau mai mulţi.

Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului, a făcut o serie de precizări legate de noile stimulente financiare:

O indemnizaţie lunară, respectiv 600 de lei, pentru fiecare copil adoptat, care are între 3 şi 6 ani, ori este încadrat în grad de handicap uşor sau mediu sau face parte dintr-un grup de doi fraţi adoptabili împreună. De asemenea, indemnizaţia lunară majorată cu 50%, respectiv 900 de lei, pentru fiecare copil adoptat, care a împlinit 7 ani sau este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat cu HIV sau bolnav SIDA, ori face parte dintr-un grup de cel puţin trei fraţi adoptabili împreună.

Modificările aduse Legii adopţiei au în vedere şi flexibilizarea derulării procedurii de adopţie internaţională pentru copiii care au împlinit 14 ani, inclusiv a fraţilor care nu pot fi separaţi.

Astăzi, de la 14 la 15, Bogdan Roșca va avea un dialog cu ascultătorii pe această temă. Ramâneți cu noi.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Peste 1,4 milioane de ore au fost oferite Planetei
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:43

Peste 1,4 milioane de ore au fost oferite Planetei

De asemenea, o serie de obiective de interes mondial au participat la momentul emblematic al Orei Pământului, printre care: Opera din Sydney,...

Peste 1,4 milioane de ore au fost oferite Planetei
Ministrul Finanțelor despre plafonarea RCA
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:35

Ministrul Finanțelor despre plafonarea RCA

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, spune că este o soluţie temporară până ce va fi modificată legislaţia privind piaţa asigurărilor auto,...

Ministrul Finanțelor despre plafonarea RCA
Peste 17 tone de produse lactate, confiscate
Social miercuri, 27 martie 2024, 15:13

Peste 17 tone de produse lactate, confiscate

Ei au vrut să verifice autenticitatea şi parametrii de calitate ale unor produse alimentare rezultate din lapte.   Cele peste 3.200 de...

Peste 17 tone de produse lactate, confiscate
Schimbarea orei ne creează probleme?
Social miercuri, 27 martie 2024, 12:00

Schimbarea orei ne creează probleme?

Somnul ne este dat de la natură, pentru că în acest fel putem desfăşura activitatea cerebrală – să învăţăm şi să lucrăm mai bine,...

Schimbarea orei ne creează probleme?
Social miercuri, 27 martie 2024, 11:07

Atenționare ANPC: ”Pui îngălbeniți pentru a părea mai buni”

Într-o postare pe facebook, preşedintele ANPC avertizează că inspectorii autorităţii au descoperit operatori economici care hrănesc puii de...

Atenționare ANPC: ”Pui îngălbeniți pentru a părea mai buni”
Social marți, 26 martie 2024, 14:36

Campanie umanitară și de protejare a mediului, lansată în Alba

Acțiunea are dublu rol: educarea cetăţenilor pentru a colecta selectiv ambalajele de băuturi şi creşterea implicării acestora în susţinerea...

Campanie umanitară și de protejare a mediului, lansată în Alba
Social marți, 26 martie 2024, 13:36

În mediul online a apărut o nouă formă de înşelăciune

Ce trebuie să facem dacă primim un astfel de e-mail sau mesaj text:   Atacatorii cibernetici încearcă prin aceste mesaje să fure date...

În mediul online a apărut o nouă formă de înşelăciune
Social marți, 26 martie 2024, 12:32

Supermarketuri închise în weekend?

Ei spun că măsura închiderii marilor magazine se aplică și în alte țări, cum ar fi Germania, Austria sau Polonia, care închid magazinele în...

Supermarketuri închise în weekend?