Ascultă Radio România Cluj Live

Greşelile din manualele şcolare, discutate în Camera Deputaţilor

Greşelile din manualele şcolare, discutate în Camera Deputaţilor

Articol editat de andrada, 12 septembrie 2018, 18:45 / actualizat: 13 septembrie 2018, 9:14

Greşelile din manualele şcolare sunt regretabile, dar vor putea fi corectate prin retipărirea lor, a declarat, miercuri, 12 septembrie, în Camera Deputaţilor, Directorul Editurii Didactice şi Pedagogice, Maria Nistor.

Ea a fost chemată să dea explicaţii pe această temă, după ce s-a constatat că mai multe manuale au avut numeroase erori. Deputatul PNL, Raluca Turcan, a adunat aproximativ 7 metri de pagini cu greşeli din manualul de matematică pentru clasa a VI-a, pe care le-a prezentat în Comisie.

În replică, directorul Editurii Didactice şi Pedagogice a susţinut că şi în anii trecuţi manualele aveau erori, iar de această dată vor fi acţionaţi în justiţie autorii responsabili de greşelile apărute şi membrii Centrului Naţional de Evaluare şi Acreditare.

Maria Nistor: Este imperios necesară, considerăm noi şi am avut discuţii cu conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale în acest sens, şi introducerea unui filtru suplimentar, pentru că, aşa cum am constatat, nu mai putem avea încredere doar în evaluatorii Centrului naţional de evaluare şi examinare, mă rog, evaluatori externi cooptaţi.

Şi atunci se va introduce un filtru suplimentar, în data de 20 avem o şedinţă pe această temă. Este probabil ca şi inspectorii de specialitate din ţară să aibă la dispoziţie timp suficient pentru a verifica manualele aferente fiecărei discipline.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Corectarea digitală, criticată vehement de Consiliul Elevilor Alba
Educaţie luni, 15 aprilie 2024, 11:29

Corectarea digitală, criticată vehement de Consiliul Elevilor Alba

Metoda de corectare digitală a fost deja pusă în practică în cadrul simulărilor care au avut loc în luna martie.   Reprezentanții...

Corectarea digitală, criticată vehement de Consiliul Elevilor Alba
Prin PNRR vor fi reabilitate 26 de unități de învățământ din Oradea
Educaţie joi, 11 aprilie 2024, 11:46

Prin PNRR vor fi reabilitate 26 de unități de învățământ din Oradea

Aceste clădiri vor avea spații moderne și multifuncționale, iar exteriorul va fi reabilitat, anunță Primăria Oradea.   Durata de...

Prin PNRR vor fi reabilitate 26 de unități de învățământ din Oradea
Începe înscrierea în învăţământul primar
Educaţie joi, 11 aprilie 2024, 08:20

Începe înscrierea în învăţământul primar

Între 14 şi 17 mai se vor procesa cererile-tip de înscriere şi se vor repartiza copiii la şcoala de circumscripţie.   Între 20 şi 27 mai...

Începe înscrierea în învăţământul primar
Vacanța de Paști
Educaţie marți, 9 aprilie 2024, 15:36

Vacanța de Paști

Anul acesta vacanța de primăvară include doar Paștele Ortodox, întrucât Paștele Catolic a fost celebrat pe 31 martie.   În 8 mai, elevii...

Vacanța de Paști
Educaţie joi, 4 aprilie 2024, 14:58

Academia Română, la 158 de ani

O sesiune festivă a Adunării Generale a avut loc în această dimineaţă, iar până la ora 16:00 s-a desfăşurat Ziua Porţilor Deschise. ...

Academia Română, la 158 de ani
Educaţie joi, 4 aprilie 2024, 13:59

Tabără pentru copii orfani în stațiunea Băișoara

Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj se va implica sâmbătă, 6 aprilie, la Centrul de vacanță Moara de Pădure, în proiectul...

Tabără pentru copii orfani în stațiunea Băișoara
Educaţie joi, 4 aprilie 2024, 13:39

Caz șocant la un centru de educație incluzivă din Oradea

Orizontul educațional în România pare să fie strâmt și plin de prejudecăți, cel puțin în cazul Centrului Școlar de Educație Incluzivă...

Caz șocant la un centru de educație incluzivă din Oradea
Educaţie miercuri, 3 aprilie 2024, 16:28

UMF Cluj a obținut finanțare pentru două proiecte mari

Finanțarea provine prin Planul Național de Redresare și Reziliență și se ridică la 69,3 milioane de lei.   Clădirea, care va găzdui...

UMF Cluj a obținut finanțare pentru două proiecte mari