Ascultă Radio România Cluj Live

Opera Aperta 2018-Un succes fulminant aplaudat de mii de spectatori

Opera Aperta 2018-Un succes fulminant aplaudat de mii de spectatori

Articol de cristina.rusu, 7 septembrie 2018, 12:52

Luna septembrie a început pentru clujeni sub semnul armoniei lirice. Invitația specială a venit din partea Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Asociația Culturală ”Opera 2 You”, care au declarat deschisă Stagiunea 2018-2019 prin trei spectacole-eveniment montate în aer liber, în aplauzele a mii de spectatori reuniți în centrul orașului.

Concertul ”La Operă” și evenimentele ”Opera Aperta” au readus bucuria muzicii, grație celor două proiecte de tradiție susținute de Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca, în cadrul programului Centenar – Cluj 100.

Prima seară de toamnă a început LA OPERĂ, prin prezentarea emblematicului Concert de deschidere a Stagiunii 2018-2019, montat sâmbătă, 1 septembrie, pe esplanada Operei din Piața Avram Iancu, unde arta lirică și spectacolul de lumini au creat o seară magică pentru cei peste 4.000 de spectatori care au savurat fiecare moment.

Pasiunea, drama, ardoarea și melancolia, comicul și pătimașul s-au intersectat într-un minunat colaj muzical de momente orchestrale, solistice, de ansamblu și corale reprezentative, în interpretarea îndrăgiților soliști clujeni Irina Săndulescu Bălan, Ștefania Barz, Lucia Bulucz, Veronica Fizeșan, Apollónia Egyed, Larisa Ștefan, Oana Trîmbițaș, Diana Țugui, Iulia Merca, Liliana Neciu, Andrada Ioana Roșu, Zoltan Nagy – invitat special, Marius Vlad Budoiu, Eusebiu Huțan, Sorin Lupu, Andrei Manea, Geani Brad, George Godja Zoltán Nagy, Bogdan Nistor, Petru Burcă, Molnár Zoltán, Varga János și Dan Gâdea, acompaniați de Corul și Orchestra Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, aflată sub inconfundabila baghetă a dirijorului David Crescenzi.

Frumusețea și versatilitatea operei s-au făcut resimțite prin titlurile regăsite în repertoriul curent al Operei clujene, precum și arii ce sperăm să indice viitoare surprize plăcute pentru melomani. Concertul s-a încheiat negreșit în mii de aplauze entuziaste ale spectatorilor de toate vârstele, care promit să le fie alături artiștilor lirici și în sala de spectacole, în noua stagiune.

Duminică, 2 septembrie și marți, 4 septembrie, muzica a cucerit Piața Unirii, unde OPERA APERTA a oferit două spectacole memorabile: ”Elixirul dragostei” de G. Donizetti și ”Turandot” de G. Puccini.

Opera cum nu ați mai văzut-o vreodată! a fost motoul acestei a patra ediții a festivalului, ce oferă an de an momente de neuitat în centrul cetății clujene, dedicate publicului larg al cărui acces este liber.

Cele două capodopere ale repertoriului liric universal s-au bucurat de distribuții internaționale impozante, aducându-i pe scena din aer liber pe artiștii Operei Naționale Române din Cluj-Napoca alături de invitații lor speciali. Martori le-au fost nu mai puțin de 5.000 de spectatori în fiecare dintre cele două seri.

Duminică, 2 septembrie, de la ora 20:00, ”Elixirul dragostei” de G. Donizetti a cucerit publicului picătură cu picătură printr-un spectacol savuros aflat sub semnătura regizorului italian Matteo Mazzoni, avându-l ca invitat special pe bas-baritonul Zoltán Nagy.

I-au fost alături soliștii clujeni Lucia Bulucz, Eusebiu Huțan, George Godja, Oana Trîmbițaș și Alin Barna, acompaniați de Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, sub coordonarea muzicală a dirijorului David Crescenzi.

Magia a continuat marți seara, în data de 4 septembrie, cu remarcabilul spectacol ”Turandot” de G. Puccini. Farmecul îndepărtatului Orient i-a cucerit pe clujeni, care nu s-au lăsat intimidați de norii amenintățori, făcând Piața Unirii neîncăpătoare.

Autoritara prințesă a fost interpretată admirabil de soprana coreeană Lilla Lee – invitata specială a serii, alături de tânăra soprană Irina Baianț (în rolul Liù), distribuția bucurându-se de participarea soliștilor Hector Lopez, Simonfi Sandor, Cristian Hodrea, Eusebiu Huțan, Cristian Mogoșan, Petru Burcă, Ruslan Bârlea, Mihai Lupu, Adriana Țidor, acompaniați de Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și Corul ”Junior-Vip” al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca și al Colegiului de Muzică ”Sigismund Toduță” Cluj-Napoca, Dirijor: Anca Mona Mariaș. Bagheta dirijorală i-a revenit aceluiași apreciat David Crescenzi, iar regia artistică îi aparține lui Rareș Trifan.

Această prezentare necesită JavaScript.

În pofida emoțiilor inițiale provocate de vremea amenințătoare, spectacolul a fost susținut cu mare succes, singurele ropote fiind cele ale aplauzelor finale, care au confirmat o nouă ediție grandioasă Opera Aperta.

Evenimentele lirice ale Operei Naționale Române din Cluj-Napoca revin, acum, pe scena clasică a sălii de spectacole, pentru noua Stagiune 2018-2019 care promite la rândul său numeroase momente speciale.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

A murit Nicolae Manolescu
Cultural duminică, 24 martie 2024, 11:32

A murit Nicolae Manolescu

S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l...

A murit Nicolae Manolescu
De 70 de ani Transilvania ascultă teatru la Radio Cluj
Cultural duminică, 24 martie 2024, 00:00

De 70 de ani Transilvania ascultă teatru la Radio Cluj

Piesa Hora Domnițelor de Radu Stanca Adaptarea radiofonică Ioan Chindriș. Regia artistică Ioan Tauf. În distribuție Teodora Mazanitis Fugaru,...

De 70 de ani Transilvania ascultă teatru la Radio Cluj
18 ani de existență a Mitropoliei Clujului
Cultural sâmbătă, 23 martie 2024, 00:00

18 ani de existență a Mitropoliei Clujului

Evenimentul naşterii noii mitropolii transilvănene este ancorat în viziunea şi voința istorică exprimată de Sfântul Andrei Şaguna, de...

18 ani de existență a Mitropoliei Clujului
Ziua Porților Deschise la teatru
Cultural vineri, 22 martie 2024, 12:16

Ziua Porților Deschise la teatru

Programul de anul acesta se adresează tuturor categoriilor de vârstă, incluzând activități diverse atât pentru cei mari, cât și pentru cei...

Ziua Porților Deschise la teatru
Cultural joi, 21 martie 2024, 16:46

50.000 de volume din Biblioteca Brukenthal pot fi găsite online

Biblioteca Brukenthal are o colecţie de peste 280.000 volume, dar acestea se puteau consulta doar la sediu, prin căutarea în fişele de hârtie....

50.000 de volume din Biblioteca Brukenthal pot fi găsite online
Cultural marți, 19 martie 2024, 18:04

Protest la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Revendicările vizează creşterea salariilor pentru lucrătorii din muzee şi biblioteci astfel încât să dispară discriminarea salarială între...

Protest la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău
Cultural marți, 19 martie 2024, 11:41

Radio Cluj la 70 de ani: Naraton 1954-2024

Volumul apare la Editura Școala Ardeleană, sub egida Cercului „Hertziana” al seniorilor din Radio Cluj și a Uniunii Ziariștilor...

Radio Cluj la 70 de ani: Naraton 1954-2024
Cultural marți, 19 martie 2024, 06:00

Orchestra Regală de Tineret se aude la Cluj-Napoca

Aceasta se va afla sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principele Radu și va fi mentorată de maestrul Cristian Mandeal.   S-au...

Orchestra Regală de Tineret se aude la Cluj-Napoca