Ascultă Radio România Cluj Live

Florin Piersic, invitat de onoare la Alba Iulia Music&Film Festival

Florin Pierisc

Florin Piersic, invitat de onoare la Alba Iulia Music&Film Festival
Foto: Florin Pierisc

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 30 august 2018, 11:51

Florin Piersic, actorul român cu o prestigioasă carieră artistică în film, teatru și televiziune, este invitatul de onoare al celei de-a 6-a ediții a Alba Iulia Music & Film Festival (AIMFF).

Florin Piersic se va afla, la Alba Iulia, sâmbătă, 1 septembrie, pentru a se întâlni cu publicul și a prezenta unul dintre filmele din colecția impresionantă de producții în care a jucat rolul principal. Alți invitați din lumea filmului și a muzicii vor fi prezenți, între 31 august și 2 septembrie, la evenimentele ce se vor derula în cetatea Alba Carolina.
„Omul cu 100 de chipuri“ , „monstrul sacru al cinematografiei românești“, „cel mai iubit actor al tuturor timpurilor“: Florin Piersic s-a bucurat, de-a lungul timpului, de cele mai elogioase aprecieri și o extraordinară popularitate în rândul publicului, indiferent de generație. Cariera sa a debutat în 1957, odată cu primul rol în Ciulinii Bărăganului, regizat de Louis Daquin și Gheorghe Vitanidis, film ce avea să fie premiat la Festivalul Internațional de la Cannes. Timp de aproape 4 decenii, Florin Piersic a reușit ca aproape în fiecare an să joace într-un nou film, fără a mai lua în calcul rolurile făcute în teatru sau aparițiile în spectacolele de televiziune.

În anii ‘90, ritmul său în cinema nu a mai fost atât de alert, însă Florin Piersic a continuat să joace în spectacole de teatru în toată țara, precum și în seriale de televiziune. Pe scena Naționalului din București, dar nu numai, a creat roluri remarcabile în piese clasice precum Din jale se întrupează Electra, Dulcea pasăre a tinereții, Năpasta, Idiotul, Richard al III-lea, Străini în noapte sau Oameni și șoareci. Acest ultim spectacol deține și un record remarcabil, fiindcă Florin Piersic a interpretat rolul lui Lennie în nu mai puțin de 1.320 de reprezentații în țară și străinătate.
Cele mai populare roluri ale sale în film rămân cele de haiduc: indiferent dacă s-a numit Anghel Șaptecai, Grigore Pintea sau Mărgelatu, actorul a reușit de fiecare dată să-și confirme talentul. Cele peste 50 de filme în care a jucat i-au permis, însă, să atingă registre creative variate. Dintre cele mai importante producții amintim De-aș fi Harap Alb (1965), Mihai Viteazul (1971), Drumul oaselor (1980), În fiecare zi mi-e dor de tine (1988). Dincolo de titlurile de „cetățean de onoare“ și „Doctor Honoris Causa“ de care a beneficiat cu generozitate, Florin Piersic rămâne un om îndrăgostit de profesia sa și de publicul căruia îi întoarce admirația și căldura de fiecare dată: „băile mele de mulțime, fie că sunt pe o scenă de teatru sau pe un peron de gară, sunt în apele curate ale sincerității și afecțiunii reciproce“, declara, la un moment dat actorul.
Va avea o nouă ocazie sâmbătă, 1 septembrie 2018, ora 20,00, când va fi prezent în Grădina Cetății Alba Carolina (Aleea Sf. Capistrano) pentru a se întâlni cu publicul AIMFF.

program-AIMFF2018

Tot sâmbătă, dar de la ora 21,30, actorul Florin Piersic se va afla în Piața Cetății, la proiecția specială a filmului Parașutiștii. Lansat în 1972, filmul regizat de Dinu Cocea spune povestea unui căpitan de parașutiști a cărui viață personală ia o altă turnură după un accident suferit de un coleg. Rolul principal este deținut de Florin Piersic pe care îl veți putea vedea pe marele ecran alături de alți actori importanți precum Valeria Seciu, Ileana Popovici sau Emanoil Petruț.

O cu totul altă generație a cinematografiei românești va fi reprezentată la întâlnirea cu publicul vineri, 31 august. Regizorul Paul Negoescu și directorul de imagine Ana Drăghici vor fi la Alba Iulia pentru a prezenta cel mai recent film pe care l-au realizat, Povestea unui pierde-vară. După succesul de public cu Două lozuri, Paul Negoescu și Ana Drăghici au făcut, din nou, echipă la acest lungmetraj care a avut premiera, în mai, la cea mai recentă ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania. Filmul va intra în cinematografe doar în toamnă, astfel că publicul din Alba are șansa să îl vadă în avanpremieră, vineri, de la ora 20:45, în Piața Amfiteatru, și să aibă un dialog cu cei doi realizatori la finalul proiecției.

harta-locatii-AIMFF2018

Vunk, una dintre cele mai de succes formații pop-rock din România, va fi reprezentată la AIMFF de către liderul acesteia, Cornel Ilie. Întâlnirea acestuia cu publicul, programată pentru duminică, 2 septembrie, ora 16:00, în Grădina Cetății, va preceda prezentarea documentarului Vunk- Jur să spun adevărul, din aceeași zi. Este primul film de acest gen realizat despre o trupă din România, un documentar ce promite informații de culise, povești spuse în premieră despre cariera de peste trei decenii a trupei Vunk. Filmul va începe de la ora 20,45, avându-l pe Cornel Ilie alături de cinefilii prezenți în Grădina Cetății.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

 

 

 

Apreciază:

Etichete:
Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe
Cultural marți, 16 aprilie 2024, 12:43

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe

Classic Unlimited lansează cea de a II-a ediție a proiectului Classic for Kids. Începând cu 18 aprilie și pe parcursul lunii mai echipa...

Carnavalul Animalelor ajunge la copiii din 3 județe
Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național
Cultural luni, 15 aprilie 2024, 15:42

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național

Premiera ”Cântece de speriat frica”, după idei din textele Hertei Müller, va avea loc joi, 18 aprilie, de la ora 19, în Studioul Euphorion....

Ada Milea semnează o nouă premieră la Teatrul Național
Distincție europeană pentru Ateneul Român
Cultural luni, 15 aprilie 2024, 09:39

Distincție europeană pentru Ateneul Român

Ateneul Român primește Marca patrimoniului european. Ceremonia de decernare va avea loc la Anvers pe 17 aprilie 2024.   Marca patrimoniului...

Distincție europeană pentru Ateneul Român
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pe strada Mântuleasa
Cultural duminică, 14 aprilie 2024, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pe strada Mântuleasa

Dramatizare radiofonică de Doina Papp.   Regia artistică: Titel Constantinescu. În distribuţie: George Constantin, Constantin Codrescu,...

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Pe strada Mântuleasa
Cultural vineri, 12 aprilie 2024, 13:02

Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy de la Bonțida

Fundația Transilvania Trust organizează din nou Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy de la Bonțida, duminică, 28 aprilie, între orele...

Ziua Porților Deschise la Castelul Bánffy de la Bonțida
Cultural joi, 11 aprilie 2024, 09:55

S-a stins din viață Cornel Udrea!

Cornel Udrea s-a născut la 27 martie 1947, în Gheorgheni, județul Harghita.   A absolvit Liceul „Mihai Eminescu” din Cluj, promoția...

S-a stins din viață Cornel Udrea!
Cultural miercuri, 10 aprilie 2024, 09:38

Pagini de Operă la Radio Cluj

Pagini muzicale interpretate de Arona Bogdan, Liliana Feher, Sorin Lupu, Horațiu Ruști, Corneliu Huțanu vor aduce eleganța pe scena Casei Radio!...

Pagini de Operă la Radio Cluj
Cultural marți, 9 aprilie 2024, 13:29

55 de ani de teatru românesc în Satu Mare 

Stagiunea 2023 – 2024 este așadar una aniversară pentru Trupa Mihai Raicu, pentru publicul din Satu Mare și nu numai.    Scurtă...

55 de ani de teatru românesc în Satu Mare