Ascultă Radio România Cluj Live

Ultima zi în care poți admira Clujul de la 80 de metri înălțime

Cei care au mai vrut să vadă panorama Clujului de la 80 de metri înălţime, întărindu-şi tot odată condiţia fizică, au urcat astăzi în turnul Bisericii Sf. Mihail din Cluj. După ce am semnat Protecţia Muncii, m-am încolonat şi eu cuminte alături de localnici şi turiştii mai temerari, într-o ascensiune care părea fără sfârşit.

Ultima zi în care poți admira Clujul de la 80 de metri înălțime

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 21 august 2018, 14:36

E raiul porumbeilor aici, doar ei se mai încumetă să atace această înălţime. Ei şi turiştii curajoşi, bineînţeles. Nu există nici oprire şi nici întoarcere, din cauza valului de turişti care vin din urmă. Ajungem la zona cu ceasurile şi ne apropiem de punctul terminus.

Această prezentare necesită JavaScript.

De sus, de pe esplanada turnului, ai o senzaţie de Guliver, mişcarea de jos părând o forfotă de pigmei şi maşinuţe de jucărie:

Eu sunt localnică, dar nu am avut ocazia până acum să urc în turn. Mi-am dorit lucrul acesta şi mi-am zis că e o ocazie bună acum, de zilele maghiare. Am avut această dorinţă, de a admira panorama de la înălţime.

Foarte frumos. Suntem clujeni, dar nu am mai fost până acum. Cu ocazia aceasta am reuşit să venim cu nepoţii.

Am fost când eram adolescent. Oraşul s-a schimbat de atunci, normal, dacă te uiţi de sus; multe construcţii în primul rând. Dar şi oamenii s-au schimbat.

Ne-a plăcut la amândoi! Nu ne e frică, oamenii se văd de parcă sunt pitici.

Forţa clopotelor e dată de masivitatea lor, după cum ne spune ghidul nostru Talpas János:

A fost necesară construirea acestui turn pentru că nu aveau unde depozita clopotele. Clopotul era prins de peretele bisericii, dar din cauza trepidaţiilor a început să se distrugă peretele. Din păcate clopotele au fost distruse în timpul Primului Război Mondial, au fost topite. Clopotul cel mare avea cam 3600 kg. Din acestea s-au făcut alte două clopote. Acum cel mai mare clopot, clopotul Sf. Mihai, are 2700 kg. La ora 12.00 se trage un singur clopot. În funcţie de ce se întâmplă, de ce evenimente există, se trag diferite clopote.

De unde ne aflăm, mai e puţin până la crucea despre care se spune că a fost cândva de aur, schimbată de comunişti cu o copie poleită. Istoricul Vladimir Bogosavlievici ne asigură însă că e doar o legendă urbană:

La baza crucii sunt 88 de trandafiri forjaţi (8 fiind cifra infinitului). Unde e acum o capelă, unde e crucifixul realizat de Fadrusz, era de fapt un loc de trecere. Mult mai târziu, la începutul secolului XX, s-a realizat acolo o capelă. La baza turnului, când au făcut săpăturile, 14 care de oase au transportat! În jurul bisericii era un cimitir. E o construcţie neogotică şi foarte multă lume nu ştie că de fapt e lângă biserică.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Azi, 21 august, e ultima fereastră de oportunitate pentru a urca în turnul neogotic al bisericii Sf. Mihail din Cluj, care intră apoi într-un amplu program de restaurare. După cum ne explică inginerul Ciprian Decean, şeful şantierului:

Acum se vor monta schelele pe exterior. Biserica se va închide pentru turişti, dar va rămâne deschisă pentru enoriaşii care vin la slujbe. Ţiglele le vom da jos, ca să le curăţăm. Încercăm să refolosim cât mai mult. Ce se pierde vom încerca să înlocuim cu altele de acelaşi tip, dar de la lucrări mai vechi. Acesta e scopul proiectului, să facem o restaurare: să păstrăm cât mai mult posibil şi să schimbăm cât mai puţin posibil.

Căţăratul în turnul Bisericii Sf. Mihail, pe nişte scări vechi şi abrupte, e o experienţă palpitantă, pe care o recomand doar celor tari de inimă şi cu o minimă condiţie fizică. Satisfacţia de a admira însă Clujul de la înălţime merită tot efortul.

 

Ovidiu Moldovan / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Laborator dedicat screening-ului neonatal înființat la Cluj-Napoca
De prin Cluj miercuri, 17 aprilie 2024, 17:27

Laborator dedicat screening-ului neonatal înființat la Cluj-Napoca

Prin acest proiect a fost înființat primul laborator din România dedicat screening-ului neonatal bazat pe spectrometrie de masă.  ...

Laborator dedicat screening-ului neonatal înființat la Cluj-Napoca
Doctor Honoris Causa pentru Irina Schrotter
De prin Cluj miercuri, 17 aprilie 2024, 15:30

Doctor Honoris Causa pentru Irina Schrotter

Irina Schrotter este președinte al Federației Patronatelor din Industriile Creative, inițiator și organizator al festivalului Romanian Creative...

Doctor Honoris Causa pentru Irina Schrotter
Genocidul armean comemorat la Cluj-Napoca
De prin Cluj miercuri, 17 aprilie 2024, 14:07

Genocidul armean comemorat la Cluj-Napoca

Pentru armenii de pretutindeni data de 24 aprilie 1915  este una cu rezonanțe tragice. Atunci au pierit aproximativ 1,5 milioane de persoane, de la...

Genocidul armean comemorat la Cluj-Napoca
Eu pe cine salvez? Donează sânge, fii erou!
De prin Cluj miercuri, 17 aprilie 2024, 09:32

Eu pe cine salvez? Donează sânge, fii erou!

Ei vor fi prezenți la Centrul de Transfuzie Sanguină Cluj, strada Nicolae Bălcescu nr.18, de luni până vineri, între orele 7:30-13:30,...

Eu pe cine salvez? Donează sânge, fii erou!
De prin Cluj marți, 16 aprilie 2024, 13:32

Harta pistelor de bicicletă din Cluj

Clujul, chiar dacă are o rețea de piste de biciclete dezvoltată în ultimii 10 ani, nu este încă acoperit în totalitate de rute pentru...

Harta pistelor de bicicletă din Cluj
De prin Cluj marți, 16 aprilie 2024, 12:29

Rock Academy, 11 ani de excelență în educația muzicală

Anul acesta, Rock Academy împlinește 11 ani de existență, reprezentând o instituție emblematică pentru aspiranții muzicieni.   De la...

Rock Academy, 11 ani de excelență în educația muzicală
De prin Cluj marți, 16 aprilie 2024, 12:22

Se mărește perioada de acordare a ajutorului pentru plata chiriei

Beneficiază de acest sprijin persoanele singure și familiile cu venituri reduse. Ne-a oferit mai multe detalii viceprimarul Dan Tarcea, invitat,...

Se mărește perioada de acordare a ajutorului pentru plata chiriei
De prin Cluj marți, 16 aprilie 2024, 11:43

Un pod nou va apărea pe harta Clujului!

Precizarea a fost făcută marți, 16 aprilie, de viceprimarul Dan Tarcea, la postul nostru de radio:   Podul Garibaldi are o istorie destul de...

Un pod nou va apărea pe harta Clujului!